HCM s-a antrenat cu Bucovina Suceava pentru partida din Danemarca „Avem gânduri mari în Europa”

Căpitanul campioanei României la handbal mascullin, HCM Constanţa, extrema Laurenţiu Toma, a apreciat că meciul de campionat de pe teren propriu cu Bucovina Suceava, jucat în devans în etapa a zecea a Ligii Naţionale şi câştigat cu 40-21 (20-11), a reprezentat un antrenament bun pentru partida din Cupa EHF. Sâmbătă, de la ora 16.30, HCM va juca în Danemarca meciul cu Mors-Thy Handbold, în prima manşă a turului trei din întrecerea europeană. „Cu Bucovina am obţinut o victorie uşoară, însă la capătul unui joc fizic. Este foarte bine pentru noi, pentru că şi danezii au aceeaşi apărare, astfel că am exersat pentru sâmbătă. Ne bucurăm şi că nu ne-am ales cu accidentări. Cu probleme medicale sunt doar Şoldănescu şi Popescu, pe care îi aşteptăm cât mai repede alături de noi. Am reuşit un meci frumos, care a fost pe placul publicului. Înainte, ne era mai greu să ne motivăm cu aceste echipe mai mici, dar acum e mai uşor. Am căpătat mai multă experienţă şi suntem mai serioşi. În asemenea partide, apar accidentările, de aceea trebuie să fim motivaţi 100%. Adversarii au încercat să se agaţe de orice minge şi să ne accidenteze. I-am studiat bine pe danezi. Au apărare avansată, arţăgoasă, dar n-au experienţă, capitol la care noi le suntem superiori. Ne bazăm foarte mult pe acest lucru. Mergem acolo să câştigăm. Sperăm să trecem fără probleme de nordici, pentru că în acest an european avem gânduri mari”, a spus Toma, autor a şapte goluri în partida cu Bucovina.

„O asemenea echipă nu te iartă”

Antrenorul formaţiei sucevene, Răzvan Bernic, a apreciat rezultatul ca fiind unul normal, întrucât „e diferenţă mare de valoare între cele două echipe”. „Cei mai mulţi dintre jucătorii noştri au evaluat anul trecut în Divizia A. În plus, ne-au lipsit trei oameni de bază. Să nu uităm însă că mai toate echipele au pierdut categoric la Constanţa. Talia şi experienţa au fost de partea HCM-ului. O echipă precum Constanţa nu te iartă”, a punctat Bernic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 620

Handbal CSM Constanța, meci cu CSM Bacău. „Vor să plece cu un moral de fier în Ungaria“

12 Oct 2023 1109

Constanța. Antrenorul Ion Crăciun a urcat la ceruri „O mare pierdere! A iubit handbalul enorm, la fel ca pe familia sa!“

14 Jul 2023 1990

UPDATE Doliu în sportul constănțean. A murit reputatul antrenor Ion Crăciun!

13 Jul 2023 3083

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1845

Decizia prin care s-a închis Clubul Sportiv HCM Constanţa, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2678

Handbal Constănţeanul Marius Stavrositu, instalat antrenor principal la Universitatea Cluj (galerie foto)

28 Oct 2021 2676

Oficial! S-a terminat! Decizie importantă pentru Handbal Club Municipal Constanţa! (document)

06 Sep 2021 2360

Două firme controlate de omul de afaceri Jean Tucan au atacat Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților comerciale în municipiul Constanța

14 Jul 2021 5998

Durere fără margini! Soţia handbalistului Javier Humet, condusă pe ultimul drum. Jucătorii de la Dinamo, prezenţi la înmormântare

26 May 2021 27437

Tragedie în familia handbalistului Javier Humet. Soţia sa, constănţeancă, s-a stins din viaţă

23 May 2021 34703

„Are nevoie de ruga noastră!” Soţia handbalistului Javier Humet a suferit un atac cerebral. Ana Ayda este din Constanţa

17 May 2021 8147

Fostul mare handbalist Laurenţiu Toma va fi tată de băiat „Ne-am dorit enorm și Dumnezeu ne-a binecuvântat!”

14 May 2021 6345

HC Dobrogea Sud Constanţa, victorie importantă în instanță!

09 Feb 2021 1570

Portarii HC Dobrogea Sud Constanța, sub tricolor Daniel Vasile - ”Am crescut cu gândul de a ajunge la echipa națională”

29 Oct 2020 4409