Sport

Fetele de la CS Farul Constanţa, campioane naţionale la tenis de masă

Campionatul Naţional de tenis de masă pe echipe rezervat categoriei juniori II, care s-a desfăşurat la Constanţa, i-a adus CS Farul medalia de aur în competiţia feminină. 
 
Din echipa campioană au făcut parte Camelia Mitrofan, Denisa Urâtu şi Claudia Caragea (antrenor, Viorel Filimon), o altă componentă a formaţiei, Elena Zaharia, neputând evolua întrucât a concurat la Campionatul European Under-21 de la Soci (Rusia). În întrecerea masculină de la Constanţa, cel mai bun loc al unui club local, cinci, i-a aparţinut CS Farul (Daniel Manu, Alexandru Amzu, Emir Culpedin; antrenor, Viorel Filimon).
 
La Campionatul European, Constanţa a fost reprezentată, în afară de Elena Zaharia (care are numai 12 ani), şi de Cristian Pletea (16 ani, aflat în primul an de juniorat). Prezentă la întrecerea continentală graţie clasării superioare în ierarhia europeană (acumulând puncte foarte multe la concursul din China), Elena nu a trecut la simplu de grupele preliminare (unde a avut o victorie şi două înfrângeri), iar la dublu feminin, unde a făcut pereche cu o sportivă din Elveţia, Celine Reust, s-a oprit în primul tur de pe tabloul principal.
 
La masculin, la simplu, Cristian Pletea a depăşit calificările (cu două victorii şi o înfrângere, ceea ce i-a adus locul doi în grupă), după care a pierdut în primul tur de pe tablou. La dublu, unde l-a avut partener pe Ibrahim Gunduz, din Turcia, constănţeanul a fost eliminat în turul secund.
 
Sursa foto: Federaţia Română de Tenis de Masă 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Michael Odibe, aşteptat sâmbătă la SSC Farul Cine are cele mai mari şanse să fie noul antrenor principal al echipei fanilor (document)

20 Jul 2018 1990

SSC Farul Constanţa şi-a aflat programul din Liga a 2-a

19 Jul 2018 1467

Ce spune Ciprian Marica despre proiectul FC Farul La SSC Farul Constanţa încep să vină jucători. Şi români, şi străini (galerie foto + video)

19 Jul 2018 5905

A demarat pregătirea. Primele amicale Axiopolis Cernavodă vrea să achiziţioneze un fotbalist care a jucat şi la FC Farul

18 Jul 2018 1909

Atletism Andrei Alexandru Bugheanu şi Ioana Emilia Colibăşanu, argint la Naţionalele de probe combinate (galerie foto + document)

17 Jul 2018 413

Contract de asociere SSC Farul - Ema Gavrilă. Obiectivul e promovarea în Liga 1! „Credem cu tărie că am luat cea mai bună decizie“

17 Jul 2018 3356

Preselecţii la SSC Farul Constanţa pentru opt grupe de copii şi juniori

16 Jul 2018 1174

Două medalii de aur şi una de argint pentru CS Farul Constanţa la Campionatul Naţional de lupte (galerie foto)

16 Jul 2018 1052

Atletul Alexandru Florin Vişan, din Constanţa, pe locul şase la Campionatul Mondial (galerie foto + document)

16 Jul 2018 1145

„Numele investitorului - Emanuela Gavrilă” SSC Farul Constanţa, contract de asociere cu Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre

15 Jul 2018 7143

Discuţii între SSC Farul şi o companie străină, reprezentată de Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre

15 Jul 2018 2873

Astăzi, se desfăşoară Adunarea Generală a membrilor cotizanţi Echipa SSC Farul Constanţa, înscrisă în Liga a 2-a

15 Jul 2018 1177

Avem mare nevoie de modele, pentru copiii noștri! Prin „nobila artă“, maestrul Mihai Constantin clădește caractere și imprimă valori

14 Jul 2018 2084

Fiul antrenorului Marian Dinu a absolvit la Solent University, în Anglia. La festivitate au fost prezenţi şi părinţii săi (galerie foto)

14 Jul 2018 1148

SSC Farul Constanţa. Discuţii cu un investitor? Adunarea Generală Extraordinară a membrilor cotizanţi, aşteptată cu maxim interes

14 Jul 2018 3078

UPDATE Atletul Alexandru Florin Vișan, din Constanța, s-a calificat în finala Campionatului Mondial (document)

13 Jul 2018 942

Decese Constanţa 13 iulie 2018

13 Jul 2018 651

Atleţii Alexandru Vişan şi Răzvan Grecu, din Constanţa, evoluează astăzi în calificări la Campionatul Mondial

13 Jul 2018 958

Ciprian Marica, SSC Farul şi brandul FC Farul. Ce urmează „Dacă nu ajungem la un numitor comun, va trebui să o iau de la zero“

13 Jul 2018 5545

Antrenorul Vasile Duşu, de la CS Farul Constanţa, în doliu

12 Jul 2018 807

I-a oferit inelul de logodnă la Casablanca Fotbalistul Richardo Mihalache, de la Axiopolis Cernavodă, se va căsători cu frumoasa marocană Ekraam

