Constanța, gazda unuia dintre turneele de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet 3x3

Baschet. Foto: Primăria ConstanțaConstanța va găzdui pentru a patra oară unul dintre turneele de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet 3x3. Evenimentul la care vor participa și naționalele României, atât la masculin cât și la feminin, are loc în zilele de 4 și5 iunie și este finanțat de Primăria Constanța.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, pentru al doilea an consecutiv, locul de desfășurare al turneului de calificare de la Constanța este Faleza Cazino. În acest an, o dată cu ridicarea restricțiilor sanitare, va fi permis și accesul spectatorilor în tribune.

Fanii vor putea urmări 25 de echipe naționale din 15 țări, care vor lupta pentru cele cinci locuri la turneul final puse în joc la acest turneu, trei la masculin și două la feminin. FIBA 3x3 Europe Cup 2022 va avea loc la Graz, Austria între 9 și 11 septembrie.

„Ne propunem să transformăm Constanța într-un oraș al sportului, iar organizarea acestui gen de evenimente, care aduc și promovarea pe plan internațional a orașului, face parte din strategia pe care am gândit-o în acest sens”, a declarat Ionuț Rusu, viceprimarul Constanței.


România nu a ratat niciun turneul final la feminin în cele șase ediții disputate până acum, avansând în fazele eliminatorii în patru rânduri. Cea mai bună performanță a fost medalia de argint, cucerită la București, în 2016, cu echipa formată din Sonia Ursu, Gabriela Mărginean, Anca Șipoș și Andra Haas.

La masculin, naționala României a lipsit la două ediții, Amsterdam 2017 și Paris 2021, iar cel mai bun rezultat din istorie este titlul european obținut la ediția inaugurală, în 2014, de Angel Santana, Bogdan Popescu, Cătălin Vlaicu și Vasile Ștefan.

„Avem o tradiție bogată în baschetul 3x3, rezultate precedente prin care am făcut istorie și sperăm ca prin organizarea unor astfel de evenimente în România să ajutăm naționalele noastre. Constanța este centru pentru baschetul 3x3, rezultatele obținute în ultimii ani sunt o dovadă, și vom face în continuare tot posibilul să ne menținem la un nivel ridicat și de organizare și sportiv”, a declarat Andrei Talpeș, președinte interimar al CSM Constanța.


Accesul spectatorilor la evenimentul din 4-5 iunie, care va avea loc în arena temporară amenajată pe Faleza Cazino, este gratuit.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Fetele de la sambo merg la Campionatele Europene, iar triatloniștii se duc la Cupa Europeană de Juniori. Programul complet al săptămânii

10 May 2024 176

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci din seria cel mai bun din trei în fața Rapidului, chiar la București

09 May 2024 421

CSM Constanța se duelează cu Rapid pentru clasarea pe locul 5 în Liga Națională de Baschet Masculin

08 May 2024 368

Baschet CSM Constanța câștigă pe terenul lui CSU Sibiu, într-o partidă ce a atins cote maxime de suspans

04 May 2024 473

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 666

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 813

CSM Constanța baschet Campioanele României prezintă trofeul în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, la meciul băieților cu CSU Sibiu (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 566

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 700

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 699

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 514

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 810

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 599

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 631

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 873

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 461