Câştigător al centurii Urban Legend Cristian Stoica, meci exploziv cu Nikos Papadimitriou, la gala „Colosseum“ de la Salonic

Luptătorul constănţean Cristian Stoica, de la Urban Legend Academy, are meci în străinătate, duminică, 29 aprilie, în Grecia, la Salonic, în gala „Colosseum“.
 
„The Legend“ Cristi Stoica nu mai reprezintă clubul Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa, ci a trecut la Urban Legend Academy Constanţa, unde este antrenat de Mihai Isop şi Serhan Iaia. La finele acestei săptămâni, va avea parte de o partidă explozivă, contra unui luptător grec redutabil, Nikos Papadimitriou (Budo Fighters). Găzduită de PAOK Sports Arena, confruntarea se va disputa pe reguli de K1, în limitele categoriei -77 kg, şi va avea trei reprize a câte trei minute. Câştigător al centurii Urban Legend la gala din august 2017, de la Constanţa, Cristi Stoica este optimist şi în privinţa meciului de la Salonic.
 

Toţi au fugit de Papadimitriou

 
„Cristi va lupta în cea mai puternică gală din Grecia. Adversarul său este foarte tare, vine din Budokai şi e campionul absolut al Greciei. Dar suntem optimişti şi anticipez un final în favoarea noastră, o surpriză, având în vedere că toţi din Grecia sunt ferm convinşi că Papadimitriou se va impune. Înaintea lui Cristi, patru luptători au renunţat să mai lupte cu sportivul elen. Noi am luat acest meci în urmă cu cinci zile. Cristi e bine antrenat, e pe o linie ascendentă. A tras cot la cot cu Robert Isop şi cu Alex Mâţu, care se pregăteau pentru gala Oss Fighters“, a declarat promotorul Mihai Isop, fondator al Urban Legends Fighting Championship.
 

„Plec cu optimism, nu să iau bătaie“

 
„Papadimitriou este campionul Greciei, eroul local din promoţia respectivă, un luptător titrat. După părerea lor, plec cu şanse zero, dar eu sunt foarte bine pregătit şi cred că am şanse foarte mari de victorie. Plec cu optimism, nu să iau bătaie“, a declarat Cristi Stoica, cel care a avut un meci reuşit şi la ediţia a doua a galei Urban Legend, de pe 1 decembrie 2017, când s-a impus prin KO în co-main-event-ul evenimentului.
 
„The Legend“ a câştigat şi la Superkombat, dar şi în alte gale din ţară. Cristi Stoica va avea un meci tare şi la Urban Legend 4, gală programată pe 27 mai a.c., în Sala Sporturilor din Constanţa, de la ora 19.00, când îl va întâlni pe Vali Mogoş, de la Marian Rusu Team.
 

Partide tari şi la Urban Legend 4

 
La evenimentul de pe 27 mai, centura Urban Legend şi-o vor disputa Silviu Streinu (de la Urban Legend Academy) şi Ben Schneider (Anglia, care a luptat şi în RXF), într-un meci de MMA Strike la categoria +95 kg. La categoria 100 kg (MMA Strike) se vor înfrunta Robert Orbocea (Sharks Gym Constanţa) şi Nicolai Garbuz, în vreme ce Marian Rusu se va duela la categoria +100 kg cu un valoros luptător lituanian.
 
Citeşte şi:                                
 
Mădălin Crăciunică și Cosmin Mărcuță, victorioși Cristi Stoica a disputat finala piramidei galei WMF Supreme Fights

Marian Rusu, KO rapid în main-event Cristian Stoica a câștigat centura la gala Urban Legend de la Mamaia

Cristian „The Legend“ Stoica, luptător la Tai-Chi-Do-Ryu Lucrează ca pizza delivery driver şi are victorii la Superkombat (galerie foto + video)

Luptătorii Eduard Chelariu şi Cristi Stoica, din Constanţa, învingători în gala Superkombat de la Bucureşti (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 833

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai - „Regret faptele comise! Vreau să mă schimb, să ies din această tragedie!“ (DOCUMENT)

06 Feb 2024 1993

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 decembrie 2023

05 Dec 2023 944

Procurorii din Constanța acuză - delapidare în formă continuată! Vlăgea Lucian Cristian, trimis în judecată. Quantum Media International SRL, parte civilă (DOCUMENT)

24 Nov 2023 1463

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 octombrie 2023

05 Oct 2023 1123

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 septembrie 2023

20 Sep 2023 1243

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2023

24 Aug 2023 1361

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 august 2023

18 Aug 2023 1619

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 august 2023

08 Aug 2023 1549

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iulie 2023

17 Jul 2023 1228

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 iunie 2022

28 Jun 2022 1942

Toate interceptările SRI din dosarul care a zguduit, în 2016, sistemul polițienesc din Constanța, excluse

29 Mar 2022 7255

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 martie 2022

22 Mar 2022 1849

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 iulie 2021

28 Jul 2021 2100