Prostituatele din sudul litoralului practica tarife de criza (galerie foto)

cap_1.jpg„Primăriile nu au ce să facă, nu le pot confisca nimic în contul datoriilor, pentru că persoanele respective nu au niciun fel de bunuri şi nici domiciliu stabil"

Litoralul românesc oferă turiştilor, pe lângă tradiţionalele apă, plajă şi aer curat, şi „servicii" conexe, de „divertisment", foarte înfloritoare în perioada de vară. Nu este vorba despre parcuri de distracţii ultraperformante sau spectacole de revistă de calitate, cu care litoralul era atât de obişnuit în urmă cu ani buni.

Vorbim despre prostituţie, un fenomen în plină dezvoltare la malul mării. Fetele pot fi întâlnite în sudul litoralului încă de pe DN39, primul grup întâlnit fiind prin dreptul comunei Tuzla. „Şirul" de tinere (cu vârste ce pornesc de la 15 ani) se întinde apoi până în cele mai mărginaşe cartiere ale Mangaliei. Preţul pentru câteva minute de „relaxare" este unul de criză: 20 - 50 de lei, în funcţie de cererea clientului. Dacă acesta are ghinion, poate primi şi un bonus din partea fetei: o boală cu transmitere sexuală, pentru că foarte multe dintre prostituatele de la marginea drumului au o astfel de maladie.

Dacă, în timpul iernii, prostituatele din Mangalia pot fi numărate pe degete, vara aceasta s-a ajuns la un record absolut: numai puţin de 62 de fete au fost depistate de către poliţiştii din localitate, pe o rază de câţiva kilometri, în cadrul unui raid efectuat acum câteva zile. „Niciuna dintre aceste persoane nu este din municipiul Mangalia sau din localităţile limitrofe. Cele mai multe sunt din Basarabi, Agigea, Valu lui Traian, dar şi din oraşe ale ţării. O singură persoană este din Costineşti, dar aceasta este una dintre veteranele zonei, binecunoscuta „Mimoza", ne-a declarat comisar-şef Valentin Mustăţea, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Mangalia.

„Fetiţele" depistate au fost amendate contravenţional cu aproape 40.000 de lei, bani pe care, desigur, primăriile pe raza cărora au fost sancţionate nu îi vor recupera niciodată. În plus, pentru două dintre prostituate - prinse asupra faptului de către poliţişti - s-au întocmit dosare penale, la fel ca şi pentru cei doi amorezi de ocazie.

dn392.jpgLa muncă în nouă luni de sarcină!

Direcţiile „Taxe, Impozite şi Control Comercial" din mai toate primăriile din zonă au de recuperat miliarde bune de pe urma acestor tinere. La Mangalia, recordul absolut l-a deţinut - până anul trecut, când a decedat - o băcăuancă stabilită în localitate, Rebeca Căbăscu, de 30 de ani.

„Primăriile nu au ce să facă, nu le pot confisca nimic în contul datoriilor, pentru că persoanele respective nu au niciun fel de bunuri şi nici domiciliu stabil. Există în prezent o propunere legislativă de revenire la închisoarea contravenţională, dar această lege trenează de ceva timp. Singura sancţiune este munca în folosul comunităţii, dar, fireşte, se întâmplă rar sau aproape deloc ca prostituatele condamnate să şi presteze aceste ore de muncă", afirmă comisar-şef Valentin Mustăţea.

Media de vârstă a tinerelor este destul de scăzută. Unele sunt minore, iar altele au până la 30 de ani. Din datele poliţiştilor, o treime dintre acestea au cel puţin un copil. „Veteranele" din Mangalia au atins şi tristul record de a practica prostituţia în timp ce se aflau în luna a noua de sarcină. Un personaj inedit în peisajul prostituţiei locale este şi Naomi, un transsexual din localitate, care, periodic, se „transformă" în bărbat sau femeie.

Zonele „fierbinţi" ale litoralului sudic

În sudul litoralului, prostituatele şi-au stabilit mai multe zone de acţiune. Cele mai „aglomerate" sunt DN39, în dreptul localităţilor Tuzla şi 23 August, la intersecţia de la Costineşti, pe strada Lavrion (către Saturn), în dreptul Hotelului „Sirena", în zona plajei ADRAS, iar în Mangalia, pe strada Portului şi în dreptul parcului de pe Ştefan cel Mare, vizavi de fosta poştă.

În plus, în această perioadă, unele dintre „fete" îşi fac veacul şi în zona hotelurilor. Este vorba despre „elita" de lux a prostituatelor. Acestea îşi practică meseria departe de ochii publicului, cel mai adesea în camerele de hotel şi la recomandarea vechilor clienţi. Deşi sunt recunoscute de personalul unităţilor hoteliere, acestea sunt foarte rar împiedicate de angajaţi să urce în camere, fie că îşi aduc „aportul" la prosperitatea materială a acestora, fie că, pur şi simplu, aceştia nu au un motiv viabil să le împiedice să pătrundă, împreună cu clienţii hotelului, în apartamente.

Deşi există o lege care reglementează faptul că personalul hotelier trebuie să împiedice accesul acestor persoane în unităţile de cazare, şefii de hoteluri au însă mâinile legate. Turiştii îşi pot lua oricând, pe oricine, în camere, persoanele respective semnând în registru drept „vizitatori".

{mos_ri:prostitutie,litoral}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

adi

29 Jun, 2013 11:17

arata bine curvele astea......fata de ce gasesti in satu mare pe strada......astea sant fotomodele....))))

Florin

17 Jul, 2010 13:30

naspa faceti poze dezbracate atunci o sa fie mai mistoo

Gina

01 Aug, 2009 11:19

la MANGALIA exista POLITIA LOCALA, nu comunitara, lucru ilegal, ei ce fac? iau spagi sau le pun la produs si pe colegele lor, care sunt cel putin la fel de dubioase- toate divortatele, toate resturile si toate nemaritatele, mai castiga si ele ceva pe langa. insa daca vor amenda zilnic si vor fe permanent in astfel de locuri cu siguranta se vor sparge cuiburile

anonim

30 Jul, 2009 16:03

Nu este nici vina primariei, nici vina politiei pt faptul ca aceste ,,domnisoare' stau pe marginea soselei....au sute de amenzi dar atata timp cat nu exista o lege sa se poate face ceva cu ele politia munceste degeaba si este si mustrata.

Articole asemanatoare

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 365

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1448

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 465

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 611

Firme Constanța Nicolae Bucovală își deschide o firmă nouă!

20 Mar 2024 652

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1083

Firme Constanța Adunarea Generală a Hoteluri Restaurante Sud SA a decis numirea Gabrielei Alexe ca administrator unic

16 Mar 2024 582

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 691

Firme Constanța Noi puncte de lucru deschise de Hoteluri Restaurante Sud SA, pe litoral

01 Mar 2024 608

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5271

Metoda Loverboy, face victime! Tinere recrutare și obligate să se prostitueze în hoteluri din Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1097

Firme Constanța Schimbări semnificative anunțate de administratorul Hoteluri Restaurante Sud SA

05 Feb 2024 829

Acționarii THR Marea Neagră, convocați în adunare generală și extraordinară

23 Jan 2024 759

Firme Constanța Steaua de Mare H&R SRL a fost preluată de Complex Hotelier Steaua de Mare SRL

12 Jan 2024 1301

OMD Mamaia Constanța Noaptea dintre ani pe litoralul românesc – alternativa Revelionului la munte. Anumite hoteluri din stațiunea Mamaia, ocupate în proporție de 90% (FOTO)

18 Dec 2023 754