Două perechi de gemeni, atleți, de la Axiopolis Cernavodă, dar și un alt coleg, medaliați la Naționalele de aruncări lungi (GALERIE FOTO)

 

 
  • Mădălin Ionuț și Andrei Constantin Țiripan au devenit campioni naționali cu ocazia întrecerii de la București.   
 
Cele două perechi de gemeni, sportivi la secția de atletism de la Axiopolis Cernavodă, continuă să obțină rezultate la competițiile naționale. Antrenați de Vicențiu Culea, frații Marica și Țiripan, alături de un alt component al clubului din județul Constanța, Mario Apipie, au urcat pe podium și la faza finală a Campionatului Național de aruncări lungi, întrecere rezervată categoriilor de vârstă Under-18, Under-16, copii 1 și copii 2.
 
Competiția s-a disputat la București, pe stadionul „Iolanda Balaș Soter“. La copii 2, în proba de aruncare a discului, Mădălin Ionuț Țiripan a cucerit medalia de aur, devenind astfel campion national, cu o performanță de 25,54 m. Pe locul doi, medaliat cu argint, s-a clasat fratele lui Mădălin Ionuț, Andrei Constantin, cu 22,91 m. Mario Ștefan Apipie a încheiat concursul aproape de podium, pe poziția a patra, cu 19.03 m. Atât gemenii Țiripan, cât și Mario Apipie sunt născuți în 2011.
 
Andrei Constantin Țiripan a luat medalie și la aruncarea ciocanului, probă pe care a câștigat-o, obținând medalia de campion al României, cu 28,59 m. Mădălin Ionuț Țiripan a fost al patrulea la această probă, cu o aruncare de 17,71 m.
 
Mario Ștefan Apipie nu a încheiat întrecerea fără medalie, după ce a obținut bronzul la aruncarea suliței, cu 16,46 m.
 
Născuți în 2009, gemenii Marica sunt mai mari ca vârstă decât cei trei colegi ai lor, recent și-au serbat împlinirea a 14 ani. Ei au trecut la categoria U-16, fiind în primul an la juniori 3, iar la Naționalele de aruncări lungi au cucerit câte o medalie: Bogdan Marica – argint la disc, iar Alexandru Marica – bronz la aruncarea ciocanului, cu 49.63 m. 
 
„Suntem o echipă de sportivi care fac cinste orașului și clubului din Cernavod. Felicitări, băieți, pentru frumoasele rezultate, sunt foarte fericit și mândru ca îndrumător în viață și în sportul de performanță al acestor sportivi, ce visează la podiumurile internaționale!“, este mesajul antrenorului Vicențiu Culea. Gemenii Țiripan și Mario Apipie vor concura, la începutul lunii aprilie, la o nouă etapă finală de Campionat Național (de sală), la București, la copii 2, la aruncarea greutății. „Să le urăm succes și să sperăm că vom fi din nou pe podium“, a mai spus Vicențiu Culea.
         
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Vicențiu Culea)
 
Citește și:
 
„La Mulți Ani, campionii mei!“
Tort în formă de cupă pentru gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți la Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

 
Frații Marica și Țiripan, din nou pe podium
Probele de aruncări, afacere în familie pentru două perechi din atleți gemeni din Cernavodă (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga a 4-a Constanța Fotbaliștii de la Axiopolis Cernavodă au primit cupa, tricourile și medaliile de campioni

28 May 2023 492

Fotbalul județului Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 32-a (seniori și juniori + clasamente)

21 May 2023 854

Axiopolis Cernavodă, campioană în Liga a 4-a. Va disputa barajul pentru promovarea în Liga a 3-a (GALERIE FOTO)

14 May 2023 1768

Fotbalul județului Constanța Liga a 4-a. Rezultatele etapei a 30-a + clasamente (seniori și juniori)

10 May 2023 1465

Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă achiziționează servicii de curățenie și igienizare (DOCUMENT)

06 May 2023 928

Se vând bunurile Clubului Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă!

05 May 2023 907

Liga a 4-a, rezultate și clasamente CS Medgidia i-a administrat prima înfrângere stagională liderului Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

30 Apr 2023 1826

Liga a 4-a, rezultate și clasamente CS Medgidia, victorie în deplasare cu Șoimii Topraisar, într-un meci cu două penalty-uri ratate (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 1536

Liga a 4-a Axiopolis Cernavodă, victorie dedicată lui Alexandru Grigoraș. „Multă sănătate, Alex!“

13 Apr 2023 1282

Fotbalul județului Constanța Etapa a 24-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

09 Apr 2023 1677

De la cine achiziționează Clubul Sportiv Axipolis Cernavodă mâncare preparată (DOCUMENT)

07 Apr 2023 1603

Fotbalul județului Constanța Etapa a 22-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

26 Mar 2023 2169

„La Mulți Ani, campionii mei!“ Tort în formă de cupă pentru gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți la Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

24 Mar 2023 2699

C.S. Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă, în faliment! A fost fixat noul termen

21 Mar 2023 2017

Fotbalul județului Constanța Etapa a 21-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente

19 Mar 2023 1421