Documentele pentru obținerea banilor pentru proceduri de fertilizare se vor putea încărca într-o platformă digitală dedicată

 foto: Pixabay Mai nou, persoanele care își doresc să obțină vouchere în valoare de 15.000 de lei acordate în cadrul programului pentru creșterea natalității vor putea transmite online actele necesare nu doar prin e-mail, ci și printr-o platformă digitală dedicată, potrivit unui ordin al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) oficializat la finele săptămânii.

Contractul de acordare a voucherelor se poate semna olograf sau prin semnătură electronică calificată. Totuși, pentru a se putea aplica măsura apărută recent e nevoie ca autoritățile să operaționalizeze platforma digitală amintită, nefiind avansat niciun termen oficial în acest sens. Ordinul MFTES 20.565/2023, care a intrat în vigoare, are ca scop modificarea normelor de aplicare a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, așa cum este numit, în mod oficial, programul prin care persoanele interesate pot cere 15.000 lei de la stat pentru proceduri de fertilizare.

„Solicitanții trebuie să depună dosarul complet la MFTES, online, la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro sau prin Platforma digitală, fiind interzisă dubla depunere a cererii de înscriere”, scrie acum în normele de aplicare a programului. 

Totodată, prin ordinul de față se introduce în norme, pentru că anterior lipsea, o definiție a solicitantului. Astfel, potrivit documentului, definiția solicitantului este: “cuplurile și femeile singure infertile (cărora li s-a diagnosticat o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare FIV şi reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere), care depun cererea de înscriere în Program și care îşi mențin această calitate până la momentul în care sunt declarate eligibile de către Comisia de evaluare”. De asemenea, se stabilește faptul că, în cazul în care solicitantul are dosarul incomplet, Comisia de evaluare îl notifică o singură dată, iar dacă acesta nu depune actele solicitate în cel mult 15 zile calendaristice, autoritățile îl declară respins.

Citește și:
Cererile pentru banii de la stat pentru proceduri de fertilizare se vor depune începând cu 1 decembrie. Iată lista documentelor


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

44 de copii au venit pe lume la Constanța datorită programului INFANT! Câți bani primesc cei care accesează programul

29 Jan 2024 554

Ministerul Familiei Situația fondurilor alocate care să permită acordarea de vouchere destinate procedurilor de fertilizare

07 Jan 2024 594

Proiectul „Infant“ derulat de Primăria Constanța. Pentru anul acesta, au fost bugetate fonduri pentru doar 30 de persoane (DOCUMENT)

23 Feb 2023 1314

25 de copii au venit pe lume la Constanța grație programului INFANT! Ce trebuie să știe cei care vor să se înscrie în program

26 Sep 2022 1334

30 de cereri depuse în programul Infant derulat de Primăria Constanța. Doar o parte dintre acestea au fost aprobate! (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 1606

Gabriela Firea Vârsta femeilor care pot să acceseze programul de fertilizare în vitro a fost extinsă până la 45 de ani (VIDEO)

07 Sep 2022 1593

Cuplurile sau persoanele singure care vor să aibă copii vor putea primi până la 15.000 de lei în cadrul unui program de susținere a natalității

31 Jul 2022 13170

Mii de proceduri de fertilizare in vitro, gratuite în 2022

12 Apr 2022 1712

Proiectul pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro inițiat de deputatul Cristina Rizea nu a trecut de circuitul parlamentar de la Senat

04 Apr 2022 2655

Tratamentul pentru procedurile de fertilitate a femeilor, decontat cu 4.500 euro. Alte două proiecte despre testarea genetică pentru cancerul de sân

13 Feb 2022 2161

Decontarea fertilizării in vitro va fi extinsă la nivel naţional. Ministrul Familiei a anunțat cine se poate înscrie în program

09 Feb 2022 2120

Cristina Rizea, proiect legislativ Procedurile de fertilizare in vitro ar putea să fie decontate de către stat

04 Feb 2022 2077

Primăria Constanța 21 de cupluri sau femei singure ce nu pot avea copii vor primi vouchere pentru fertilizare in vitro

23 Sep 2021 2385

Constanța Când încep înscrierile pentru programul INFANT și care sunt actele necesare

03 Aug 2021 2090

Constanța 100 de vouchere pentru cuplurile sau femeile singure care până acum nu au putut avea copii

28 May 2021 2473