Vasilescu „Noua Lege a Recunoştinţei va băga la apă 2.000 de revoluţionari. Primul pe listă - Ion Iliescu"

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda, a declarat că s-au adus modificări Legii Recunoştinţei, prin care se va limita perioada luată în calcul pentru calitatea de revoluţionar până în data de 22 decembrie 1989, precizând că, în urma reevaluării dosarelor, mii de oameni îşi vor pierde calitatea de revoluţionar.

„O chestiune importantă pe care vrem să o putem face şi a trecut la o primă citire în Comisie este faptul că am limitat practic categoria revoluţionarilor doar până la data de 22 decembrie 1989. Înainte vreme, aveam revoluţionari şi după 22 decembrie 1989, ori nu era normal să discutăm de o categorie de revoluţionari şi după data de 22 decembrie 1989. Nu mai poţi vorbi de o revoluţie după data de 22 decembrie 1989. După fuga dictatorului nu mai ai cum să vorbeşti de o revoluţie, cei care au ieşit în stradă au ieşit să se bucure, dar asta nu înseamnă că îi şi recompensăm cu sume de bani", a declarat Daniel Buda, preşedintele Comisiei Juridice. Şi Colegiul Revoluţionarilor întrunit la solicitarea secretarului de stat al SSPR, George Costin, a votat în unanimitate varianta de proiect discutată la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.

Constantin Vasilescu, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor Revoluţiei, spune că, prin modificarea adusă legii, în nici un caz nu vom avea de-a face cu o creştere a numărului de revoluţionari, ci dimpotrivă, cu o scădere consistentă a numărului acestora. „Eu cred că vor fi cel puţin 2.000 din cei 9.800 de luptători înregistraţi la nivel naţional care îşi vor pierde această calitate ca urmare a acestor filtre pe care le aduce noua formă a legii", spune Vasilescu, adăugând că legea aduce câteva noutăţi care vor veni să depisteze falsurile, dacă acestea au existat. „Înţeleg că din noua comisie va face parte un grafolog, un reprezentant al Ministerului Public, se vor lua din nou dosarele la verificat şi, după cum bine cunoaşteţi, la dosar trebuie să ai depuse atât probe, cât şi declaraţii de la martori vizuali. Se vor stabili probabil şi noi criterii de verificarea a dosarelor, iar peste toate, va veni şi Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi (CNSAS) cu verificările legate de calitatea de activişti a unor revoluţionari, se vor mai cerne şi de aici câteva sute", a adăugat revoluţionarul constănţean.

Iliescu, prima „victimă" a modificării Legii Recunoştinţei

 

Potrivit lui Constantin Vasilescu, primul personaj care nu va mai putea fi atribuit Revoluţiei române este chiar fostul şef al statului, Ion Iliescu. „CNSAS verifică pe de-o parte calitatea de foşti colaboratori ai securităţii cu activitate politică, iar pe de altă parte a foştilor activişti de partid. Ori, Iliescu se ştie că a avut această calitate de activist. Chiar dacă a rămas un mister, se pare că fostul preşedinte a deţinut un certificat de revoluţionar cu nr. 0002. Tot Iliescu este promotorul preschimbării a peste 1.200 de certificate de revoluţionari la finalul ultimului său mandat printr-un decret prezidenţial care, dacă nu mă înşel, a apărut în Monitorul Oficial cu nr. 7/2005. Din ce am înţeles din discuţiile cu secretarul de stat pe probleme de revoluţionari, George Costin, aproximativ 900 din acele peste 1.200 de dosare au fost incomplete în momentul în care în baza lor s-au acordat certificatele de revoluţionari. În acest caz, ele vor fi anulate", a povestit Vasilescu.

Constanţa nu va avea probleme majore

 

Chiar dacă la nivelul Casei de Pensii şi al Agenţiei de Plăţi Constanţa sunt înregistraţi aproximativ 1.000 de revoluţionari, în realitate, spune Constantin Vasilescu, „de la Constanţa noi nu am validat decât vreo 550 de dosare cu luptători ai Revoluţiei. Ceilalţi probabil că au domiciliul în Constanţa, dar au devenit revoluţionari în diverse localităţi, prin diverse asociaţii. La nivelul judeţului funcţionează mai multe asociaţii ale revoluţionarilor, printre care: Asociaţia Revoluţia din 1989 - lider Gheorghe Turcu, Asociaţia Luptătorilor Revoluţionari (cu mai multe filiale în judeţ) - lider Constantin Vasilescu, Fundaţia Revoluţionarilor - lider Gheorghe Nae, Asociaţia Răniţilor şi Urmaşilor celor decedaţi în Revoluţia din Decembrie 1989 - lider Petre Boncescu etc. „Depinde de criterii şi de ce va decide comisia care va analiza din nou aceste dosare. Eu pot să mă pronunţ în privinţa celor 550 pe care le-am trimis personal către Bucureşti. Acestea sunt în ordine, acei oameni au fost în stradă în 22 decembrie. Poate că printre ele să se fi strecurat şi erori, nu contest, poate la nivelul probelor din dosar s-ar putea găsi pe ici, pe acolo câte ceva. Dar, în linii mari, nu văd ca revoluţionarii din Constanţa să aibă dosare cu probleme", a adăugat preşedintele Asociaţiei Luptătorilor Revoluţiei, Constantin Vasilescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima reacție a lui Mihai Dodu după demiterea din Guvern „Graba trădează nişte sentimente / 1.500 de certificate de revoluţionari urmau să fie anulate”

28 Dec 2023 784

Guvern Secretarul de stat, Mihai Dodu a fost schimbat la recomandarea Corpului de Control al premierului. 42 din cele 60 de asociații de revoluționari au acuzat nereguli

28 Dec 2023 745

Opt revoluţionari constănţeni primesc locuri de veci gratuite de la Consiliul Local. Despre cine este vorba!

24 Jul 2022 2514

O nouă ședință a Consiliului Local. Atribuiri de locuri de veci pentru revoluționari. Iată ce alte proiecte sunt pe ordinea de zi!

22 Jul 2022 1809

Secretariatul de stat pentru revoluționari cere retragerea certificatului lui Alexandru Arșinel (DOCUMENT)

10 Jul 2022 1899

Constanța, orașul în care „Revoluția a fost confiscată de comuniști și securiști”

25 Dec 2021 3343

Au trecut 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Prefectul Coșa s-a întâlnit cu cele șase asociații de revoluționari din Constanța

22 Dec 2021 1923

Un nou secret descoperit la Cazinoul din Constanța Umbra lui Château d’If la Cazinou (galerie foto)

04 May 2020 15604

Trei asociaţii ale revoluţionarilor primesc repartiţie de la Consiliul Local într-un spaţiu ultracentral din Constanţa

29 Jan 2020 2780

Președintele României a depus o coroană în memoria victimelor de la Revoluție

21 Dec 2019 2678

#DobrogeaAcademică La 200 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu, Academia Română îi dedică o sesiune aniversară

08 Oct 2019 2070

Şedinţă CLM Constanţa Cinci revoluţionari vor primi locuri de veci. Unde sunt situate acestea (documente)

29 May 2018 4075

Mai mulţi revoluţionari constănţeni primesc locuri de veci gratuite de la Consiliul Local. Despre cine este vorba!

18 Mar 2018 3401

A fost publicat Raportul CNSAS pe 2017. Cazuri din toate județele. Consilieri, revoluționari, candidați. Avem și de la Constanța

14 Mar 2018 2801

Intenție de reunire a asociațiilor de revoluționari din Constanța. Cum se numește noua asociație (galerie foto+video)

29 Jul 2017 2886