Mesaj pentru toţi cetăţenii din Constanţa Sunt vizaţi în special cei care au Rh negativ

În ciuda campaniilor de mediatizare, în continuare centrele de transfuzii din toată ţara au nevoie de donatori. În acest sens, sâmbătă, 26 noiembrie, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa a oferit oamenilor din Medgidia posibilitatea de a deveni solidari. Echipa de la Centrul Regional depune eforturi, lucrând şi în weekenduri, dar fără contribuţia oamenilor, munca angajaţilor nu îşi atinge obiectivul.
 
Există o cerere crescută din partea centrului de transfuzii pentru cetăţenii cu Rh negativ, acesta fiind mai rar întâlnit. Din populaţia municipiului Constanţa, 85% are Rh pozitiv, iar 15% - Rh negativ.
 
„Toate grupele cu Rh negativ sunt preţioase. Ne dorim că toată populaţia sănătoasă să vină să doneze. Dar în special cei cu Rh negativ“, a declarat Elisabeta Nicea, asistent în cadrul Centrului Regional. Grupa AB pozitiv este mai rar întâlnită. În schimb, cererea donatorilor este mai mare anul acesta.
 
Reprezentanţii centrului de transfuzii cer trei lucruri esenţiale pentru susţinere: promovare, transport şi spaţiu! „Conform Legii 282/2005, primăriile sunt obligate să facă promovarea donării de sânge şi să asigure transport asistenţilor medicali în toate localităţile judeţului Constanţa pentru a răspunde tuturor cererilor donatorilor“, a explicat Elisabeta Nicea.
 
„Noi avem un mesaj pentru cetăţenii din Constanţa: există o mare nevoie de persoane sănătoase care nu au avut niciodată TBC, sifilis, hepatită (…) Cine are sau a avut boli cronice este obligat să aducă documente medicale de la medicul de familie care să ateste că este clinic sănătos pentru efectuarea procedurii. O persoană care tocmai a donat sânge trebuie să nu facă un efort intens, să se hidrateze şi să se odihnească, fără să aibă neapărat un regim special de alimentaţie“, precizează reprezentantul Centrului Regional.
 
Condiţii şi interdicţii pentru donatori:

-  vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani;
-  greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg femeile şi 60 şi 110 kg bărbaţii;
-  să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale;
-  să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării;

-  referitor la femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală;
-  să nu sufere de boli cronice.
 

În timpul procedurii, se recoltează aproximativ 450 ml de sânge. Donatorii spun că sunt fericiţi să doneze sânge din spirit civic şi că ar trebui să se organizeze astfel de acţiuni mai des.
„Cel mai mare semnal de alarmă a fost tras în urmă incidentului de la Colectiv“, a declarat un donator.
 
Aceştia au dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare, beneficii precum: şapte tichete de masă; zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării; decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge; reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat; donatorii au, de asemenea, dreptul să primească rezultatele testelor înscrise în buletinul de analiză a sângelui.
  
Florina Nănescu este studentă a Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“, Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concurs de angajare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța. Ce trebuie să conțină dosarul

07 Apr 2024 851

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa angajează biolog. Cine poate participa la concurs

29 Mar 2024 758

Locuri de muncă Constanța Oportunitate de angajare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa

20 Feb 2024 1385

Anunț important al Centrului de Transfuzii după creșterea numărului de donatori! Ce trebuie să știe cei care donează sânge

29 Jan 2024 677

Angajări Constanța Post vacant la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa

22 Jan 2024 1270

Locuri de muncă Constanța Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa angajează. Condiții

29 Nov 2023 1375

Angajări Constanța Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează economist. Detalii

23 Nov 2023 948

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa angajează! Ce posturi sunt scoase la concurs

20 Nov 2023 1303

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, acțiune de donare de sânge organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța

09 Nov 2023 1513

Locuri de muncă Constanța Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează economist specialist. Iată condițiile

02 Nov 2023 1010

Angajări Constanța Post vacant la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța! Iată condițiile

26 Sep 2023 1267

Filiala Județeană Constanța a Asociației Comunelor din România recomandă implicarea autorităților locale din comunele județului în promovarea donării de sânge

30 Aug 2023 737

Campanie a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate a judeţului Constanţa pentru promovarea donării de sânge

29 Aug 2023 873

Acțiune de donare de sânge la Constanța. Se alătură persoanele din cadrul UM 01375- Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

27 Aug 2023 1126

Primăria Constanța Acțiune de donare de sânge în municipiu. Iată unde trebuie să vii

24 Aug 2023 886