Antrenorul Ion Crăciun trage un semnal de alarmă „În acest moment, CSU Neptun practic nu există”

În ciuda revenirii rapide în Liga Naţională, la un an de la retrogradare, situaţia continuă să fie tulbure la echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa. În aceste condiţii, antrenorul principal Ion Crăciun trage un semnal de alarmă, sperând într-un viitor mai bun al clubului. „În acest moment, echipa practic nu există! Avem câteva jucătoare care sunt împrumutate, câteva jucătoare care doresc să plece, pentru că, spre surprinderea mea, conducerea executivă a clubului nu se descurcă cu partea financiară”, a declarat la Digi 24 Constanţa antrenorul constănţean, dezamăgit că nu se găsesc soluţii pentru plata jucătoarelor şi a stafful-ui tehnic, dar şi pentru întărirea lotului, pentru a se putea clădi o formaţie valoroasă de prim eşalon. „În perioada următoare, voi merge personal să bat la unele uşi, pentru a discuta cu oameni care m-au ajutat în decursul carierei de antrenor, la echipele pe care le-am antrenat. Avem o serie de jucătoare tinere, de perspectivă, am discutat cu alte câteva handbaliste tinere, care pot să ajute să construim o echipă frumoasă la Constanţa, dar pentru asta este nevoie să fim sprijiniţi şi să avem linişte la echipă. Noi ne-am făcut datoria şi mi-aş dori enorm de mult ca lângă această echipă să vină cât mai mulţi constănţeni”, a mai spus Crăciun.

Performanţă obţinută în condiţii grele

„Ne bucurăm nespus pentru promovare, o performanţă obţinută în condiţii deloc uşoare, la capătul unui sezon în care problemele financiare au continuat să macine această echipă. Promovarea este, în proporţie covârşitoare, meritul colectivului tehnic şi al jucătoarelor, conducerea întâmpinând mari greutăţi în a asigura climatul de linişte financiară de care este nevoie la orice echipă. Dacă, din punctul de vedere al condiţiilor de pregătire şi participare la competiţie, lucrurile s-au ridicat la un nivel normal pentru obiectivul propus, nu la fel au stat lucrurile în ceea ce priveşte achitarea drepturilor financiare. Poate că revenirea în Liga Naţională, dăruirea şi ataşamentul faţă de Constanţa de care au dat dovadă aceste fete vor avea ecou şi oamenii cu dare de mână vor veni lângă echipă. Cu actuala conducere tehnică, având la bază actualul lot de jucătoare, plus una-două jucătoare cu experienţă şi două-trei tinere de perspectivă, CSU Neptun poate supravieţui fără probleme în prima ligă, iar în doi-trei ani poate reveni în lupta pentru podium", a declarat şi fostul director executiv Paul Alexe, pentru site-ul oficial al clubului.

Victorie categorică și la Buzău

CSU Neptun Constanța a câștigat la scor, 39-24 (21-11), și meciul de ieri, din deplasare, cu HM Buzău, din penultima etapă a Diviziei A. Pentru CSU Neptun au evoluat: Petrescu 27 intervenţii salvatoare - portar; Toma 9 goluri, Rusu 6, Sheiko 5, Arfir 5, Mărginean 5, Zlăvog 3, Ciuică 2, Dragut 2, Ionescu 1, Vasiliu 1. Mihaela Petrescu a fost singurul portar trecut pe foaia de joc, întrucât Iana Sitenko nu a făcut deplasarea, fiind accidentată. CSU Neptun va susține următorul meci de campionat, ultimul din Divizia A, duminică, de la ora 10.00, în sala Sporturilor din Constanța, cu LPS Iași, formație care, în tur, a fost la un pas să facă egal cu formația constănțeană, câștigătoare la limită, 24-23.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 851

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 547

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 479

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 447

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 771

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 444

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 515

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 505

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 543

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 396