USR și PLUS au fuzionat. La Constanța, conducerea noii formațiuni va fi asigurată de tandemul Remus Negoi– Sorin Iacob

  • USR și PLUS au fuzionat, prin absorbția partidului condus de  Dacian Cioloș de către formațiunea condusă de Dan Barna
  • Congresul care trebuie să aibă loc în cel mult trei luni de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești
  • Urmare a fuziunii, birourile locale, judeţene, municipale şi cel naţional vor fi reunite 
  • La Constanța, conducerea noii formațiuni va fi asigurată de tandemul Remus Negoi– Sorin Iacob
  • USR - PLUS vor susține candidați unici în cadrul alegerilor autorităților administrației publice locale și al alegerilor privind Senatul și Camera Deputaților din 2020

 
USR și PLUS au fuzionat, prin absorbția partidului condus de  Dacian Cioloș de către formațiunea condusă de Dan Barna.
Cei doi fiind copreședinți ai noului USR-PLUS, până la congresul care trebuie să aibă loc în cel mult trei luni de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești.
USR - PLUS vor susține candidați unici în cadrul alegerilor autorităților administrației publice locale și al alegerilor privind Senatul și Camera Deputaților din 2020.
În cazul în care protocolul de fuziune nu va fi aprobat printr-o hotărâre judecătorească definitivă până la data depunerii candidaturilor la biroul electoral de circumscripție pentru alegerile privind autoritățile administrației publice locale, USR și PLUS vor forma o alianță politică sau o alianță electorală, promovând liste unice de candidați. Același lucru este valabil și în cazul alegerilor parlamentare.



Potrivit protocolului de fuziune, cel dintâi congres al USR convocat ulterior hotărârii judecătorești definitive de aprobare a fuziunii dintre USR și PLUS va dezbate prioritar următoarele direcții potențiale de amendare a Statutului USR:
  • a) criteriile de integritate, incompatibilitate și dispozițiile privind cumulul de funcții;
  • b) modalități de dezvoltare a organizării teritoriale a partidului;
  • c) instituirea unei structuri responsabile cu elaborarea de politici publice ce vor fi însușite de către partid, precum și cu asistarea reprezentanților partidului în elaborarea unor astfel de politici;
  • d) modificarea denumirii partidului în USRPLUS;
  • e) dezvoltarea mecanismelor de promovare a competenței și principiului meritocrației în alegerea/nominalizarea candidaților pentru funcții publice din partea partidului
  • f) organizarea integrării filialelor USR Tineret și Generația PLUS într-o structură comună
  • g) reorganizarea activității membrilor din Diaspora având la baza o structura care include mai multe filiale care acoperă fiecare o țară sau grupuri de țări.
Urmare a fuziunii, Birourile locale, judeţene, municipale şi cel naţional vor fi reunite. Conducerea va fi asigurată de doi copreşedinţi.
La Constanța, conducerea noii formațiuni va fi asigurată de tandemul Remus Negoi(președinte USR) – Sorin Iacob(președinte interimar PLUS).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 412

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 429

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 724

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 709

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 592

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 602

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 460

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 469

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 573

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 408

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 886

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 1005

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 984

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 581