Echipa momentului! CSM Constanța, singura neînvinsă în Liga Națională „Un mare Bravo pentru sufletul pe care l-ați pus pe teren!“ (GALERIE FOTO)

  • După o evoluție magistrală, CSM Constanța a învins Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana din ultimele șapte sezoane și care nu mai pierduse de 38 de meciuri în Liga Națională!
 
CSM Constanța este echipa momentului în Liga Națională de baschet, la feminin, după un parcurs cu victorii pe linie în cele 12 meciuri susținute până acum în acest campionat. Cireașa de pe tort a fost succesul extraordinar contra Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, formația care domina de ani buni pe plan intern.
 
Meciul adevărului, în care cele două rivale au stat față în față, la Constanța, în postura campioanei (Sepsi SIC) și a vicecampioanei din sezonul trecut (CSM Constanța), i-a revenit echipei gazdă, cu 94-84, victoria fiind una cu adevărat istorică, în condițiile în care formația din Sfântu Gheorghe este campioana din ultimele șapte sezoane și nu mai pierduse de 38 de meciuri în Liga Națională! Prin acest succes, CSM Constanța a dovedit că poate juca de la egal la egal cu galonate sa adversară, iar cucerirea titlului, detronând-o astfel pe Sepsi OSK, este realizabilă.    
   
Ioana Ghizilă - extrem de motivată. Dragana Zivkovic - double double
 
„Fetele noastre au câștigat după o seară magnifică la Sala Sporturilor, în fața extraordinarilor suporteri constănțeni, demonstrând că alcătuiesc echipa momentului în baschetul feminin românesc!
 
Condusă inspirat de pe bancă de Alexandru Olteanu, CSM Constanța a revenit spectaculos după primul sfert și a restabilit echilibrul până la pauză. Ioana Ghizilă a intrat extrem de motivată și a fost în prim-plan la finalul sfertului 3, când echipa noastră a întors scorul în favoarea sa, de la 64-70 la 75-74. Și tot ea a ieșit la rampă în primele 5 minute ale sfertului 4, când a reușit 3 aruncări de 3 puncte!
 
Dragana Zivkovic a făcut un meci extraordinar, pe care l-a încheiat în double double, cu 23 de puncte, 11 recuperări și o pasă decisivă! Mărginean 22p (5 recuperări, 3 pase decisive), Godri-Părău 20p (6 recuperări, 3 pase decisive), Ghizilă 17p (4 recuperări, 2 pase decisive) au fost determinante pentru victoria Constanței. Podar 4p (4 pase decisive), Higgins 4p (5 recuperări, 1 pasă decisivă), Koizar 2p (4, 0) și Vaida 2p (2, 0) au fost pe teren la acest succes istoric, care întrerupe incredibila serie de invincibilitate a celor de la Sepsi.
 
Felicitări, jucătoarelor și staff-ului! CSM Constanța este singura echipă neînvinsă în Liga Națională de Baschet Feminin! Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut!“, este mesajul CSM Constanța.
 
Discurs în vestiar

 
În discursul pe care l-a ținut, în vestiar, după nemaipomenita victorie, antrenorul Alexandru Olteanu le-a spus elevelor sale, printre altele: „Un mare Bravo pentru sufletul pe care l-ați pus pe teren!“. „«We've just poked the dragon!». După doi ani și 38 de meciuri câștigate, șirul victoriilor multiplei campioane a României s-a întrerupt la Constanța!“, a mai menționat CSM Constanța.
 

Formația de pe litoral conduce în clasament cu 24 de puncte (12 victorii în 12 meciuri), iar Sepsi SIC Sfântu Gheorghe o urmează cu 21 de puncte (zece victorii și un eșec în 11 partide). CSM Constanța va susține următorul meci în campionat sâmbătă, 24 februarie 2024, acasă cu Rapid București (locul 6, cu 14 puncte, după trei victorii și opt înfrângeri în 11 meciuri).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)
 
Citește și:
 
LIVE TEXT. Baschet
Victorie uriașă! CSM Constanța a învins multipla campioană a României, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe! (FOTO + VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Ștefan Orza, medaliat la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 273

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 337

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 385

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 547

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 567

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 445

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 441

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 322

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 419

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 721

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 567

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 458

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 447

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 678

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 475