UPDATE. Conducerea centrală va stabili calendarul scrutinului intern. Ion Dumitrache vrea să candideze pentru funcția de președinte al organizației municipale a PSD Constanța




UPDATE:

După ședința Biroului Permament Municipal, organizația județeană PSD Constanța a transmis printr-un comunicat de presă că „nu există nicio dată stabilită și aprobată pentru alegeri în acest moment, calendarul alegerilor urmând să fie avizat într-o primă etapă de conducerea națională a partidului și anunțat și pus în aplicare ulterior".


Știrea inițială:

Miercuri, 14 septembrie de la ora 18.00 se reunește Biroul Permanent Municipal al PSD Constanța care trebuie să aprobe calendarul Conferinței de alegeri a organizației municipale care ar trebui să aibă loc pe 15 octombrie.

Potrivit declarațiilor președintelui interimar al organizației, Ion Dumitrache la Conferința de alegeri vor participa aproximativ 300 de delegați.

Până atunci însă, vor avea loc Adunările generale în cele 211 organizații locale de la nivelul municipiului (n.r. în perioada 15 septembrie - 5 octombrie) iar în intervalul 5-15 octombrie, se depun candidaturile pentru Conferința de alegeri - a declarat pentru ZIUA de Constanța, Ion Dumitrache.

Candidaturile trebuie validate și de Organizațiile locale și în final de Biroul Permanent Municipal.

Întrebat dacă va candida pentru funcția de președinte al organizației municipale, Dumitrache a răspuns „DA". Acesta și-a motivat candidatura prin faptul că echipa este cea care i-ar fi cerut să continue munca de partid.


Acesta a mai spune că toate candidaturile sunt binevenite, în spiritul democrației interne de partid și a adăugat că din informațiile sale, mai sunt interesați de o candidatură la nivelul organizației municipale și consilierul local municipal, Dan Georgescu dar și deputații PSD, Lucian Lungoci și Horia Țuțuianu.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
 

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe „În perioada 1-20 octombrie vor avea loc alegeri la organizația municipală și județeană a PSD Constanța“
 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 387

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 680

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 671

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 551

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 581

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 588

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 440

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 457

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 400

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 878

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 995

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 967

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 575

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 749