Omagiu pentru eroi (video)

ziua_victoriei2.jpgPe data de 9 mai românii celebrează atât Ziua Independenţei de Stat, cât şi Ziua Victoriei. Cu această ocazie, Prefectura Judeţului Constanţa a organizat, alături de Garnizoana Constanţa, un ceremonial militar şi religios în cinstea eroilor români căzuţi pe câmpurile de luptă. Anul acesta se împlinesc 134 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României.

Zeci de oficialităţi, cadre militare active şi în rezervă, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, dar şi elevi ai şcolilor constănţene au marcat astăzi Ziua Independenţei de Stat a României, dar şi Ziua Victoriei. Cu această ocazie, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a organizat, în colaborare cu Garnizoana Constanţa, un ceremonial militar şi religios în memoria eroilor români căzuţi la datorie.

Evenimentul a debutat cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare şi a continuat cu discursul prefectului Palaz, prin care reprezentantul Guvernului în teritoriu a ţinut să aducă un omagiu militarilor români care s-au jertfit pentru independenţa statului român,

Ulterior, la monumentul eroilor au fost depuse zeci de coroane de flori, atât din partea instituţiilor, dar şi a elevilor Şcolii Spectrum şi ai Şcolii numărul 8 din Constanţa.

Proclamarea independeţei statului român pe 9 mai 1877 rămâne o pagină de referinţă în istorie. Nu în ultimul rând, la finalul evenimentului Garda de Onoare a defilat în semn de omagiu pentru eroii români.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Activități speciale de sărbători, la Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 453

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 427

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 606

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 478

Expoziția „Constanța anilor `60, `70, `80 – Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, prin ochii lui Radu Cornescu. „Am vrut să arăt tinerilor cum s-a clădit Constanța modernă” (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1066

Arestați preventiv în Timișoara! Acuzații de trafic de migranți și lipsire de libertate în mod ilegal

30 Aug 2023 653

Tribunal ConstanțaCompartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa

27 Jul 2023 544

Calendar ortodox. Ce sărbătoare este luni?

24 Jul 2023 924

Militarii români din cadrul Companiei Manevră ALTHEA, rotația a II-a au sărbătorit Paştele în baza militară EUFOR din teatrul de operații Bosnia și Herțegovina (GALERIE FOTO)

17 Apr 2023 1506

Autorizație de construire pentru Mega Image. Este vizat un cunoscut magazin din Constanța

28 Feb 2023 3630

Constantin Avătavului, condus mâine pe ultimul drum. Unde i se poate aduce un ultim omagiu

15 Feb 2023 4009

Fotoreportaj Imaginile copilăriei la Constanța. Copiii au făcut primii oameni de zăpadă (FOTO+VIDEO)

29 Jan 2023 1884

Rastele pentru biciclete în municipiul Constanţa, în cartiere și în apropierea instituțiilor publice

25 Jan 2023 1101

Vrei să urmezi o carieră de detectiv particular în România? Legislația ar urma să fie modificată (DOCUMENT)

21 Jan 2023 1883

DNA Raportul MCV confirmă parcursul constant profesionist și eforturile deosebite depuse de DNA în lupta împotriva corupției la nivel înalt

23 Nov 2022 1150