Ghici cine-l va câştiga Contractul pentru „Corn şi lapte”, scos la licitaţie de CJC

Consiliul Judeţean Constanţa va organiza şi desfăşura o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Furnizarea şi distribuţia produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore” în conformitate cu Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul Programului Naţional „Lapte-Corn” pentru patru ani şcolari: 2013-2017.

Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 16 septembrie 2012, urmând să fie deschise pe data de 18 septembrie, ora 12.00. Ofertanţii trebuie să depună o garanţie de participare în valoare de
300.000 lei. Valoarea estimată a contractului este între 49.386.675 şi  61.770.272 lei. Se va încheia un acord-cadru cu un singur agent economic pe o durată de patru ani. Pe durata acordului – cadru pentru anii şcolari 2007-2013 se estimează că se vor furniza şi distribui produse lactate şi produse de panificaţie pentru un număr minim de 73.556 elevi/preşcolari şi maxim de 92.000 elevi/preşcolari, după caz cu respectarea cerinţelor menţionate în caietul de sarcini. Durata unui an şcolar a fost estimată la 178 de zile. Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante, în ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii sunt: Constantinescu Nicuşor Daniel, Darie Cristian, Dragomir Nicolae Cristinel, Belu Mariana, Ţitimeaua Ionuţ, Tăicuţu Felicia, Rancichi Sebastian Florin, Vasile Carmen-Florentina, Cenuşă Titi, Vornicu Elena, Lungu Mihaela, Mihaieşi Gabriela, Boaca Mihaela, Blacioti Georgeta, Comanici Carmen, Bădila Eduard Gabriel, Marin Raluca Alina, Tănasa Getuţa, Simion Lucian, Pedestru Carmen Adriana Luminiţa, Răgălie Dănuţ, Nache Ioan Mihai. Reamintim că până în 2013, cornul şi laptele au fost împărţite elevilor constănţeni de societatea „Dobre & Fii”, al cărui asociat unic este Dragoş Piuaru, ginerele consilierului local Mircea Dobre.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 274

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 294

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 635

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 599

Firme Constanța Acţionarii Brise Grains SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi se află și aprobarea situaţiilor financiare anuale

26 Apr 2024 355

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 304

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 422

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 272

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 667

Tulcea Spectaculoasa fântână arteziană de pe Faleza Ivan Patzaichin va fi redeschisă!

25 Apr 2024 514

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

25 Apr 2024 351

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 323

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 391

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1122

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 544