UPDATE. CSM Constanța Pe podium! Micile sportive Adelina și Gabriela Petcu, surori, au moștenit pasiunea pentru haltere a tatălui lor (GALERIE FOTO)

 Surorile Petcu, alături de antrenorul lor, Aurel Tătaru.

 
  • În vârstă de opt ani, Gabriela Petcu a fost cea mai tânără concurentă din întrecerea speranțelor olimpice a Campionatului Național de la Bistrița.
 
Sala Polivalentă din Bistrița găzduiește, în perioada 21-24 noiembrie 2023, întrecerile Campionatelor Naționale de haltere pentru tineret și speranțe olimpice.
 
Din concurs nu lipsesc reprezentanții litoralului, sportivi și sportive, iar două mici halterofile de la CSM Constanța, surori, Adelina și Gabriela Petcu, au atras imediat atenția, în competiția speranțelor olimpice (9-12 ani), așa cum o făcuseră și la competițiile precedente la care au participat. În vârstă de nouă ani, Adelina s-a clasat pe locul trei la categoria 28 kg, în vreme ce Gabriela, care are opt ani și a fost cea mai tânără concurentă din concurs, a ocupat poziția a patra la categoria 32 kg.
 
„De mici iubesc halterele“
 
„Cele mai mici halterofile de la CSM Constanța sunt în concurs! CSM Constanța participă cu un lot valoros din care fac parte și surorile Adelina și Gabriela Petcu, două tinere de perspectivă, care de mici iubesc halterele și își doresc rezultate cât mai bune în această disciplină. Felicitări și multe succese în activitate!“, este mesajul CSM Constanța.
 
Drumul către sala de antrenament a venit firesc
 
Cele două surori sunt pregătite la CSM Constanța de antrenorul Aurel Tătaru, cele care le-a selecționat, în urmă cu un an. Adelina și Gabriela moștenesc pasiunea pentru haltere a tatălui lor, Marian Petcu, un fost medaliat național de la CS Farul Constanța, iar, cum Aurel Tătaru este vecinul lor, drumul către sala de antrenament și către acest sport a venit firesc. În plus, Ștefania Ion, halterofilă cu rezultate de la CS Farul, este verișoara lor, așa că surorile au avut multe persoane de la care să se inspire. „Adelina și Gabriela sunt de mai mult timp la sală. La început, era o joacă pentru ele. Le-a plăcut însă foarte mult acest sport și au avansat, intrând și în competiții și clasându-se pe podium. Sunt două sportive de viitor. S-au confruntat cu adversare mai mari ca ele ca vârstă, cu doi - trei ani, dar au făcut față“, a declarat Aurel Tătaru.
 
Pe locul întâi

      
La competiția de la Bistrița, au urcat pe podium până acum și doi reprezentanți ai CS Farul, pregătiți de Aurel Tătaru, Bianca Dumitrescu și Andrei Oprea. La tineret, Bianca Dumitrescu a cucerit trei medalii de aur la categoria 49 kg, iar Andrei Oprea s-a clasat și el pe prima poziție la speranțe olimpice.

UPDATE:

În seara zilei de miercuri, 22 noiembrie 2023, alți doi sportivi de la CSM Constanța au urcat pe podium la Bistrița, la întrecerea de tineret. George Florea a obținut trei medalii de aur la categoria 67 kg, iar David Ichim a cucerit trei medalii de bronz la categoria 61 kg.   

UPDATE:

Noi medalii obținute în ultima zi de întreceri: Darius Tătaru (CS Farul) - trei medalii de aur la categoria 96 kg, Denis Banu (CSM Constanța) - o medalie de aur și două de bronz la categoria +109 kg, Gabriel Stănilă (CS Farul) - trei medalii de argint la categoria 81 kg, Ercan Sali (CS Farul) - două medalii de argint și una de bronz la categoria 73 kg, Vasilică Decusară (CSM Constanța) - trei medalii de bronz la categoria 102 kg și Ștefania Ion (CSM Constanța) - trei medalii de bronz la categoria 87 kg. 

În total, sportivii de la CSM Constanța și cei de la CS Farul au obținut 27 de medalii la Bistrița.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Aurel Tătaru)
 
Citește și:
 
Haltere
CSM Constanța, aproape 20 de medalii la Naționalele de seniori (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 378

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 407

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 372

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 455

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 492

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 407

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 573

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 582

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 454

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 447

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 326

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 434

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 732

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 575

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 468