De Unirea Principatelor Coroane, spectacole şi slujbă religioasă, la Cumpăna (galerie foto)

Administraţia publică locală din Cumpăna, alături de primarul Mariana Gâju, consilierii locali, elevii Liceului Nicolae Dumitrescu şi locuitorii comunei au cinstit, ieri, memoria eroilor României.

Cu prilejul aniversării a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, Consiliul Local şi Primăria Cumpăna a organizat mai multe manifestări, care au debutat ieri, la ora 11.00, la Monumentul Eroilor din localitate. După intonarea imnului de stat şi oficierea slujbei religioase de preoţii parohi, primarul Mariana Gâju a numit acestă zi „exemplu pentru viaţa noastră”.

„Astăzi, aniversăm155 de ani de la înfăptuirea unui act crucial din istoria poporului nostru: Unirea Principatelor Române. O zi pentru eternitatea românilor, moment istoric decisiv pe drumurile de jerfe şi glorii al luptei pentru desăvârşirea unităţii noastre naţionale statale. O zi pe care o luăm drept exemplu pentru viaţa noastră.  24 ianuarie este o zi specială pentru români, amintindu-ne cu admiraţie de reuşita eroilor noştri şi dorindu-ne un nou moment de curaj în istorie, pentru binele nostru şi al celor care vor veni în urma noastră.
Cei 155 de ani care au trecut de la Unire ne-au arătat care este distanţa de la efort la recompensă. Faptele eroilor noştri noştri sunt cele care ne permit să fim ceea ce suntem astăzi. Lupta românilor din toate timpurile a fost dusă pentru noi, cei care  suntem acum aici, pentru că noi suntem cei care ne bucurăm astăzi de reuşita lor, la fel cum mâine sperăm să se bucure copii noştri de reuşitele noastre.
Istoria ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne proiectăm viitorul cu realism şi să ne judecăm în chip adecvat potenţialul şi valorile pe care punem miza în competiţia dezvoltării de azi. Sunt convină că Unirea este cheia de boltă a puterii noastre. Tot ce s-a întâmplat în aceşti 155 de ani nu ne-a împiedicat să ştim ce vrem. Aducem un pios omagiu tuturor eroilor  neamului românesc,mai ales celor care mai sunt azi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României Unite”, a declarat Mariana Gâju.

Din partea Primărie Cumpăna, cei doi veterani în viaţă, Ion Ceapă, care este şi cel mai în vârstă locuitor al comunei, şi Gheorghe Crăciun, au primit câte o diplomă de onoare şi câte 200 de lei.

Manifestările au continuat cu un ceremonial de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Eroilor, urmat de defilarea gărzii de onoare susţinută de o subunitate de onor din cadrul U.M. 01375 Constanţa.

Ziua a continuat cu un spectacol pregătit de preşcolarii şi elevii din localitate. Elevii de la Liceul Nicolae Dumitrescu vor prezenta un montaj literar-artistic dedicat Unirii Principatelor Române. Membrii Ansamblurilor folclorice Româncuţa şi Muguraşii Cumpenei au încheiat manifestările cu un spectaculos moment artistic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 254

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 310

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 609

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 637

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 547

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 493

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1495

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 609

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 854

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 871

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 557

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 621

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 685

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 754

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 624