Hagi, după Farul Constanța - Dinamo 0-2 „Suntem departe de a avea mentalitatea pe care mi-o doresc. Nu suntem Dumnezei“



După înfrângerea pe care Farul Constanța, campioana României, a suferit-o în campionat pe teren propriu cu Dinamo, ultima clasată, scor 0-2, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, a subliniat că elevii săi nu au evoluat ca o echipă și că mai e de lucrat la capitolul mentalitate de învingători.  
 

Din păcate, s-a văzut că nu avem mentalitate. Suntem departe de a avea mentalitatea pe care mi-o doresc, pe care vrem să o construim aici. Sunt multe de zis, e la cald acum. Chiar dacă am fost răcit, am venit și am stat cu ei. Am încercat să le zic toată săptămâna să fie serioși, cu picioarele pe pământ, întrucît Dinamo a jucat de la egal la egal cu orice echipă. Iar noi nu suntem Dumnezei, să credem că suntem atât de mari și de valoroși, încât să jucăm fotbalul cum s-a jucat.

Meciurile le câștigă echipa, jucătorii fac diferența. Trebuie să fii cu toții într-o direcție, să facă lucrurile împreună. În seara asta, nu am jucat bine colectiv. Unii, cam greu. Vom evalua, ne vom gândi unde mergem, ce să facem. Pe direcția aceasta nu putem merge. Trebuie să schimbăm ceva, 100%.

În prima repriză, o singură ocazie, gol. Le-am atras atenția că Dinamo e periculoasă la faze fixe, e agresivă și se bate. La noi, ce a fost în prima repriză? Nimic! Nu am înțeles nimic. Decarii, atacantul, mijlocașii... Totul înseamnă viteză, ritmul jocului trebuie să fie altul. La minte și la corp trebuie să fii iute. Am fost lenți, previzibili, fără clarviziune. Antrenorii știu ce am făcut toată săptămâna.

Mă așteptam la un meci foarte greu. Am atras atenția asupra acestui aspect de la conferință. Istoria arată că nu putem avea spirit mai bun ca al lui Dinamo. Istoria așa arată. A. Că ei pot trece printr-o perioadă dificilă, da. Orice club poate trece, cum și noi suntem în această seară. Dar aceastea fac parte din viață, o dată poți, altă dată nu.

E fundamental însă să ai concentrare și determinare, sî poți face față. În tot ce faci trebuie să ai viteză, iar apoi tehnică. Altfel, nu ai cum să surprinzi. Dar mergem înainte, e doar o seară grea. Mai avem meciuri și trebuie să dovedim.

Nu mi-am făcut griji că va fi eliminat Buzbuchi la acea fază, era ofsaid, deja dăduse ofsaid.

Un singur jucător m-a mulțumit, căpitanul de echipă (n.r. Ionuț Larie). La 37 de ani, a făcut un meci foarte bun, când echipa lui a făcut un meci foarte prost. L-am felicitat, asta le-am zis în vestiar. Tot ce a făcut, a făcut foarte bine. A avut atitudine bună, a încercat să joace fotbal, a luat balonul, a recuperat mingi, a dat viteză, a pasat, a încercat. Restul au rămas datori, a menționat Hagi, la Digi Sport.  


 

Sursa foto: Farul Constanța

Citește și:


LIVE TEXT
Surpriză mare! Campioana Farul Constanța, învinsă la Ovidiu de ultima clasată, Dinamo! (GALERIE FOTO + VIDEO)
  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 FCSB - Farul Constanța, în etapa a șaptea din play-off

27 Apr 2024 160

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1148

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1062

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 456

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3202

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1876

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 698

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 939

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1492

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1165

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 993

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 707

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1272

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1835

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1196