Ciprian Marica, fost fotbalist la Șahtior Donețk „Să ne rugăm pentru pace și pentru toți oamenii din Ucraina!“

 

 
  • Ciprian Marica a evoluat la Șahtior între anii 2004 și 2007, timp în care a cucerit două campionate, o Cupă și o Supercupă a Ucrainei.
 
Fost jucător în Ucraina, la Șahtior Donețk, timp de trei ani, Ciprian Marica, în prezent unul dintre cei trei acționari ai FCV Farul Constanța, a avut un mesaj vizavi de războiul din Ucraina. 
 
„Am trăit în Ucraina! Am muncit, am iubit, am întâlnit oameni deosebiti, am de-acolo amintiri minunate. Sunt șocat de ceea ce se întâmplă astăzi! Ce naiba se întâmplă cu lumea asta? Cum să distrugi viețile oamenilor nevinovati? Cum să asiști impasibil la moartea unor copii, a unor bătrâni, a unor oameni care nu fac altceva decât să trăiască? Doamne ferește, ce vremuri am ajuns să trăim! Să ne rugăm pentru pace și pentru toți oamenii din Ucraina!“, a scris Ciprian Marica pe Facebook.
 
Fost important internațional român, cu 25 de goluri în 71 de partide sub tricolor, Marica este bucureștean și a fost format de clubul Dinamo, pentru a cărui echipă mare a jucat apoi trei ani și cu care a cucerit patru trofee (două campionate - 2002, 2004 și două Cupe ale României - 2003, 2004). În cariera sa, Ciprian a mai evoluat la Șahtior Donețk, VfB Stuttgart, Schalke 04, Getafe, Konyaspor și FCSB. Pentru echipele de club a înscris de 79 de ori. La Șahtior a evoluat între anii 2004 și 2007, timp în care a susținut 74 de meciuri și a marcat 15 goluri. Cu echipa din Ucraina a jucat și în cupele europene, iar pe plan intern a câștigat de două ori campionatul (în sezoanele 2004/2005 și 2005/2006), dar și-a trecut în palmares și o Cupă (2003/2004), și o Supercupă (2005). 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Ciprian Marica)

 
Citește și:
 

Ciprian Marica, Stelian Carabaș și Costi Bîrboră își serbează sâmbătă zilele de naștere
 
FCV Farul Constanța SA
Câte acțiuni dețin fiecare dintre cei trei acționari, Gică Hagi, Ciprian Marica și Zoltan Iașko

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1204

Caelia Mamaia SRL, proces cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

14 Mar 2024 838

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a rămas fără permisul de conducere. Ce amendă a primit fostul fotbalist

08 Oct 2023 1401

Definitiv! Apele Române au pierdut procesul deschis fostei firme a lui Ciprian Marica. „Instanța nu poate stabili cadrul procesual“

25 Sep 2023 1258

E oficial Marele Rivaldo, acționar la Farul Constanța!. „Cel mai răsunător «transfer» din istorie“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Sep 2023 2064

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, dată în judecată de Apele Române! Judecătoria Constanța, decizie definitivă (MINUTA)

08 Sep 2023 911

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, în proces cu Apele Române. Anunțul Judecătoriei Constanța

07 Sep 2023 1137

Cum au pierdut Apele Române procesul intentat firmei Caelia Mamaia SRL, deținută până de curând de Ciprian Marica (MOTIVARE)

03 Sep 2023 3464

Firme Constanța Ciprian Marica s-a retras din Caelia-Mamaia SRL! Cui i-a cesionat părțile sociale și pentru ce sumă

01 Sep 2023 5524

UPDATE. Farul Constanța Eric de Oliveira, membru al staff-ului, a suferit un accident vascular cerebral! Mesajul campioanei României

26 Jun 2023 3515

Farul Constanța își amenajează parcarea de la stadion și construiește o cafenea! Răspunsul primit de la Mediu

22 Apr 2023 10820

Farul Constanța va deschide, la City Park Mall, un stand pentru produsele comercializate de club. La baza Academiei Hagi a fost deschisă o cafenea (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 6039

Ciprian Marica „Acuzațiile care mi se aduc sunt la limita ridicolului“

24 Jan 2022 3041

Ciprian Marica, după meciul România - Islanda „Am mai trăit un moment negru al fotbalului românesc“

12 Nov 2021 2532

Final de anchetă în cazul tânărului, de 23 de ani, din Năvodari, care ar fi fost sechestrat și bătut

04 Oct 2021 4053