Politic

USR cere înfiinţarea unei direcţii de investigare a infracţiunilor de mediu pe modelul DIICOT


Uniunea Salvaţi România a depus la Parlament un proiect de lege privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), instituţie care ar urma să combată la nivel naţional nerespectarea legislaţiei în acest domeniu.

Proiectul de lege, iniţiat de parlamentarii Stelian Ion, Silviu Dehelean, Cornel Zainea, George Dircă, Allen Coliban şi Mihai Goţiu, prevede ca Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu să fie o instituţie pe modelul DIICOT. DIIM ar urma să funcţioneze în cadrul Parchetului General şi să fie condusă de un procuror-şef, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei cu avizul CSM.

Numărul maxim de posturi prevăzut de proiect este următorul: 295 de posturi de procuror, 40 de specialişti, 270 pentru personalul auxiliar de specialitate, economic şi administrativ, 40 de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară şi 290 de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară ce urmează a fi desemnaţi în următorii 5 ani (câte 50 pe an).

DIIM va ancheta, printre altele, tăierile ilegale de păduri, depozitările ilegale şi traficul de deşeuri, nerespectarea normelor antipoluare, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, vor fi de competenţa DIIM, indiferent de calitatea persoanei:

a) infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2), art. 107 alin. (1), art. 107 indice 1, art. 108 alin. (1), art. 109 alin (1), art. 110 din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) infracţiunile prevăzute de art. 52 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;

c) infracţiunile prevăzute de art. 98, alin (1)-(5), din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

d) infracţiunile prevăzute de art. 81 din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi completările ulterioare;

e) infracţiunile prevăzute de art. 92, alin (1)-(3), art. 93 alin (1) şi alin. (2), art. 95 alin (1) şi alin. (2), din Legea nr. 107/1996 privind Legea Apelor, cu modificările şi completările ulterioare;

f) infracţiunile prevăzute de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) infracţiunile prevăzute de art. 2 - 8 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) infracţiunile prevăzute de art. 42 alin. (1), art. 43, art. 44, art. 45 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, cu modificările şi completările ulterioare;

i) infracţiunile prevăzute de art. 355 şi 356 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu urmează să întocmească anual un raport către Parlament. „Această structură va da un raport anual în faţa ministrului Justiţiei şi a Consiliului Superior al Magistraturii în care să spună exact câte cazuri a avut şi câte a rezolvat. Acest raport va fi înaintat Parlamentului şi vom vedea cu toţii care sunt rezultatele“, a precizat deputatul Stelian Ion. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion (USR) “În calitate de primar, mă voi implica pentru ca locuitorii orașului să respire aer curat și să se bucure de plaje însorite și de verdeață ”

05 Jun 2020 1933

USR-Comunicat de presă Constănțenii ar trebui să se bucure de un parc pe terenul dintre ansamblul “Spectrum” şi cartierul ridicat de “Fincogero”, locul unde se pregătea tunul imobiliar despre care trăgeam deunăzi un semnal de alarmă

04 Jun 2020 617

USR-Comunicat de presă CU COMPLICITATEA PRIMĂRIEI LUI DECEBAL FĂGĂDĂU SE PREGĂTEȘTE ÎNCĂ UN TUN IMOBILIAR DE PROPORŢII

03 Jun 2020 823

Din 2014 nu s-a mai întâmplat nimic la Teatrul de Vară din Mamaia. Reabilitare, doar în declarații. S-a cheltuit un milion de euro pentru expertiză tehnică

29 May 2020 2269

Stelian Ion (USR) „Constanța are nevoie de un spital regional veritabil, de anvergură, dotat la standarde internaționale”

29 May 2020 3095

Un spațiu verde din Mamaia propus spre vânzare. Primăria Constanța a scris negru pe alb că nu are nici un plan legat de vreo amenajare

27 May 2020 2214

USR Constanța cere consilierilor locali să nu aprobe vânzările de terenuri proprietate publică sau privată a municipiului

26 May 2020 2726

Recuperarea prejudiciilor Stelian Ion “Am depus împreună cu colegii din USR un proiect de lege prin care averea dobândită prin furt să fie confiscată”

25 May 2020 2144

USR Constanța cere implicarea Ministerului Sănătății “CJC și SCJU își pasează responsabilitatea pe marginea rezolvării aspectelor sesizate de Curtea de Conturi” (documente)

23 May 2020 1531

Președintele USR Constanța, Remus Negoi, cere CJC să renunțe la transformarea clădirii de pe strada Izvor în spațiu pentru arhiva. Ce propuneri a avansat?

22 May 2020 2415

Remus Negoi de la USR critică lipsa de viziune a Consiliului Județean Constanța”Bate orice scenariu de film prost”! (galerie foto)

20 May 2020 2513

Președintele USR Constanța, Remus Negoi „De ce nu iau autoritățile măsuri concrete și predictibile pentru revigorarea turismului pe litoral?”

16 May 2020 3925

Au reînceput tăierile în Pădurea Comorova. Miniștrii Mediului și Economiei, interpelați pe acest subiect de deputatul USR, Stelian Ion (document)

15 May 2020 2906

Proiectul USR “DNA-ul pădurilor”, votat în Camera Deputaților. Stelian Ion “Sănătatea mediului este o temă cu adevărat majoră pentru societate”!

14 May 2020 2583

Pentru degrevarea aglomerației de pe Otopeni, USR Constanța propune ca o parte din zboruri să fie preluate de aeroportul de la Mihail Kogălniceanu

12 May 2020 2704