Noul Club Doors, un exemplu bun pentru alte baruri

Doors.jpgBine cunoscutul Club Doors şi-a redeschis porţile de curând, dar la o altă adresă. Este situat la subsolul unei clădiri de pe strada Traian, la nr. 68 A, în zona Gării. Şi înainte era un loc foarte plăcut, dar acum este unul dintre cele mai frumoase baruri din oraş. Se vede că a fost gândit cap-coadă de la început şi că nu există improvizaţii. Exact de la intrare te întâmpină un covoraş roşu şi pufos, pe care poate nu-l consideraţi aşa important, dar pe o vreme ca asta este perfect pentru a nu împrăştia mizeria de pe pantofi prin tot barul. Sunt foarte multe detalii importante, elemente decorative, gen acele instrumente muzicale făcute din tablă şi sârmă, discurile de pick-up ale multor trupe cunoscute şi aşa mai departe.

Doors1.jpgEste un loc spaţios, poţi sta pe o canapea, pe un scaun la masă, la bar sau chiar în picioare. Atmosfera este relaxantă, dar totuşi energizantă. Se organizează şi multe concerte ale unor trupe româneşti mai mult sau mai puţin cunoscute. Preţurile, în schimb, au rămas aşa cum erau. Adică suficient de mici încât să-l facă un bar preferat de mulţi constănţeni. O cafea costă 6 lei, un ceai cald la fel, iar pentru un lapte cu caramel plăteşti doar 5 lei. Există şi happy hour, între 9.00 şi 15.00, când o cafea te costă doar 3,5 lei. Iar la aproape orice comandă primeşti ba alune, ba biscuiţei, ba o ciocolăţică. Un gest foarte frumos din partea lor. Este un local care-mi place mult şi mi-aş dori mai multe locuri asemănătoare pentru a avea de unde alege.

Conform Registrului Comerţului, Doors funcţionează pe societatea NBC Line SRL, de care se ocupă Petru-Radu şi Mircea Boldea-Colcear.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 1177

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 835

Pompierii din Constanța sunt salvatori și cu ocazia Paștelui (Galerie FOTO)

04 May 2024 509

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 391

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 449

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 772

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 695

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 754

În centrul Constanței Nu avem iluminat public noaptea, dar avem ziua (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 501

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 629

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 645

Ultima săptămână din aprilie vine cu alegeri interne în PSD Constanța?!

15 Apr 2024 933

Cluburile din Constanța își așteaptă petrecăreții la evenimente unice

12 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Septimiu Bourceanu (PNL) - „Dacă la Constanța era blat, PSD nu avea contracandidați"! (VIDEO)

10 Apr 2024 797

Declarații de avere Constanța Marian Cara-Dima, secretar general la Primăria Rasova, averea și interesele (DOCUMENTE)

09 Apr 2024 575