Farul Constanța Contra FCSB, Alexandru Buzbuchi a bifat meciul 100 în prima ligă. Hagi - „Meritam victoria“ (GALERIE FOTO)


 
  • Constănțean, produs al Academiei Gheorghe Hagi, Alexandru Buzbuchi a debutat în Liga 1 pe 18 octombrie 2012.
 
Portarul Alexandru Buzbuchi, devenit titular la Farul Constanța după plecarea lui Marian Aioani la Rapid, a ajuns în partida cu FCSB la 100 de meciuri disputate în prima ligă a fotbalului românesc.
 
În vârstă de 30 de ani, „Buzu“ are evoluții solide în poarta campioanei României, în câteva dintre meciurile precedente fiind desemnat chiar MVP. Deși a fost învins o dată, în minutul 82, cu FCSB, liderul Superligii impunându-se astfel cu 1-0 la Ovidiu, goalkeeper-ul farist a închis poarta în rest, refuzându-le adversarilor șansa golului, chiar și la ocaziile importante ale lui Tavi Popescu și Băluță. 
 
Și-a prelungit contractul
 
Unul dintre cei mai vechi componenți ai Farului, Alexandru Buzbuchi și-a prelungit în luna ianuarie a acestui an contractul cu clubul de pe litoral, până în vara anului 2026. Constănțean, produs al Academiei Gheorghe Hagi, Alexandru Buzbuchi a debutat în Liga 1 pe 18 octombrie 2012, iar de atunci a evoluat în aproape 120 de meciuri în toate competițiile. Disputa cu FCSB a fost a 100-a a sa în campionat. Este dublu campion al României, în 2017 și 2023, dar și câștigător al Cupei României, în 2019.
 
De fiecare dată la post
 
FCSB și-a clădit victoria cu Farul, din etapa a doua a turneului play-off din Superligă, și pe intervențiile portarului Ștefan Târnovanu, de netrecut și la mingi care din tribună păreau deja în plasă! Rând pe rând, Ionuț Cojocaru, Grameni, Louis Munteanu (de două ori) sau un balon respins spre propria poartă de Ngezana au pus în mare pericol poarta FCSB, însă Târnovanu a fost de fiecare dată la post, ca un arc, culegând și aprecierile lui Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.    
 
„Oriunde s-a dus mingea, el era acolo“
 

„Portarul lor a avut o evoluție foarte bună. A avut o zi excepțională, fantastică. Mai bine de atât ce poate face un portar? A scos de oriunde. Oriunde s-a dus mingea, el era acolo. Rar se întâmplă așa. Felicitările mele, a ajutat foarte mult FCSB să câștige!“, a spus Hagi.
 
Au fost periculoși doar la faze fixe

 
La evoluția pe care a avut-o și la numărul de ocazii de gol, Farul merita să câștige cu FCSB.

„În mod normal, trebuia să câștigăm meciul. Am jucat mult mai bine, am avut ocazii, însă nu a vrut să intre mingea în poartă. Dar fotbalul e făcut și din aceste momente, minge statică, lovituri libere, cornere. S-a dovedit acum, încă o dată, să sunt și ele importante. Ei au fost periculoși doar la faze fixe. Din păcate, am făcut o greșeală sau două și ne-a costat. În rest, am făcut un meci bun, atât ofensiv, cât și defensiv, am alergat, cât am putut, cum am putut. Am recuperat mingea, am jucat, dar asta e. Suntem supărați că n-am câștigat, pentru că meritam. Dar mergem înainte, așa cum o face și fotbalul. Păcat, erau trei puncte importante pentru ce voiam noi să facem. Acum e mai greu, dar vom vedea. Încă mai sunt multe jocuri“, a mai spus Gheorghe Hagi, obiectivul Farului în play-off fiind ocuparea unei poziții care să-i permită din nou evoluția în cupele europene.
 
„E dureros“
 
„Am avut ocazii, în condițiile în care am întâlnit prima clasată, în fața căreia nu-ți poți crea 15 situații. Ei nici n-au ajuns în 16 m, au fost periculoși doar la cornere și lovituri libere. Mai mult ce putem face? Acesta e fotbalul. Știu, e dureros. Suntem dezamăgiți, dar până la urmă contează eficiența. Ei au fost mai eficienți, la noi nu a intrat sau puteam fi mai fini în anumite lucruri“, a mai precizat Hagi.
 
Următorul meci, cu Sepsi OSK
 
După etapa a doua din play-off, clasamentul arată astfel: 1. FCSB - 38p, 2. Universitatea Craiova - 31p, 3. CFR Cluj - 28p, 4. Rapid - 28p, 5. Farul - 25p, 6. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - 23p. În etapa viitoare, Farul joacă în deplasare cu Sepsi OSK, vineri, 5 aprilie 2024, de la ora 20.30. „Toate meciurile sunt grele. Depinde ce faci în teren, de cât de bun ești, ce formă ai, ce zi prinzi. Nimic nu e ușor. Și când ne antrenăm, e greu. Pentru unii“, a menționat Gheorghe Hagi.
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
   
Citește și:
 
LIVE TEXT
Campioana vs. liderul Superligii! Farul Constanța, învinsă de FCSB la Ovidiu, cu un gol în minutul 82. Ce a spus Hagi (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 838

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 882

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 1013

Superliga 2023/2024. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanța Hagi - „Încercăm să facem un meci mare“ (VIDEO)

17 Feb 2024 4900

Farul Constanța. Alexandru Buzbuchi a devenit goal-keeper-ul titular „Revenirea în poartă mi-a adus o bucurie imensă“ (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 1384

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - FCU 1948 Craiova Hagi - „Sperăm să repetăm jocul bun din etapa anterioară“ (VIDEO)

25 Jan 2024 1908

UPDATE. Farul Constanța Portarul Alexandru Buzbuchi și-a prelungit contractul. Când se va juca meciul cu FCSB

24 Jan 2024 7464

Farul Constanța, înfrângere cu 0-4 la Craiova, în ultimul meci din grupa D a Cupei României

05 Dec 2023 1238

Farul Constanța. „Îngerul păzitor“ Alexandru Buzbuchi „Orice oportunitate care mi se oferă pentru a apăra e o plăcere pentru mine“

24 Jul 2023 1481

Farul Constanța Avertismentul lui Hagi. „Aroganța nu-și are rostul. Cine nu face față va pleca. Vom curăța vestiarul“

23 Jul 2023 1427

Hagi, după Farul Constanța - FC Voluntari 4-1 „Toată lumea e fericită, mai puțin eu. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut“

22 Jul 2023 2333

Superliga 2023/2024. Farul Constanța Constantin Grameni, inclus în echipa etapei. Pe ce loc sunt „marinarii“

18 Jul 2023 1173

„Dina vu“ Când Constantin Grameni marchează primul gol al sezonului, Farul Constanța iese campioană. Se repetă istoria? (GALERIE FOTO)

17 Jul 2023 1603

Farul Constanța, pas cu dreptul în campionat Hagi - „Sezonul trecut, am pățit-o, acum am fost mai atenți, dar am avut și noroc“ (GALERIE FOTO)

16 Jul 2023 1353

UPDATE Farul Constanța, în vizită la Școala Gimnazială nr. 22 „I. C. Brătianu“. „Învățăm să fim campioni“ (FOTO+VIDEO)

26 Apr 2023 2822