CSU Neptun Constanţa susţine primul meci din 2019 Ionuţ Puşcaşu - „N-am renunţat la ideea de a termina pe locul întâi“

Clasată pe locul doi în seria A din Divizia A de handbal feminin (eşalonul secund din România), CSU Neptun Constanţa începe şi ea bătăliile din 2019, susţinând duminică, 13 ianuarie, prima partidă oficială din noul an, în deplasare cu HC Dunărea Brăila DivA.
 
Confruntarea contează pentru etapa a 11-a a campionatului şi are ora de start 13.00. În cele zece meciuri disputate până acum, CSU Neptun, formaţie antrenată de Ionuţ Puşcaşu şi Lăcrămioara Ilie, a înregistrat şase victorii, două egaluri şi două eşecuri, având 20 de puncte, la egalitate cu ocupanta poziţiei a treia, HCF Piatra Neamţ, şi cu şapte mai puţine decât HCM Slobozia, formaţia de pe primul loc.
 
Echipa brăileană ocupă poziţia a cincea (penultima), cu şapte puncte. Confruntarea de duminică va fi a treia din acest campionat dintre HC Dunărea Brăila DivA şi CSU Neptun, scorul fiind egal, 1-1. În chiar primul meci al ediţiei, Dunărea a câştigat pe teren propriu cu 27-26 (15-14), dar CSU Neptun şi-a luat revanşa pe litoral, impunându-se la scor, 41-21 (20-10).

Fără alte surprize!

„Sperăm să nu mai facem aceeaşi greşeală ca în primul meci de la Brăila, când am început campionatul cu stângul. Sper ca acum să tratăm jocul cum trebuie şi să debutăm cu o victorie în 2019. Plecăm cu prima şansă, e adevărat, dar vom vorbi despre aceasta după terminarea partidei. Atunci vom vedea dacă s-a respectat sau nu calculul hârtiei. Ne-am pregătit foarte bine şi ne-am luat toate măsurile pentru a nu mai avea surprize la Brăila“, a declarat Ionuţ Puşcaşu.

Singurul eşec al liderului a venit la Constanţa

Tânărul tehnician constănţean a precizat că CSU Neptun are în continuare obiective înalte în Divizia A. „În campionat, ne batem cu Slobozia şi cu Piatra Neamţ. N-am renunţat la ideea de a încheia competiţia pe locul întâi, chiar dacă, în momentul de faţă, ne despart şapte puncte de această poziţie. Dacă vom câştiga toate meciurile, sunt convins că ne vom clasa unde acolo trebuie, pentru a merge mai departe, la turneul semifinal“, a menţionat Ionuţ Puşcaşu.
 
Al doilea eşec al formaţiei de pe litoral din campionat a venit în partida de la Slobozia, 22-31 (12-17), dar CSU Neptun s-a impus apoi la Constanţa, 25-24 (12-10), administrându-i echipei ialomiţene prima şi singura înfrângere de până acum.

Ar fi vrut CSM Bucureşti în Cupa României

În afară de Divizia A, cele două echipe se vor întâlni, la Slobozia, şi în „16“-imile Cupei României, pe 17 februarie. „În Cupa României, ne-am fi dorit un adversar de eşalon superior, visam la CSM Bucureşti, pe care l-am fi întâlnit la Constanţa. Era un lucru extraordinar să aducem o echipă de calibrul CSM pe litoral şi să ne vedem nivelul contra acesteia. Tratăm Cupa la fel ca Divizia A, aşa că jucăm fiecare meci la victorie“, a arătat Ionuţ Puşcaşu.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
CSU Neptun Constanţa întâlneşte HCM Slobozia în Cupa României

Victorie importantă Handbalistele de la CSU Neptun i-au administrat liderului AHCM Slobozia prima înfrângere stagională

Imagini de la eveniment Handbalistele de la CSU Neptun s-au impus la diferenţă mare în meciul cu HC Dunărea Brăila DivA (galerie foto)

Handbalistele de la CSU Neptun Constanţa, înfrângere la scor cu AHCM Slobozia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Victorii pe linie pentru echipele de handbal de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)

14 Feb 2024 875

Editorial În prim plan în European League, CSM Constanța a adus bucuria victoriei și victoria bucuriei!

29 Nov 2023 1185

Handbal. CSM Constanța George Buricea - „Așteptăm două echipe de Liga Campionilor, cu bugete astronomice, să le facem viața amară“

29 Nov 2023 1418

CSM Constanța Handbal Ionuț Pușcașu - „În repriza a doua a meciului cu Chrobry Glogow, am comis multe greșeli“

22 Nov 2023 1012

Handbal Juniorii 2 de la CSM Constanța, pe locul întâi, fără înfrângere, în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

10 Nov 2023 1324

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți cred că CSM Constanța se va califica din grupa H a EHF European League

29 Oct 2023 1104

CSM Constanța, meci de gală cu Sporting CP Lisabona în EHF European League. Spectatorii au intrare liberă. „Sperăm ca sala să fie plină!“

23 Oct 2023 1509

Sondaj de opinie Credeți că CSM Constanța va fi una dintre cele două echipe calificate din grupa H a EHF European League?

22 Oct 2023 1343

Handbal Intrare liberă la meciul CSM Constanța - Universitatea Cluj, de vineri, 20 octombrie 2023

20 Oct 2023 1017

Handbal CSM Constanța, meci cu CSM Bacău. „Vor să plece cu un moral de fier în Ungaria“

12 Oct 2023 1085

Handbal Juniorii II de la CSM Constanța, victorie în deplasare cu Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

21 Sep 2023 1056

Handbal CSM Constanța, victorie în amicalul cu Steaua București

29 Jul 2023 1223

CSM Constanța Tânărul Ayar Murtaza, fericit la debutul la seniori. „Un sentiment unic! Visez la acest moment de 11 ani“ (GALERIE FOTO)

28 Feb 2023 2817

CSM Constanța, o nouă partidă dificilă în Liga Națională „Cu CSM București e un meci de șase puncte, de totul sau nimic“

16 Feb 2023 1297

Handbaliștii de la CSM Constanța, amical de lux, sâmbătă, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“

21 Jan 2023 1967