12 Jul 2018 4130

Incertitudine la SSC Farul. Ce va aduce Adunarea Generală Extraordinară? Marcel Lică - „Aveţi răbdare până duminică!“

12 Jul 2018 2736

Ieri, la Constanţa, a avut loc înmormântarea antrenorului emerit Ioan Veliciu „Rămas-bun, suflet frumos, dedicat carierei şi sportului!“ (galerie foto)

11 Jul 2018 1284

Constanţa Decăderea Complexului Sportiv „Triunghi“. Terenul de fotbal, sufocat de bălării. În zona de tenis, picnic! (galerie foto + video)

10 Jul 2018 2554

Atleţii Alexandru Vişan şi Răzvan Grecu, din Constanţa, evoluează la Campionatul Mondial

09 Jul 2018 623

Deţinătorul brandului FC Farul, discuţie cu reprezentantul SSC Farul Ce a spus Ciprian Marica după întâlnirea cu Georges Muzaca

09 Jul 2018 4902

Imagini de la eveniment Nuntă în sport la Constanţa. Alexandra Iovănescu şi Claudiu Subţirică au spus „Da!“ în parcul de la Biserica „Sf. Mina“ (galerie foto + video)

08 Jul 2018 4569

UPDATE. Doliu în sportul constănţean A murit antrenorul emerit Ioan Veliciu

08 Jul 2018 2569

Discuții SSC Farul - Ciprian Marica. Ce a cerut fostul internațional și ce decizie au luat suporterii

07 Jul 2018 3387

Adunare Generală Extraordinară la SSC Farul Constanța!

07 Jul 2018 2400

Imagini de la eveniment Fostul fotbalist Bogdan Boritz s-a căsătorit astăzi la Constanța (galerie foto+video)

07 Jul 2018 2659

Interviu online cu Leonard Manta, campion la gimnastică aerobică „Sunt mândru să îmi reprezint ţara în întrecerile internaţionale!“

07 Jul 2018 2001

Boxerul Orhan Marcu, de la CS Farul Constanţa, aur la Cupa României (galerie foto)

06 Jul 2018 1381

Coleg de curs cu Andrei Cristea Antrenorul Răzvan Drăgan, de la SSC Farul, a obţinut licenţa B UEFA (galerie foto)

06 Jul 2018 1297

Comunicat SSC Farul Constanţa „Este nevoie să fim uniţi! Se va încerca dezbinarea suflării alb-albastre!“

06 Jul 2018 2727

Cum s-a stins un simbol! Farul Constanţa, în faliment. Judecătorii au luat o nouă decizie

06 Jul 2018 1336

Au ajuns în Portugalia Opt jucători constănţeni în lotul Naţionalei de fotbal pe plajă pentru cele două meciuri din Liga Europeană

05 Jul 2018 738

Reprezentanţi ai SSC Farul şi ai DJST Constanţa, în mijlocul copiilor care participă la „Şcoala de vară“ (galerie foto)

05 Jul 2018 852

Întrebări ale fanilor pentru Ciprian Marica „Donează suporterilor brandul FC Farul şi vei avea statuie lângă Ovidiu în Constanţa!“

05 Jul 2018 4953

UPDATE. Conferință de presă Adrian Pitu, Erkal Memet și Petre Grigoraș „Publicul constănțean trebuie să cunoască și punctul nostru de vedere”

04 Jul 2018 4540

Ciprian Marica a achiziţionat brandul FC Farul. Reacţia SSC Farul „Vom continua drumul pe care am pornit acum doi ani”

04 Jul 2018 1802

„Nu am niciun plan ascuns“ Brandul FC Farul merge la Ciprian Marica. Cum au primit fanii vestea. Ce spune fostul fotbalist

04 Jul 2018 4386

UPDATE Fostul internaţional Ciprian Marica a câştigat licitaţia pentru semnele identitare ale FC Farul

03 Jul 2018 3732

Marian Măciucă este şi antrenor Jucători constănţeni, în pregătire, la Eforie Nord, cu Naţionala de fotbal pe plajă (galerie foto)

03 Jul 2018 970

Petre Grigoraş, după despărţirea de SSC Farul „Să văd în tribună, la Liga a 3-a, 5 - 6.000 de oameni, a fost cea mai mare bucurie a mea“

03 Jul 2018 2716

Marcel Lică, președinte executiv la SSC Farul. Ce funcție va ocupa Constantin Gache

02 Jul 2018 2851

Editorial De la căpuşe, şobolani şi câini pe stadion, la raţe în „bazinul“ de înot. Pe când şi Jurassic Park la Constanţa?

02 Jul 2018 1113

Se reia licitaţia pentru marca şi palmaresul FC Farul. La cât a ajuns preţul de pornire

02 Jul 2018 1929

Mesaj al suporterilor la meciul SSC Farul - ACS Performer „Vrem ca Farul să fie o echipă curată, deci nu cedăm! Fără compromisuri!“ (galerie foto + video)

02 Jul 2018 2255

UPDATE SSC Farul a încheiat colaborarea cu antrenorul Petre Grigoraş

01 Jul 2018 2315