Ionel Dănciulescu nu mai activează la SSC Farul Constanţa

Venit la echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, la propunerea finanţatorului Ciprian Marica, la începutul lunii trecute, ca manager sportiv, fostul atacant Ionel Dănciulescu nu mai activează la nou promovata în Liga a 2-a, decizând să se despartă de gruparea de pe litoral.

Din păcate, Ionel nu a avut răbdare. Nici vorbă că ne-am fi certat sau că nu ne-am fi înţeles. El voia să vadă unele schimbări rapide la Farul, dar, deocamdată, lucrurile se mişcă destul de greu. Nu e simplu. Îi dorim succes în ce şi-a propus în continuare, a declarat Ciprian Marica.   

A fost o decizie de comun acord între mine și Ciprian. Este un proiect în care eu cred.  Am încercat să fiu alături de echipă, de Grigoraș, dar probabil sunt pretențios sau văd eu lucrurile într-o anumită direcție. Lucrurile se mișcă acolo foarte încet. E nevoie și de sprijinul autorităților locale. Decizia a fost luată de săptămâna trecută și vreau să-i mulțumesc. Am încercat să-l ajut, îi urez succes și sper să pună echipa pe picioare, dar are nevoie de ajutorul autorităților locale. Doar promisiuni, discuții, nimic palpabil. Doar declarativ. Am discutat cu Ciprian, și-ar fi dorit să continui, dar după cinci ani la Dinamo, am sesizat că la Farul lucrurile se mișcă într-o anumită direcție, care nu-mi convenea mie. Am spus cum aș fi vrut eu să funcționeze clubul, dar îmi doresc ceva mai mult, a spus Ionel Dănciulescu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport 1, citat de digisport.ro.

FC. Farul Constanța îi mulțumește domnului Ionel Dănciulescu pentru colaborare și îi urează succes în continuare. Forza Farul!, este mesajul de pe pagina de Facebook FC Farul Constanța.


Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi e ziua de naștere a fostului fotbalist Ionel Dănciulescu. A activat și la Farul Constanța, ca oficial

06 Dec 2022 1979

Dinamo, în finala mare a Cupei României. „Alb-roșii“, susținuți la Constanța și de Ionel Dănciulescu

14 May 2022 1923

A fost și oficial la Farul Constanța Ionel Dănciulescu își serbează astăzi ziua de naștere

06 Dec 2020 1736

Ionel Dănciulescu preia funcţia de delegat la SSC Farul Constanţa

08 Nov 2018 3038

Ionel Dănciulescu - „Nu avem nimic de pierdut“ SSC Farul Constanţa intră astăzi în bârlogul „lupilor galbeni“, care sunt neînvinşi acasă

29 Oct 2018 3384

Editorial Semne bune la SSC Farul Constanţa. Din peisaj lipseşte totuşi ceva…

27 Oct 2018 3168

Ciprian Marica - „Privim altfel acest meci“ Neînvinsă de două etape, SSC Farul speră să mai facă o victimă de lux, Petrolul Ploieşti

26 Oct 2018 3165

Imagini de la eveniment Constanța. Ciprian Marica și Ionel Dănciulescu, de la SSC Farul, în mijlocul copiilor. Programul "Campionii României în școală, liceu și universitate" la Școala 28 "Dan Barbilian" (galerie foto + video)

24 Oct 2018 4451

Ciprian Marica are planuri mari Farul Constanţa, de la menţinerea în Liga a 2-a, acum, la o posibilă câştigătoare a Ligii 1, peste cinci ani

22 Oct 2018 8264

Se lansează noul logo al echipei Reîntâlnire cu gloriile „alb-albastre“ la partida SSC Farul - FC Argeş (video)

19 Oct 2018 5338

Ciprian Marica şi Ionel Dănciulescu au asistat la ultimul antrenament al SSC Farul înaintea meciului cu U Cluj (galerie foto)

10 Oct 2018 2824

SSC Farul Constanța joacă sâmbătă cu ASU Poli Timișoara. Ce mesaj a transmis Ionel Dănciulescu (galerie foto)

05 Oct 2018 2588

Ionel Dănciulescu, manager sportiv la SSC Farul Constanța

04 Oct 2018 2830

Ciprian Marica i-a propus lui Ionel Dănciulescu să vină la SSC Farul Constanţa

02 Oct 2018 4089

Audieri în cazul decesului dinamovistului Patrick Ekeng

16 May 2016 2674