Sport

Derby-ul municipiului Portul Constanţa şi AS CS Farul se întâlnesc sâmbătă în Liga a 4-a

Iubitorii de fotbal au ocazia să urmărească sâmbătă, 1 septembrie, o interesantă întâlnire fotbalistică, în etapa a patra a Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, Portul Constanţa - AS CS Farul Constanţa. Meciul de juniori e programat la ora 15.00, iar cel de seniori la ora 17.00, ambele dispute fiind găzduite de stadionul „Portul“ (de pe bulevardul 1 Mai).
 
În clasamentul campionatului de seniori, Portul ocupă locul 12, cu trei puncte, după o victorie şi două înfrângeri, golaveraj 5-9, în vreme ce AS CS Farul (formaţie nou înfiinţată, care a demarat procedurile pentru a-şi schimba denumirea în FC Farul, brand câştigat la licitaţie de fostul fotbalist Ciprian Marica) are un meci în minus şi se află pe poziţia a zecea, cu trei puncte (o victorie şi o înfrângere în două partide, golaveraj 7-4).
 
Runda a fost deschisă ieri, de confruntările Axiopolis Cernavodă II - CS Poseidon 2 Mai Limanu şi CSO Ovidiu - Gloria Băneasa, iar sâmbătă, 1 septembrie, în afară de meciul de pe stadionul „Portul“, se mai dispută partidele: CS Eforie - Viitorul Fântânele (ora 15.00 - juniorii, ora 17.00 - seniorii), CS Lipniţa Carvăn - Farul Tuzla (15.00 / 17.00), Ştiinţa Acalab Poarta Albă - Voinţa Valu lui Traian (14.00 / 16.00), Sparta Techirghiol - CS Cumpăna (15.00 / 17.00), CS Năvodari - Gloria Albeşti (15.00 / 17.00) şi CS Agigea - CSC Mihail Kogălniceanu (15.00 / 17.00).  

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)

Citeşte şi:
 
Multe persoane cunoscute, prezente la meciul dintre AS CS Farul Constanţa şi Ştiinţa Acalab Poarta Albă (galerie foto)​

UPDATE Județul Constanța. AS CS Farul, eșec la seniori la debutul în Liga a 4-a (galerie foto)

Judeţul Constanţa. Rezultatele primei etape a Ligii a 4-a, sezonul 2018/2019

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea 180 de ani de la naşterea celui care a dat identitate Dobrogei. „Domnilor, iată Domnitorul vostru Carol I!“

20 Apr 2019 450

Lider nou în Liga a 5-a, după ce Viitorul Pecineaga a fost învinsă de AS Pelinu, într-un meci cu 12 goluri!

19 Apr 2019 527

Au furat cărbuni din Portul Constanţa şi au încercat să scape cu o autoutilitară. Unul dintre ei are şase copii acasă. Ce a decis instanţa

18 Apr 2019 356

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 24-a a Ligii a 4-a

14 Apr 2019 1291

Retro Parada 2019, la Constanța. Autoturisme de colecție au putut fi admirate în Portul Tomis (galeire foto)

13 Apr 2019 1061

Fotbalul judeţului Constanţa Care e programul în weekend la Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a

13 Apr 2019 548

CN APM Constanţa va achiziţiona un baraj antipoluare pentru Porturile Constanţa şi Midia

12 Apr 2019 510

Jucării contrafăcute sosite din China, confiscate de polițiști în Portul Constanța Sud Agigea (galerie foto)

11 Apr 2019 319

A fost anunțată societatea care va executa lucrările de construcție a drumului de acces în Poarta 7 a Portului Constanța (document)

10 Apr 2019 947

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 23-a a Ligii a 4-a

07 Apr 2019 755

Fotbalul judeţului Constanţa Meciurile care se joacă în weekend în Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a

06 Apr 2019 771

Județul Constanța. Rezultatele din etapa a 22-a a Ligii a 4-a

30 Mar 2019 1346

DNA, mega dosar în Portul Constanţa Poliţişti de frontieră, lucrători vamali şi angajaţi ai Căpităniei, în faţa judecătorilor. Ce s-a decis ieri

30 Mar 2019 2644

Nava MAI 1101 a Poliţiei de Frontieră Române va participa la Operaţiunea Comună „POSEIDON 2019” pe Marea Egee (galerie foto)

29 Mar 2019 360

Fregata „Regele Ferdinand” participă la misiuni NATO de supraveghere maritimă în Marea Neagră

29 Mar 2019 353