FC Farul luptă pentru supravieţuire „Dacă nu deschidem bine ochii acum, s-ar putea ca apoi să-i ţinem închişi multă vreme”

FC Farul susţine un meci foarte important mâine, în etapa a 21-a a Ligii a 2-a, întâlnind la Constanţa, de la ora 11.00, echipa Rapid CFR Suceava. Cele două formaţii ocupă ultimele două locuri din clasament, „marinarii” fiind ultimii, pe  poziţia a 13-a, cu zece puncte, în vreme ce sucevenii au cu trei mai mult, aceasta fără a pune la socoteală victoria pe care clubul constănţean o aşteaptă la „masa verde” cu Sportul Studenţesc.

După trei meciuri în care a întâlnit numai pretendente la promovare (CS Otopeni, Delta Tulcea şi FC Botoşani), meciuri din care a obţinut doar un punct, pentru FC Farul urmează cinci partide contra unor echipe vecine de clasament, din care „marinarii” speră să iasă mult mai bine. În ordine, constănţenii vor întâlni Rapid CFR Suceava (mâine, în etapa a 21-a), Dunărea Galaţi (locul 8, cu 18 puncte / în deplasare), Dinamo II (locul 11, cu 15 puncte / la Constanţa), ACS Buftea (locul 9, cu 17 puncte / în deplasare) şi Chindia Târgovişte (locul 10, cu 16 puncte / acasă). „Ne aşteaptă jocuri importante, pe care trebuie să le abordăm cu mult curaj şi mult mai amplu decât pe cele de până acum. Oricum, şi echipele cu care am jucat puteau fi depăşite. Că nu am reuşit noi e altă discuţie. Trebuie să gestionăm foarte înţelept calupul de cinci meciuri şi să obţinem puncte multe. Nu ne-am fixat însă un număr anume. Cu Rapid CFR Suceava, jucăm acasă şi avem mare nevoie de victorie. Cred că e vremea celor trei puncte. Aceasta a fost tema acestei săptămâni la Farul. Cred însă că le vom obţine. Nu mai avem scuze dacă nu vom câştiga. Oricum, confruntarea cu Suceava nu e decisivă, pentru că mai e de jucat şi mai sunt puncte puse în joc, iar până la final se mai pot schimba lucrurile. Faţă de meciul din tur, suntem mai tari din punct de vedere fizic, mai stăpâni pe sistem şi mai atenţi. Atunci, abia începuse campionatul. Acum, dacă nu deschidem bine ochii, s-ar putea să-i ţinem apoi închişi multă vreme”, a spus Alin Artimon.

„Nu mai zic nimic de fani”

Principalul Farului nu-l va avea la dispoziţie pe mijlocaşul Sergiu Popescu, suspendat, în vreme ce stoperul Constantin Bumbac, accidentat în ultimul timp, a început antrenamentele normale de la începutul săptămânii, dar antrenorul nu crede că la ora aceasta e apt 100%. Însă, o decizie în privinţa includerii în lot a fotbalistului va fi luată în ziua jocului. Artimon spune că are încredere în grup şi în obţinerea unui rezultat favorabil mâine. „Pregătirea s-a desfăşurat OK şi la fel e şi atmosfera în lot. Indiferent de mişcările şi de frământările din jurul clubului, băieţii şi-au văzut de treabă, nu au fost afectaţi. Şi relaţia cu staff-ul tehnic e foarte bună, astfel că nu văd de ce echipa nu ar avea un tonus bun la ora meciului”, a punctat antrenorul Farului. Întrebat dacă meciul cu Rapid CFR Suceava va aduce un nou episod din războiul Artimon - fanii Farului, tehnicianul s-a abţinut să declare ceva. „N-aş vrea să mai punctez ceva, pentru că ceea ce voi spune va fi interpretat în fel şi chip şi nu e momentul. Nu că n-aş avea ce să spun, dar nu cred că e indicat”, a spus Artimon, care a fost contestat de suporteri la ultimele meciuri oficiale şi chiar şi la amicalul cu Juventus Bucureşti. La această ultimă confruntare, disputată vinerea trecută, Farul a jucat într-un sistem, 4-4-2, diferit faţă de cel utilizat în Liga a 2-a, 4-2-3-1. Artimon a explicat că modificarea tactică s-a făcut şi în funcţie de lotul pe care l-a avut la dispoziţie, Băjan şi Ghenciu fiind menajaţi după evoluţiile de la echipa naţională Under-18, iar Săceanu confruntându-se cu o accidentare. În plus, Artimon a vrut să le dea minute unor jucători folosiţi mai puţin până acum.

„E posibil ca din vară să nu mai finanţez Farul”

Giani Nedelcu, patronul Farului, a declarat că în ultimele două săptămâni a purtat la Bucureşti negocieri cu o firmă din Italia care vrea să se implice la club. „E vorba de o societate puternică din domeniul energiei electrice. Vrea să vină cu foarte mulţi bani, condiţia fiind însă ca fostul patron, Gheorghe Bosînceanu, să ne dea hârtie că renunţă la pretenţiile financiare. Dacă nu se va întâmpla aşa, din vară sunt hotărât să nu mai bag niciun ban la Farul, iar în această situaţie clubul va muri, se va desfiinţa”, a arătat Nedelcu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 771

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 448

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 349

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 403

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 740

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 478

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 426

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 406

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 488

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 536

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 532

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 745

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 379