Echipa din Năvodari a renunţat la doi jucători Săgeata a anunțat noul antrenor principal

Aurelian Băbuțan, managerul general al nou-promovatei în Liga 1 Săgeata Năvodari, a anunțat, aseară, numele noului antrenor principal al echipei. Acesta este Cătălin Anghel, ultima dată la FC Viitorul. Gică Butoiu, cel care a condus ca interimar Săgeata Năvodari în ultimele două meciuri pe 2013 din Liga 1, declara după partida cu FC Brașov că nu va fi principal în continuare. „Va veni alt antrenor, că eu nu am licenţă Pro. Nu ştiu cine va fi alesul, nu am nicio preferinţă, nu decid eu. Petre Grigoraş nu e o soluţie pentru Săgeata, pentru că deocamdată nu pleacă de la CFR”, arăta Butoiu. În pole-position pentru banca tehnică părea a fi Erik Lincar, care a şi fost prezent la Constanţa, la partida Săgeata - FC Braşov 0-0. Alte nume vehiculate erau cele ale lui Cătălin Anghel, Adrian Falub şi Ionuţ Badea, oficialii Săgeții oprindu-se însă la Anghel, care va avea ca obiectiv clasarea echipei în primele 12 locuri. Butoiu va rămâne în corpul tehnic, ca ajutor al lui Anghel, alături de Norbert Niță, cu care Cătălin a lucrat și la Viitorul. „Am încredere în lot și în faptul că ne putem atinge obiectivul. Totuși, ne mai trebuie trei - patru jucători. Pentru mine este un nou început și le mulțumesc oficialilor Săgeții pentru această numire”, a spus Anghel, care s-a înțeles cu Săgeata pentru un contract până în vară, cu opțiune pe încă un sezon.

O gură de oxigen

Desemnat să conducă echipa în urma despărţirii dintre club şi antrenorul Tibor Selymeş, Butoiu a obţinut patru puncte din două meciuri (victorie în deplasare cu Gaz Metan, egal la Constanţa cu FC Braşov), bilanţ la care Gică a mărturisit că nu spera. „Pentru echipă, cele patru puncte, venite după cinci eşecuri consecutive, au fost ca o gură de oxigen. Dacă scoteam doar un egal din cele două meciuri, eram condamnaţi. Nu i-am motivat eu pe băieţi, au jucat ei altfel. Poate cu Tibor Selymeş erau mai stresaţi. Eu le-am dat libertate mai mare, mai ales la Cluj, când am stat o săptămână în zonă. Cu FC Braşov şi-au dorit victoria chiar mai mult decât la Mediaş. Dar, şi la pauză, mi-au spus că a intervenit oboseala. Încă de la ultimul antrenament înaintea partidei i-am văzut că erau dărâmaţi. Dacă aveam două zile în plus, poate făceam alt meci. Nu mă aşteptam să luăm patru puncte din cele două meciuri. Jucătorii erau cu moralul la pământ. Dar şi o asemenea schimbare de antrenori câteodată e bună. Sau poate că luam şase puncte cu Selymeş, nu patru”, a arătat Gică Butoiu. 

„Stăm foarte prost la capitolul atacanţi”

„Mă aşteptam la un meci greu cu FC Braşov, care nu stă nici ea bine în clasament. Deplasarea foarte grea de la Cluj, cu CFR, a lăsat urme în jocul echipei noastre. Ne-am întors la Constanţa cu două zile înaintea meciului. Rezultatul de egalitate este echitabil. Am jucat puţin mai defensiv, dar din lipsă de soluţii. În absenţa lui Vezan, suspendat, am apelat la N’Doye, care nu e jucător de atac. Altă soluţie nu aveam. S-a cunoscut lipsa lui Vezan şi a lui Roman, în atac. La capitolul atacanţi stăm foarte prost. Întrucât nu a dat satisfacţie, lui Saşa Popin i s-a reziliat contractul, şi la fel s-a procedat şi cu Ilie Iordache”, a mai spus Gică Butoiu.

Sursa foto 1 și 3: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Recordurile Farului Constanța Ziua în care „marinarii“ au câștigat cu 7-0 în Divizia A. Scouteri din străinătate, în tribună, cu ochii pe Gică Butoiu

26 Feb 2022 4035

Gică Butoiu „Sufletul mi-a rămas la Farul. Am jucat atâția ani la această echipă!“

29 Jul 2021 5497

Foştii colegi de la FC Farul, îndureraţi de moartea lui Sorin Moraru „A fost un om de nota 10, un jucător serios şi profesionist”

27 Feb 2021 5561

Constanța Fostul rugbyst Cornel Vasile împlinește 65 de ani. Vineri, sunt și alți aniversați în sport

30 Oct 2020 3237

Meci între Selecționata Legendelor și Naționala Artiștilor. Au evoluat și jucători constănțeni

13 Oct 2020 5039

FC Farul Constanța, pe locul șase în Divizia A Meciul în care Gică Butoiu a învins-o de unul singur pe Politehnica Timișoara (galerie foto + video)

25 Aug 2020 8116

Echipa din finală a „marinarilor“ S-au împlinit 12 ani de când juniorii A de la Farul Constanța au ieșit campioni ai României (galerie foto)

25 Jun 2020 7472

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5714

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5321

Foşti componenţi ai grupei 1990 de la FC Farul, reuniţi cu ocazia unui eveniment festiv (galerie foto)

30 Aug 2018 11135

Joacă şi Gică Butoiu Sport Prim Oltina are patru victorii la rând. A predat lanterna roşie. Ce a adus revirimentul echipei

25 Apr 2018 3659

Ioan Anton, întâlnire emoţionantă cu foştii colegi de la FC Farul Gică Butoiu - „Aproape că nu l-am mai cunoscut fără mustaţă!” (galerie foto)

29 Nov 2016 7547

Invitaţia SSC Farul l-a mişcat Fostul portar Ioan Anton vine de la Vaslui să dea startul meciului cu Sparta Techirghiol

23 Nov 2016 10436

Gică Butoiu, la Sport Prim Oltina Fost golgeter al FC Farul, apariţii, la 47 de ani, într-o echipă de Liga a 6-a (galerie foto)

16 Mar 2016 7780

Gică Butoiu, Robert Băjan, Cornel Vasile şi Lucian Luca îşi sărbătoresc astăzi zilele de naştere (galerie foto)

30 Oct 2015 4390