Social

Păstrăv, tochitură dobrogeană, vrăbioară de viţel, plăcintă cu mere Ce mâncăruri vor primi pacienţii constănţeni în noaptea dintre ani, prin grija Arimex Comexim 2000 SRL


Sărbătorile de iarnă sunt pline de bucurii şi surprize, oferite celor aflaţi în suferinţă de către Arimex Comexim 2000 SRL, firma care asigură hrana zilnică a pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa şi la Spitalul CFR Constanţa.
 
În noaptea dintre ani, pacienţii vor avea parte de o cină tradiţională. Pe masă vor găsi trunchi de chefal/păstrăv la grătar pe pat de legume gratinate (cartofi, broccoli, morcov, conopidă), păstrăv la cuptor pe pat de legume sotate, piept de pui înăbuşit şi cartofi cu rozmarin la cuptor, cartofi gratinaţi cu brânză de vaci şi smântână, piftie de purcel. La desert, societatea Arimex Comexim 2000 SRL va oferi portocale, clementine, banane, plăcintă cu mere şi scorţişoară, baton cu rom, Fanta de portocale, suc de portocale, suc natural Tedi cu mere/caise/zmeură/capşuni/morcov şi ceai cu lămâie.
 
În prima zi a anului 2019, la micul dejun, toţi pacienţii vor primi ceai cu lămâie, unt, ou umplut cu pate de ficat şi maioneză, ruladă din piept de pui, crenvurşti din piept de pui, muştar, caşcaval, brânză topită, caş de vacă, urdă, brânză de vaci, ou fiert, miere de salcâm, gem de caise/căpşuni, iar la supliment - lapte dulce şi iaurt.
 
La prânz, pacienţii constănţeni vor primi ciorbă de văcuţă cu fidea, supă ţărănească de văcuţă, ciorbă de purcel cu smântână, supă cremă de legume cu fulgi de ou, supă de pasăre cu smântână, supă lipovenească de crap românesc, tochitură dobrogeană cu garnitură de orez şi ciuperci, vrăbioară de viţel în sos ostropel cu piure de cartofi, piept de pui dezosat la tavă cu piure de cartofi, pulpe dezosate la cuptor cu pilaf sârbesc, murături de iarnă asortate, salată de varză albă, salată de castraveţi muraţi, iar la desert - cozonac cu nucă, rahat şi stafide, mere, mere coapte cu stafide, portocale, clementine şi banane.
 
Cina din prima zi a anului va fi compusă din piftie de purcel, muşchi à la Ştefania şi cartofi ţărăneşti, ruladă de pui cu morcov şi spanac pe pat de orez cu legume, friptură de purcel la cuptor în sos vânătoresc cu piure de cartofi, file de crap la cuptor cu lămâie cu mămăliguţă, piept de pui înăbuşit şi cartofi gratinaţi, ceai cu lămâie,
murături de iarnă asortate.
 
„Mulţumim colaboratorilor noştri, în special echipelor Dobrogea SA, Selgros Cash & Carry, Unilever South Central Europe, Smithfield Prod SRL, Cristim Prod Com SRL, Ella Glob SRL şi Delaco Distribution SRL pentru grija şi sprijinul  permanent acordate. Pacienţilor internaţi, cu drag, le dorim însănătoşire grabnică şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să le tămăduiască sufletele şi trupurile, să-i binecuvânteze, să le dea seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimbe şi înţelepciunea de a şti să facă deosebirea dintre acestea. Iar tuturor creştinilor le dorim să aibă parte de un sfârşit de an binecuvântat, iar Dumnezeu să îi aibă sub ocrotirea Lui în Anul Nou ce se apropie, cu nădejdea ca acesta să fie răstimp de apropiere faţă de El, de înţelegere între oameni, de pace în ţară şi în lume“, a transmis Vergil Drăghici, administratorul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.  

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prețul Revelionului la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov

29 Dec 2018 2588

Tartine cu caviar, friptură de purcel, medalion de somon De Revelion, Arimex Comexim 2000 SRL oferă pacienţilor o masă plină de delicatese

31 Dec 2017 1722

Spectacol de artificii, masă bogată și multe surprize, oferite pacienților de Arimex Comexim 2000 SRL în noaptea dintre ani

31 Dec 2016 1695

Zebrano Restaurant & Bar pregăteşte constănţenilor o petrecere de neuitat pentru noaptea de Revelion 2017 (galerie foto)

28 Dec 2016 10673

Meniul pacienților din SCJU Constanța de Revelion

31 Dec 2015 2169

Flori şi mărţişoare de la Arimex Comexim 2000 SRL pentru toţi pacienţii constănţeni (galerie foto)

03 Mar 2014 1080

Societatea Arimex Comexim 2000 SRL oferă pacienților un meniu special în noaptea dintre ani

31 Dec 2013 1540

Petrece-ți Revelionul 2014 la restaurant Alisee

28 Dec 2013 2358

Amster’s te invită la petrecerea organizată în noaptea dintre ani

28 Dec 2013 1320

Revelion 2014 la Arthur Pub!

28 Dec 2013 2105

Petrece-ți Revelionul la Beer Saloon!

28 Dec 2013 1318

Doors Club te invită la Revelion 2014

28 Dec 2013 2107

Petrecerea de revelion se ține la Goblin!

28 Dec 2013 1303

Revelion 2014 la Roma Café

28 Dec 2013 1819

Revelion 2014 la Chouette

28 Dec 2013 2120