Social

Obligatoriu de la 1 septembrie Ce se întâmplă dacă nu aţi primit cardul de sănătate

De la 1 septembrie, toate serviciile medicale vor fi decontate pe baza cardului de sănătate, care devine obligatoriu. Dragoş Poteleanu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, a explicat, marţi, ce au de făcut persoanele care nu deţin card de sănătate pentru a beneficia de servicii medicale gratuite. „Iniţial, cardul de sănătate urma să devină obligatoriu de la 1 mai, însă a fost necesară o perioadă de acomodare. Şi iată că, începând cu 1 septembrie, cardul devine singurul instrument de validare şi decontare a serviciilor din sistem“, a declarat Dragoş Poteleanu.
 
Constănţenii vor beneficia de servicii medicale gratuite de la 1 septembrie doar în baza cardului de sănătate. „Şi cei care nu au primit cardul vor beneficia de servicii medicale gratuite, deoarece, în sistem, cardul apare ca fiind emis. Cardul apare ca emis când poşta anunţă că asiguratului i-a fost livrat sau că a fost returnat la noi. Furnizorii trebuie să verifice în baza Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dacă persoana respectivă este asigurată sau nu. Doar aşa vom putea elimina neajunsurile sau inconvenientele pentru cetăţeni“, a explicat Dragoş Poteleanu.

Carduri refuzate pe motive ce ţin de religie

Directorul CJAS Constanţa a mai spus că 76 de constănţeni au refuzat cardurile din motive care ţin de orientarea religioasă. „Persoanele care au returnat cardul de sănătate din motive religioase vor primi o adeverinţă valabilă 90 de zile. Ulterior, ei vor solicita o nouă adeverinţă. Cardurile refuzate vor fi păstrate la noi“, a spus Dragoş Poteleanu.

Cardul pierdut sau deteriorat se plăteşte

Între timp, sute de constănţeni care și-au pierdut cardurile de sănătate sau le-au deteriorat pot solicita eliberarea unui duplicat. Doar că, pentru aceasta, vor fi nevoiţi să achite 15,5 lei. Noul card urmează a fi eliberat în termen de 60 de zile. Până atunci, asiguraţii vor primi adeverinţe de la CJAS.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate, a fost prelungit de la 5 la 7 ani

03 Aug 2018 336

Probleme cu cardul de sănătate! Pacienţii se plâng că nu funcţioneză sistemul

03 Aug 2018 599

Termenul de valabilitate al cardului național de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani

28 Jun 2018 556

Editorial Sistemul informatic al cardului de sănătate, fără mentenanţă! Medicii și pacienţii, în alertă!

21 May 2018 852

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este operaţională. Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute au fost finalizate

17 May 2018 398

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate va fi oprită. De ce a fost luată această măsură

15 May 2018 649

Editorial Cardurile de sănătate vor fi înlocuite. O nouă cheltuială pe bani publici

19 Apr 2018 1032

Atenție constănțeni. Sistemul cardului de sănătate nu funcţionează. Ce au de făcut medicii

16 Apr 2018 1656

Sucul de roșii, miraculos pentru oase

15 Feb 2018 661

Peste o jumătate de milion de carduri naționale de sănătate au fost emise anul acesta

18 Sep 2017 436

Vor dispărea cardurile de sănătate după introducerea cărţilor de identitate electronice? Explicaţiile ministrului Carmen Dan

20 Mar 2017 1121

Controlul la CNAS., în legătură cu cardul de sănătate, finalizat la sfârşitul lui martie

27 Feb 2017 860

CNAS Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a fost repusă în funcțiune

01 Feb 2017 1318

Cardul de sănătate indisponibil din cauza unor probleme tehnice

30 Jan 2017 1205

CNAS Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a picat din nou

16 Jan 2017 2030

Guvern Control la CNAS privind funcționarea sistemului informatic al cardului de sănătate

24 Nov 2016 1094

Aveţi programare la medic? Sistemul cardului de sănătate nu funcţionează nici astăzi

07 Nov 2016 1744

Nu se pot elibera reţete electronice

04 Nov 2016 1100

Editorial Zeci de probleme cu cardul de sănătate. Investiţie de milioane de lei, aruncată pe geam?

04 Nov 2016 1779

Sistemul cardului de sănătate, repus în funcțiune

02 Nov 2016 1292

Cardul de sănătate, blocat din nou

01 Nov 2016 1311

Audit referitor la sistemul cardului național de asigurări de sănătate

13 Oct 2016 950

CNAS Sistemul cardului de sănătate, repus în funcțiune

13 Oct 2016 1435

Sistemul cardului de sănătate nu funcționează nici în această dimineață

11 Oct 2016 1647

Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate, indisponibil

10 Oct 2016 1470

S-a blocat sistemul de carduri de sănătate

01 Aug 2016 1547

Cardul de sănătate, din nou blocat

24 May 2016 1031

De astăzi, sistemul cardului de sănătate funcționează doar offline

14 Feb 2016 1213

Ministrul Sănătăţii, despre cardului de sănătate pentru copii

31 Jan 2016 1285

Cu cardul de sănătate și la urgențe!?

03 Jan 2016 964

CNAS Asigurații ar putea fi obligați să prezinte cardul de sănătate și la Urgențe

02 Jan 2016 1247

Iar a picat sistemul cardului de sănătate!

03 Nov 2015 878

Ministrul Sănătăţii vrea carduri de sănătate şi pentru copii

01 Oct 2015 869

Card de sănătate pentru copii

30 Sep 2015 1001

CNAS Cardul de sănătate funcționează în continuare începând cu 1 septembrie

25 Aug 2015 1006

Cardul național de sănătate, obligatoriu de la 1 septembrie

11 Aug 2015 1040

De când va fi obligatoriu cardul de sănătate

31 Jul 2015 929

Sănătate Lintea scade riscul de boli cardiovasculare

24 Jul 2015 993

Trei bărbați care pretindeau că sunt medici au fost încătușați pe stradă

13 May 2015 890

Nicolae Bănicioiu Cardul de sănătate poate fi validat în orice instituție medicală, cu excepția farmaciilor

12 May 2015 782

Iohannis, atac la Guvern „A pregătit prost implementarea cardului de sănătate“

08 May 2015 760

UPDATE. Farsa zilei Cardul de sănătate vine cu suma de 3.000 de lei pe el

06 May 2015 1204

Sancţiuni drastice pentru cei care nu acordă servicii medicale asiguraţilor care nu au card

05 May 2015 798

Probleme cu cardul de sănătate CNAS a primit peste 70 de sesizări

04 May 2015 867

Situaţie hilară în România Bancomate blocate cu carduri de sănătate

02 May 2015 1255

Cardul de sănătate, obligatoriu de astăzi Când se foloseşte, ce faci dacă l-ai pierdut sau ai uitat PIN-ul

01 May 2015 1171

Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 mai

05 Apr 2015 1060

CNAS anunță de când intră în vigoare cardul de sănătate

02 Apr 2015 854

Cardul de sănătate - pentru unii, bau-bau, pentru alţii, posibilitate de a deconta servicii medicale

17 Mar 2015 1540

Cardul naţional de sănătate intră în vigoare

01 Feb 2015 1047