Astăzi este ziua de naştere a cumnatului lui Gică Hagi

Fostul fotbalist român Gică Popescu, cumnat al lui Gică Hagi, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, el împlinind 46 de ani. De-a lungul unei cariere fructuoase, „Baciul” a jucat la Universitatea Craiova, Steaua, PSV Eindhoven, Tottenham, FC Barcelona, Galatasaray Istanbul, Lecce, Dinamo şi Hannover 96, cucerind 15 trofee cu aceste echipe (interne şi externe), cele mai importante find Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu Galatasaray şi Cupa Cupelor cu FC Barcelona, al cărei căpitan a fost. La echipa naţională a evoluat de 115 ori şi a marcat 16 goluri, purtând şi aici banderola. Cu reprezentativa România a evoluat la trei turnee de Campionat Mondial (1990, 1994, 1998) şi la două de Campionat European (1996, 2000). A fost declarat de şase ori fotbalistul român al anului. După ce s-a retras din activitatea competiţională, s-a lansat în afaceri, iar în 2008 avea o avere estimată la 40 milioane de euro. A candidat (fără succes) la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, dar la următoarele alegeri, din 2014, când actualul preşedinte, Mircea Sandu, nu va mai concura, este creditat cu prima şansă de câştig. Pe de altă parte, Gică Popescu este judecat alături de alţi oameni de fotbal români în Dosarul Transferurilor.

Sursa foto: Newstimisoara.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1891

S-a decis Meciul dintre Dinamo și Farul se va desfășura în capitală

22 Sep 2023 925

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1452

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1789

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2194

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2411

Farul Constanța, un sezon regular plin de superlative Gică Popescu - „Vrem să repetăm în play-off această evoluție nemaipomenită“

15 Mar 2023 1484

Fotbalistul Nicolas Popescu revine la Farul Constanța de la FC Voluntari

03 Jan 2023 2241

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 3003

Astăzi e ziua de naștere a lui Gică Popescu, președintele Farului Constanța

09 Oct 2022 2497

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2228

Doliu în fotbalul românesc A murit un om „extrem de drag“ lui Gică Popescu, președintele Farului Constanța

14 Sep 2022 2109

Farul Constanța Nicolas Popescu, cedat definitiv la un club din Superligă

17 Aug 2022 2436

Eduard Radaslavescu, de la Farul Constanța la FCSB. Discuții și pentru transferul lui Radu Boboc

04 Aug 2022 2634

Perechea de stoperi cu care Farul Constanța a început campionatul. Ce a spus Hagi de evoluția celor doi (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2262