Rompetrol nu este de acord cu propunerea Comisiei Valorilor Mobiliare

Grupul Rompetrol consideră că adoptarea în forma actuală a propunerii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind deţinerile directe şi cele indirecte va avea un impact negativ asupra raporturilor dintre emitenţii din România şi acţionarii minoritari, prin schimbarea regulilor de funcţionare a pieţei de capital.

Măsura propusă va afecta majoritatea companiilor listate, prin obligarea acţionarilor care „deţin" peste 33% să iniţieze oferte publice de preluare, potrivit noii formulări incluse în Proiectul de Instrucţiune, şi nu a celor care „dobândesc", aşa cum se precizează în Directiva Europeană, preluată şi în legislaţia română. Trebuie să ţinem cont că propunerea nu a fost însoţită şi de o expunere de motive, aceasta venind pe fondul presiunilor exercitate atât de fondurile de investiţii, cât şi de diverse grupuri de interese, afectate în prezent de diminuarea valorii portofoliului de acţiuni. Grupul Rompetrol aşteaptă în continuare un punct de vedere oficial al CNVM cu privire la solicitarea depusă la finele anului trecut de fondul de investiţii QVT Fund, acţionar minoritar la Rompetrol Rafinare. Tranzacţia dintre Rompetrol Holding şi KazMunaiGaz pentru preluarea a 75% din acţiunile The Rompetrol Group NV s-a realizat în cursul anului 2007, cu respectarea prevederilor legale, fiind avizată de toate autorităţile competente. În acest sens, noul acţionar majoritar al Grupului Rompetrol nu poate fi obligat să desfăşoare retroactiv oferte publice de preluare pentru Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, în condiţiile în care această obligativitate nu este prevazută de legea română. În prezent, Grupul Rompetrol analizează proiectul propus de CNVM, solicitând autorităţii de resort o prelungire a perioadei limită de trimitere a propunerilor şi observaţiilor, în acord cu prevederile legale.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajarea asistată, soluție eficientă pentru integrarea durabilă a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în societate (GALERIE FOTO)

30 Jan 2024 700

Caz șocant în Franța! Incredibil cum a ajuns un bărbat de 88 de ani la spital! Unitatea medicală, evacuată

15 Dec 2023 1278

ONG Mare Nostrum Tineri din 15 localități din județul Constanța devin agenți de schimbare prin proiectul PROMIT

18 Sep 2023 812

Se oprește apa în zona Centrului de Scafandri din Constanța! Când se va repara avaria RAJA

29 Aug 2023 762

CN „Administrația Porturilor Maritime” Constanța SA pentru Alfa Terminal Constanța solicită acord de mediu pentru construirea de platforme betonate

10 Aug 2023 706

CN „Administrația Porturilor Maritime” Constanța SA pentru Alfa Terminal Constanța solicită acord de mediu pentru construirea unei hale

10 Aug 2023 721

RAJA anunță Se oprește apa pe mai multe străzi din Cernavodă!

24 Jul 2023 932

RAJA SA Se oprește apa pe mai multe străzi din Cernavodă!

22 Jul 2023 916

RAJA Constanța Mai multe străzi din Cernavodă rămân fără apă

21 Jul 2023 999

Nicolae Anca

14 Jul 2023 489

Avarie RAJA pe strada Dâmboviței din municipiul Constanța! A fost întreruptă furnizarea apei

27 Jun 2023 848

Accident urmat de incendiu! Ce s-a întâmplat cu persoanele care se aflau în mașină

18 Jun 2023 1726

Interviu online cu baschetbalista Amira Bou-Chedid, de la CSM Constanța „Pentru atingerea înaltei performanțe, munca este partea esențială“

15 Jun 2023 3325

Un nou parc eolian în județul Constanța! Titularul proiectului este Elektra Power SRL, firmă controlată de Dan George Oproescu și Alina Diana Teodorescu

16 May 2023 5355

Avarie RAJA pe bulevardul 1 Mai Vechi din municipiul Constanța. A fost oprită furnizarea apei

12 May 2023 1162