Farul Constanța Constantin Budescu se lipește la gol, dar are „lipici“ și la pește. „Budi“ a marcat al 80-lea gol în prima ligă


 
  • Constantin Budescua a deschis scorul în partida Dinamo București - Farul Constanța 0-2.
 
Farul Constanța, campioana în exercițiu a României, susține în această săptămână două partide oficiale, marți, în Cupa României, în deplasare cu FC Voluntari, și sâmbătă, în campionat, pe teren propriu, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
 
După victoria cu Dinamo (2-0 la București), din etapa a zecea a Superligii, „marinarii“ au urcat în clasament, fiind pe locul nouă, cu 12 puncte, la două lungimi de play-off. Primul gol al confruntării cu „câinii roșii“ i-a aparținut lui Constantin Budescu. A fost prima reușită a acestuia pentru Farul în campionat și al 80-lea gol al său în prima ligă.
 
„Treceam printr-o perioadă delicată“
 
„Mă simt foarte bine, sunt bucuros că am înscris, dar mai mult mă bucură victoria noastră. Chiar dacă am jucat bine meciul trecut, cu FCSB, treceam printr-o perioadă delicată și era necesar să învingem Dinamo. Trebuie să obținem puncte în continuare, întrucât avem multe înfrângeri, suntem jos în clasament și trebuie să urcăm între echipele din play-off. Va începe o perioadă destul de grea, cu meciuri în campionat și Cupă. Sperăm să ieșim bine din ele“, a declarat Constantin Budescu, la Farul TV.
 
„Frumoasă captură!“
 
Marți, 26 septembrie 2023, Farul joacă pe terenul lui FC Voluntari (locul 13 în clasament, cu 10 puncte), în etapa întâi a Cupei României, iar Gheorghe Hagi, managerul tehnical campioanei, a declarat că „marinarii“ vor aborda această partidă cu alți jucători decât cei folosiți cu Dinamo.
 
Fariștii au primit două zile libere după succesul de vineri, din campionat, iar Constantin Budescu nu a ratat prilejul de a se relaxa la pescuit, unul dintre hobby-urile sale. Mijlocașul a postat pe Instagram imagini de la partida de pescuit, cu unul dintre „trofeele“ sale, la care căpitanul Rapidului, Cristian Săpunaru, a comentat: „4,300 kg?“. „Da, 320 si 30 ron kg“, a răspuns Budescu. „Respect, Budi! Frumoasă captură!“, „Felicitări!“ și „Budi! Gleznă fină“, au postat și trei fani.
      

 „Cele trei puncte erau vitale“
 
Dacă Budescu a deschis scorul cu Dinamo, tabela a închis-o, în minutul 90, un alt mijlocaș, Ionuț Vînă, aruncat în luptă în repriza a doua. 

 
„Aveam mare nevoie de victorie, stăm foarte prost în clasament, iar cele trei puncte erau vitale. Ne bucurăm că le-am câștigat, pe un teren foarte greu, aproape impracticabil. Dar am luptat, spiritul de luptă s-a văzut și sper să continuăm la fel. Chiar dacă am rămas în zece oameni, nu am cedat. I-am lăasat inițiativa lui Dinamo și am jucat minge lungă. Ne-am dăruit, ne-am bătut unul pentru altul și asta s-a văzut pe tabelă. Sper ca această victorie să aducă și altele și să avem încredere pentru viitor că suntem buni. La fiecare meci, ne propunem să ne facem jocul nostru, să luăm cele trei puncte, iar cu succesul cu Dinamo să începem să legăm victorii. Intră și Cupa în joc, trebuie să câștigăm la Voluntari, iar ușor - ușor să mergem mai departe“, a menționat Ionuț Vînă, potrivit sursei citate.
 
„Trebuie să revenim acolo unde ne e locul“
 
După două înfrângeri în campionat fără gol marcat și golaveraj 0-5, Farul a reușit o victorie, la Dinamo, fără a primi gol.
 
„A fost un succes foarte dificil, ținând cont că am jucat aproape o repriză cu un om în minus. Dar am luptat și mă bucur că am reușit să luăm cele trei puncte, pentru că aveam mare nevoie de ele. Nu am primit gol, e bine, dar trebuie să o ținem tot așa, încă nu am realizat nimic. Trebuie să continuăm victoriile și să revenim acolo unde ne e locul. Băieții și-au făcut foarte bine treaba, nu i-au lăsat pe adversari să șuteze de foarte multe ori la poartă, iar Dinamo nu a fost foarte periculoasă. Aveam nevoie de un asemenea meci, să ne dăm seama că putem să și luptăm. În Cupă, mergem la Voluntari să luăm cele trei puncte, pentru că și acolo e o grupă. Vrem să mergem pe ambele fronturi“, a declarat și portarul Farului, Marian Aioani.
După partida cu FC Voluntari, pentru Farul urmează jocul de campionat de la Ovidiu cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, programat sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 21.30. Aflată pe locul 7, cu 12 puncte, echipa covăsneană vine după eșecul drastic de pe teren propriu cu FCSB, scor 2-5.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța și Instagram Constantin Budescu
 
Citește și:

Gheorghe Hagi
„Au fost două săptămâni grele, cu foarte multe gânduri. Nu mi-e ușor, nu mai am aceeași putere ca înainte“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, la butoane! „DJ Budi! Hai că sună bine de tot numele ăsta de scenă“ (VIDEO)

09 Apr 2024 1042

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1722

Farul Constanța Look nou pentru fotbalistul Constantin Budescu! (VIDEO)

15 Mar 2024 1308

Farul Constanța Dorința împlinită! Micuța Miruna, suporter înfocat, a primit tricoul lui Constantin Budescu (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1238

Farul Constanța „Miruna mea frumoasă, cea mai înfocată suporteriță!“. La trei ani și jumătate, e nelipsită de la meciurile campionilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Mar 2024 1982

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu Oțelul Galați. Budescu a marcat pentru „marinari”

25 Feb 2024 692

Sondaje de opinie Golgeterul de la Farul Constanța în sezonul 2023/2024. Un jucător, indicat de 46% dintre respondenți

18 Feb 2024 1138

Superliga 2023/2024. FCSB - Farul Constanța Hagi - „Trebuie să credem în ce facem și să avem curaj“ (VIDEO)

03 Feb 2024 2788

Constantin Budescu, fotbalistul de la Farul Constanța, și-a etalat talentul muzical în seara de Revelion

03 Jan 2024 1271

Farul Constanța. Fundașul Ionuț Larie, golgeterul echipei „Mai important era să nu primim gol decât să marchez eu“ (GALERIE FOTO)

13 Dec 2023 1175

Farul Constanța a învins Petrolul Ploiești și a urcat pe loc de play-off în Superligă

10 Dec 2023 1918

„Responsabil cu spectacolul!“ Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa ideală a etapei a 18-a

05 Dec 2023 1007

Farul Constanța Cătălin Anghel - „Această victorie e un punct de plecare. Sperăm să ne dea elan și încredere“ (GALERIE FOTO)

03 Dec 2023 1203

Succes cu emoții la Iași, după 3-0 la pauză! Farul Constanța, din nou victorie în Superligă, după șase etape

01 Dec 2023 1642

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - FC Botoșani Hagi - „E momentul să vină victoria pe care ne-o dorim cu toții“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Nov 2023 2159