Violenţa şcolară, în atenţia psihologilor (galerie foto)

violenta_2.jpgCentrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Constanţa a organizat, ieri, masa rotundă cu tema „Implicarea psihologului şcolar în combaterea violenţei în şcoli". La eveniment au participat decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Ovidius, Virgil Frunză, prodecanul aceleiaşi facultăţi, Rodica Enache, inspectorul şcolar Aliss Andreescu, şi psihologi din cadrul CJRAE Constanţa. În cadrul evenimentului, reprezentanţii CJRAE au vorbit despre cea de-a patra ediţie a Conferinţei naţionale cu participare internaţională a psihologilor şcolari, cu tema „Consilierea şcolară între provocări şi paradigme", care a fost organizată în parteneriat cu Universitatea Ovidius, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. „Lucrările conferinţei au fost grupate pe şase secţiuni, unde au fost prezentate 64 de lucrări pe teme legate de consilierea elevului şi a grupului de elevi, consilierea psihologică a persoanelor cu nevoi speciale, consilierea psihologică a familiei, consilierea psihologică a cadrelor didactice, consilierea vocaţională şi preocupări ale cadrelor didactice privind activităţile de consiliere şcolară şi educaţională. Ediţia din acest an a cuprins 12 workshopuri, care au fost susţinute de către specialişti din ţară şi de peste hotare", a povestit psihoterapeutul Marieta Căescu. La manifestarea ştiinţifică au fost prezenţi psihologi şi psihopedagogi şcolari, cadre didactice cu atribuţii în consilierea elevilor, precum şi studenţi la psihologie din municipiul Bucureşti şi din 15 judeţe ale ţării: Constanţa, Tulcea, Dolj, Timişoara, Călăraşi, Harghita, Vaslui, Braşov, Iaşi, Ilfov, Prahova, Cluj, Brăila, Argeş şi Vrancea. La aceştia se adaugă participanţi din România, Republica Moldova, Italia, Belgia şi Germania. Unul dintre proiectele de succes, prezentat la conferinţa naţională, a fost „Lecţii de viaţă", în cadrul căruia 40 de elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu" din Constanţa, coordonaţi de psihologul şcolii şi trei profesori diriginţi, au desfăşurat o activitate în Penitenciarul Poarta Albă. Activitatea este cuprinsă în proiectul „Lecţii de viaţă", realizat de CJRAE Constanţa în parteneriat cu Penitenciarul, prevăzut a se derula în anul şcolar 2010 - 2011. „Prin activităţile derulate în incinta Penitenciarului Poarta Albă se urmăreşte sensibilizarea şi responsabilizarea adolescenţilor în ceea ce priveşte fenomenul infracţionalităţii, conştientizarea efectelor comportamentelor de risc şi consecinţele negative care decurg din experienţa detenţiei, dezvoltarea unor abilităţi de comunicare între elevi şi persoanele private de libertate şi susţinerea afectivă a tinerilor privaţi de libertate.

Prin intermediul dialogului cu persoanele private de libertate şi prin reflectarea asupra conduitelor indezirabile adoptate de către tinerii ce aparţin generaţiei lor, elevii de liceu vor dobândi un tip de învăţare ale cărei valenţe formative sunt net superioare dezbaterilor de idei", a explicat Mihaela Nicolaev, coordonatorul proiectului „Lecţii de viaţă".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța achiziționează aparatură IT în vederea îmbunătățirii actului educațional. Sunt vizate școlile speciale din subordinea instituției!

11 Apr 2024 411

Doliu în învățământul constănțean Andreia Pavăl de la CJRAE Constanța a decedat înainte de nuntă

16 Feb 2024 3767

Ședință CJ Constanța Aprobarea bugetului pe 2024 pentru CJRAE Constanţa, pe ordinea de zi a ședinței (DOCUMENT)

05 Feb 2024 610

Sprijin pentru elevi și părinți, la Constanța Se inaugurează Cabinetul de Consiliere și Orientare Școlară și Profesională!

23 Oct 2023 2115

Angajări Constanța Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

11 Oct 2023 1117

ZIUA LIVE. „Nu este nevoie de Premiul I ca să am un copil excelent“

29 Sep 2022 1768

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant

01 Jul 2022 1139

ZIUA LIVE. De ce au nevoie de consiliere copiii victime ale unei acțiuni de bullying

24 Feb 2022 2210

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa angajează. Când are loc concursul

10 Aug 2021 1662

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa angajează îngrijitor

09 Aug 2021 1461

Universitatea „Ovidius” Constanța Facultatea de Psihologie și Științele Educației, la Simpozionul Regional ,,Perspective și experiențe în educația incluzivă”

11 May 2021 2851

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Webinar dedicat cadrelor didactice. Când va avea loc

19 Jan 2021 1394

Optim Serv Construct contract pentru Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța

21 Jul 2020 3166

Consiliul Județean a primit de la Primăria Constanța fostul sediu al Școlii 19. După reabilitare, va fi casă pentru Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională

10 Apr 2020 4682

Seminar Naţional Lions Quest la Colegiul „Mircea cel Bătrân“ Constanţa

14 Nov 2019 3417