Constanța. O familie de goalkeeperi Gheorghe Popa a lăsat poarta pe mâini bune. Cele ale nepoților săi - Mihai și „Bagheera“

  • Originar din Constanța, tânărul portar Mihai Popa s-a remarcat în multe meciuri, inclusiv în Liga 1 și în Cupa României.
  • Bunicul lui Mihai este Gheorghe Popa, fost portar al FC Farul.
  • Acesta are doi nepoți care joacă fotbal și sunt portari. Celălalt e David Munteanu, de la Academia Hagi.  
 
Unul dintre portarii de mare viitor din fotbalul românesc, Mihai Maximilian Popa (20 de ani), ultima dată la Astra Giurgiu, este constănțean și, alături de un verișor, păstrează tradiția în familia sa în ce privește fotbalul și postul de portar, bunicul celor doi fiind Gheorghe Popa, unul dintre portarii celebri din istoria Farului Constanța! 
 
Produs al Academiei Hagi, Mihai Popa a debutat la seniori în 2018, la SSC Farul Constanța, în Liga a 2-a, apoi a jucat la Rapid și, în Liga 1, la Astra Giurgiu, culegând multe aprecieri pentru evoluțiile sale. A fost convocat și la echipa națională Under-23 a României care a efectuat turneul preolimpic din Spania, jucând, marți, din minutul 69, în meciul cu Australia, câștigat de tricolori cu 1-0. „Mihai a evoluat la noi până în ultimul an de juniorat, când am decis să meargă la Farul, unde a și debutat la seniori. I-am prevăzut un viitor frumos, ceea ce s-a adeverit“, a declarat Paul Peniu, președintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“.    
 

Debut la seniori cu victorie
 
Născut pe 12 octombrie 2000, Mihai Popa a venit la SSC Farul, în 2018, de la FC Viitorul Under-19, care era campioana României la această categorie de vârstă şi reprezentanta ţării în Youth League. Primul său meci la prima echipă a „marinarilor“ a fost pe 30 septembrie 2018, când încă nu împlinise 18 ani! A fost o confruntare jucată la Techirghiol, cu ACS Energeticianul, câștigată de formația constănțeană cu 1-0. Succesul a fost primul obţinut de Petre Grigoraş şi Marian Dinu pe banca tehnică a SSC Farul în Liga a 2-a.
 

Aveau mare nevoie de un portar
 
În condiţiile în care SSC Farul rămăsese într-un singur portar, juniorul Rareş Raclău (şi acela fără experienţă), după ce bulgarul Stavrev s-a accidentat, iar Vincent Dorel a plecat de la echipă, Farul a trebuit să găsească repede o soluţie. Iar aceasta a fost Mihai Popa, care a făcut un meci foarte bun la debutul său în tricoul alb-albastru, având multe intervenţii inspirate. „Cei de la SSC Farul aveau mare nevoie de un portar. L-au rugat în acest sens pe Gică Hagi, care a fost prompt, ca de fiecare dată, în a-i ajuta“, declara atunci Paul Peniu. Petre Grigoraș, antrenorul principal al SSC Farul, remarca evoluția lui Mihai Popa din meciul cu ACS Energeticianul. „Mă bucur că, pe ultima sută de metri, am primit un portar, întrucât nu aveam decât unul singur valid. Îi mulțumesc lui Gică Hagi. Pe el l-am rugat personal și ne-a înlesnit acest lucru, dându-ni-l pe Popa. Copilul a apărat foarte bine. Mă bucur pentru el și pentru echipă”, preciza Petre Grigoraș. La SSC Farul tânărul goalkeeper a bifat 13 jocuri, toate ca integralist.
 

David are intervenții ca de panteră      
 
Gheorghe Popa, fostul portar al FC Farul din urmă cu mai multe decenii, are doi băieți și o fată, iar doi dintre nepoții săi, fiul unuia dintre băieți (Mihai Maximilian Popa) și fiul fetei (David Gabriel Munteanu), îl moștenesc, fiind și ei fotbaliști și jucând portari! Verișorul lui Mihai este mai mic decât el și joacă la grupa 2009 de la Academia Hagi. Este și el talentat, iar coechipierii, antrenorii și prietenii îi spun „Bagheera“, pentru că în poartă are intervenții ca de panteră.

