Alături de prietenul ei, şi-a cumpărat o vilă într-o zonă de basm O sportivă constănţeană se va căsători şi se va stabili în Spania (galerie foto)

Jucătoarea de tenis de masă Iulia Necula este exemplul viu al succesului în sport, dar şi în viaţă. Multiplă campioană cu echipa din Cartagena, admirată şi respectată, tânăra de 26 de ani trăieşte o tulburătoare poveste de dragoste alături de Jesus Cantero, sufletul ei pereche 

Ieşită plină de medalii din uzina de campioni de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa, Iulia a ales calea străinătăţii. A evoluat întâi în Germania, la 3B Berlin Tischtennis (trei sezoane), apoi în Franţa, la Montpellier, iar din 2009 reprezintă clubul spaniol UCAM Cartagena TM. Peste tot, numele Necula a fost sinonim cu titluri şi prezenţe pe podium.

În Spania a ajuns în 2008. Oraşul este Cartagena, în regiunea Murcia (udată de Marea Mediterană, în sud-estul Spaniei). Însă doar locuia şi se antrena acolo, de jucat juca în Franţa, la Montpellier. Un an mai târziu, a trecut la clubul UCAM Cartagena, pornind o serie extrem de prolifică în plan sportiv. Cu această echipă a cucerit tot ce se putea cuceri: campionatul, Cupa Spaniei (de mai multe ori), ETTU Cup şi campionatul universitar. Iulia nu s-a limitat însă doar la performanţa sportivă. A urmat  şi o facultate (Turism), care i s-a adăugat celei de Educaţie Fizică şi Sport (terminată în România), iar în acest an face un MBA (master business administration). Pe timpul facultăţii, a făcut practică la Primăria din Cartagena. Vorbeşte foarte bine limba spaniolă, însă baza nu au fost anii din Spania, ci exerciţiul din România. „Eu vorbesc spaniola încă dinainte să vin în această ţară şi înainte să-l cunosc pe Jesus. Am învăţat de mică, de la televizor. Toată lumea se miră, dar, de fapt, sunt multe persoane din România care au învăţat astfel”, spune Iulia, care mai cunoaşte engleza şi germana, dar i-ar plăcea să înveţe şi... chineza, pentru că este înconjurată de chinezoaice la club. „Jesus”, de care pomeneşte sportiva constănţeană, este Jesus Cantero Juncal, prietenul ei, şi el sportiv, jucător de valoare de tenis de masă. Este spaniol, dar nu s-a născut în Cartagena (unde se antrenează şi joacă), ci în Cadiz. Până acum, Iulia şi Jesus au locuit la Cartagena, în casa echipei, alături de ceilalţi sportivi de la club, însă, de curând, frumoasa pereche şi-a achiziţionat o vilă în Los Alcazares, o localitate de basm de lângă Cartagena, unde cei doi se vor muta. „Noua noastră locuinţă e destul de mare, pentru că niciunul dintre noi nu este de aici şi aşa ne pot vizita familia şi prietenii”, spune Iulia. De ani buni împreună, fericiţi, acum o casă...  Să fie acesta semnul că cei doi urmează să-şi unească destinele? „Deocamdată, amândoi suntem foarte ocupaţi şi avem multe obiective de îndeplinit, dar o să urmeze şi căsătoria. Încă nu suntem logodiţi, însă am cumpărat casa împreună, deci vrem să ne stabilim aici”, dezvăluie Iulia Necula, care, momentan, are doar cetăţenie română. „Nu ştiu dacă e posibilă dubla cetăţenie şi, deocamdată, nu vreau să renunţ la cea română”, arată sportiva, care este vicecampioană europeană şi participantă la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing.

Mănâncă mult peşte şi fructe de mare

De cinci ani în Spania, Iulia Necula s-a acomodat cu viaţa din Peninsula Iberică. Practic, este de-a casei. Nici nu i-a fost prea greu, având în vedere că e o persoană comunicativă, amabilă, care ştie să se facă plăcută şi simpatizată. „Am avut norocul să cunosc oameni deosebiţi şi prietenoşi. Nu mi-a fost greu, deşi normal că îmi este dor de familie şi de prieteni”, spune jucătoarea, căreia îi place foarte mult ţara sa de adopţie. „Spania este foarte frumoasă şi foarte variată. Sunt zone total diferite una de cealaltă, dacă ne referim la geografie, istorie, cultură şi gastronomie. Tocmai pentru că am studiat turismul, am aflat obiectivele Spaniei şi încerc să vizitez cât mai multe. Madridul şi Barcelona sunt cunoscute ca mari metropole, Granada ca oraş istoric. Pentru mine, litoralul din sud, în special Cadizul, este cu adevărat deosebit. În zona noastră, se consumă mult peşte, fructe de mare şi bineînţeles paella, mâncarea tradiţională a Spaniei”, turuie Iulia Necula, semn că la facultate a studiat turismul, nu s-a jucat.  

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 361

LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța Bianca Mei-Roșu a câștigat faza națională a ONSS 2024 la tenis de masă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 642

Tenis de masă Echipa masculină a CSM Constanța a promovat în Superligă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 572

Tenis de masă LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la categoria Under-15 (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

29 Mar 2024 837

LIVE TEXT. Tenis de masă CSM Constanța, învinsă, dar a luptat admirabil pentru finala ETTU Europe Cup Women (FOTO + VIDEO)

17 Mar 2024 928

Tenis de masă CSM Constanța joacă în Sala Sporturilor pentru calificarea în finala ETTU Europe Cup Women. „Alături de o sală plină!“

13 Mar 2024 661

Tenis de masă Constanța Bianca Mei-Roșu, trei medalii în Bulgaria, la WTT Youth Contender Panagyurishte 2024 (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 786

Tenis de masă CSM Constanța luptă pentru calificarea în finala Europe Cup Women. Înfrângere la mare luptă în tur (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 809

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci acasă cu Minaur Baia Mare. O veritabilă finală pentru argintul în Liga Națională!

29 Feb 2024 977

Tenis de masă CSM Constanța a început în forță returul Diviziei A (GALERIE FOTO)

11 Feb 2024 875

Tenis de masă CSM Constanța, reprezentat în echipa României la Campionatul Mondial din Coreea de Sud

07 Feb 2024 1035

Editorial Fetele de la tenis de masă au scris „Constanța“ pe mingea de joc

04 Feb 2024 1187

Tenis de masă. „Senzațional!“ CSM Constanța, în semifinalele ETTU Europe Cup Women. A învins ALCL TT Grand-Quevilly și în Franța! (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1143

Tenis de masă CSM Constanța susține vineri, 2 februarie 2024, returul cu ALCL TT Grand-Quevilly (VIDEO)

02 Feb 2024 979

Tenis de masă „Maraton nebun!“. CSM Constanța a produs surpriza și a învins ALCL TT Grand-Quevilly în ETTU Europe Cup Women (GALERIE FOTO)

31 Jan 2024 1012