 

O experiență fascinantă
 
La 20 de ani, Mihai Popa visează să participe cu echipa României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Înseamnă foarte mult pentru mine să fiu la echipa olimpică, iar prezența la Jocurile Olimpice e o șansă unică în viață. Să merg acolo ar fi o experiență fascinantă. În primul rând, să mergi într-o țară precum Japonia. Apoi Olimpiada în sine e ceva incredibil. Când eram copil, mă uitam la Jocurile Olimpice, dar la alte sporturi, mai puțin la fotbal“, a declarat Mihai, într-un interviu postat pe pagina de Facebook „Echipa națională de fotbal a României“.
 

Penalty-uri apărate
 
Tânărul goalkeeper a vorbit și despre două momente aparte din cariera sa de până acum: calificarea cu Astra în finala Cupei României (în dauna lui Dinamo), la penalty-uri (la care Mihai a fost foarte bun) și penalty-urile (două) apărate și repetate într-un meci al Rapidului (cu Petrolul), în care Mihai a fost și eliminat. „Meciul cu Dinamo a reprezentat mult pentru mine, mai ales că a fost prima mea semifinală de Cupă. A fost ceva incredibil și am reușit să ajut echipa. În acel meci al Rapidului, cred că am exagerat puțin, am apărat penalty-uri, dar am avut și o ieșire nervoasă. Au fost mai multe trăiri atunci. I-am dat dreptate arbitrului. Îmi pare rău că am exagerat, nu că am ieșit în față“, a precizat Mihai Popa, conform aceleiași surse.  
 

Portarii preferați
 
Goalkeeper-ul constănțean a dezvăluit că portarii săi preferați sunt Alisson, de la Liverpool, și Jan Oblak, de la Atletico Madrid. „Acum sunt mai mulți portari foarte buni. Cu cine mi-aș dori să împart vestiarul? Cu Cristiano Ronaldo, este un profesionist. Toată lumea cred că și-ar dori să se antreneze alături de el. Nu știu câte lovituri i-aș putea apăra lui Cristiano, rămâne de văzut“, a punctat Mihai.         
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Echipa națională de fotbal a României), Academia Hagi și colecție personală Ion Constantinescu.
 

Citește și:
 
Cine este portarul-surpriză al „marinarilor“
Bannere pro-Ion Barbu la meciul SSC Farul Constanţa - ACS Energeticianul. Ce spune Petre Grigoraș

 
România a învins Australia cu golul lui George Ganea, de la FC Viitorul
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 iunie 2021

24 Jun 2021 905

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iunie 2021

15 Jun 2021 940

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 iunie 2021

04 Jun 2021 898

În sfârșit, în mandatul „generalului” Sorin Mihai ISJ Constanța caută profesori pentru nou-înființatul Centru județean de excelență

09 Apr 2021 5524

S-au împărțit dividendele Pomacost, actuală Garden Shop Services! Cine cât a luat

07 Apr 2021 1164

Tranzacție de zile mari! Cine stabilește prețul terenului pe care Garden Shop Services, fosta Pomacost, se pregătește să îl vândă companiei New Home Construct

13 Mar 2021 1538

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 februarie 2021

22 Feb 2021 996

Ce averi și interese au aleșii locali constănțeni din actualul mandat? (VII)

05 Feb 2021 1493

Retrospectivă Cum a arătat anul 2020 pentru vedetele de la malul mării. Achiziții, piese de succes și nunți

30 Dec 2020 1260

Olimpiadele – suspendate, tezele – sub semnul întrebării. Învățământul românesc pierde excelența?

03 Nov 2020 2266

Au fost validați consilierii locali ai Orașului Cernavodă. Lista completă

27 Oct 2020 1618

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 august 2020

19 Aug 2020 1452

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 iulie 2020

08 Jul 2020 1096

Acționarii Neptun-Olimp SA au decis numirea unui nou director general în locul lui Mihail Cătălin Caracostea

18 Jun 2020 2117

Acționarii Argus SA au decis prelungirea liniei de credit. Ce valoare are și cu ce va fi garantat împrumutul

29 Apr 2020 1032