La numai 17 ani, aproape 50 de partide în sezonul 2021/2022 Eduard Radaslavescu - „De acum încolo începe cu adevărat fotbalul pentru mine“


 
  • Mijlocașul a debutat în Liga 1 într-un meci în deplasare cu FC Argeș și tot pe stadionul din Trivale a și înscris apoi primul său gol în Liga 1.
  • În februarie 2022, într-un amical al Farului cu echipa bulgară Cerno More Varna, Eduard a purtat banderola de căpitan al „marinarilor“.   
  • În lotul lărgit pentru Euro U-19, Farul are opt jucători, iar Unirea Constanța - patru.
 
Sezonul 2021/2022 a adus multe premiere în cariera tânărului fotbalist Eduard Radaslavescu, de la Farul Constanța, care a debutat în Liga 1, a jucat titular și a și marcat primul său gol în eșalonul de elită. „Rada“ a avut evoluții de top, cu goluri, și sub tricolor, iar cu echipa națională Under-19 s-a calificat la turneul final al Campionatului European.
 
În stagiunea recent încheiată, tânărul mijlocaș a disputat, la numai 17 ani, aproape 50 de partide în toate competițiile (Liga 1, Liga a 3-a, Liga Elitelor U-19, echipa națională). „Când ești tănăr, ai multe meciuri, la toate categoriile. Sunt fericit, a fost primul meu contact cu Liga 1. M-am descurcat destul de bine, însă de acum încolo începe cu adevărat fotbalul pentru mine. În continuare, îmi propun să am cât mai multe meciuri la echipa de club și la selecționatele României, cu cât mai multe reușite, să-mi ajut echipa“, a declarat Eduard Radaslavescu, la Farul TV.
 
Debutul și golul, în meciuri cu FC Argeș
 
Mijlocașul a debutat în Liga 1 într-un meci în deplasare cu FC Argeș (câștigat de gazde cu 2-1), în octombrie 2021, și tot pe stadionul din Trivale a și înscris apoi primul său gol în Liga 1, în aprilie 2022, în victoria cu 2-0 a Farului, din play-off. La data respectivă, Rada a fost al 52-lea jucător crescut și format la Academia Gheorghe Hagi care a debutat în prima divizie cu echipa de pe litoral, începând cu 2012. În februarie 2022, într-un amical al Farului cu echipa bulgară Cerno More Varna, Eduard a purtat banderola de căpitan al „marinarilor“.  
 
„Să o luăm pas cu pas“
 
„Ne-am îndeplinit principalul obiectiv, acela de a intra în play-off. A fost un an bun, cu meciuri reușite, dar și unele mai puțin bune. Având în vedere că e primul an de după unirea fotbalistică de la Constanța, suntem mulțumiți de ce am realizat. În sezonul viitor, va trebui însă să depășim aceste performanțe. Suntem foarte mulți jucătpri tineri în lotul echipei mari, dar cei experimentați ne ajută mereu, cu gânduri bune, ne spun ce să facem, sunt lângă noi zi de zi. Le mulțumim fanilor că au fost mereu alături de noi, și acasă, și în deplasare, susținându-ne. Sperăm și la anul să fie în număr mare lângă echipă. După vacanță, vreau să vin pregătit pentru noul sezon, că ne așteaptă o stagiune grea și importantă. Trebuie să o luăm pas cu pas și să ne batem, la vârful ierarhiei, cu echipele puternice din România“, a mai spus Eduard Radaslavescu, conform sursei citate.     
 
„Să reprezentăm cu onoare și mândrie România“
 

În lotul lărgit pentru Euro U-19, Farul are opt jucători: Eduard Radaslavescu, Nicolas Popescu, Enes Sali, Dan Sîrbu, Gabriel Dănuleasă, Răzvan Tănasă, Luca Andronache și Ștefan Bodișteanu. „Suntem foarte fericiți că a venit această convocare și că suntem mulți jucători de la Farul. Mergem să reprezentăm cu onoare și mândrie România la un turneu final și să facem o figură frumoasă. Trebuie să o luăm meci cu meci și să obținem și calificarea la Campionatul Mondial. Ar fi foarte bine să jucăm toți cei de la Farul în echipa de start, că ne știm bine de la club, dar și cu ceilalți ne înțelegem foarte bine. Am făcut o familie frumoasă la Under-19“, a menționat Eduard Radaslavescu.
 
Și Unirea Constanța are jucători în lotul extins

 
Campionatul European va avea loc în Slovacia, în perioada 18 iunie - 1 iulie, iar reprezentativa României, pregătită de Adrian Văsâi, va evolua în grupă cu Italia, Franța și Slovacia. Între 27 mai și 3 iunie, tricolorii participă la primul stagiu de pregătire, la Miercurea Ciuc. În lotul extins pentru turneul final au fost incluși și patru jucători de la Unirea Constanța: fundașul Alexandru Șuteu, mijlocașii Paul Coza și Aurelian Ciuciulete și atacantul Andreas Chirițoiu.  
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Farul Constanța, prima victorie în play-off. Tânărul Eduard Radaslavescu a marcat în premieră în Liga 1
 
Dănuleasă și Radaslavescu, de la Farul Constanța, au înscris pentru România U19 la Turul de Elită! Gol și pentru Chirițoiu (Unirea Constanța) (VIDEO)
 
„E o onoare“
Tinerii Eduard Radaslavescu și Roberto Mălăele, căpitani la Farul Constanța în meciul cu Cerno More Varna (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prezent în topul mondial La 16 ani, Andrei Borza visează și la primul gol pentru seniorii Farului Constanța

01 Oct 2022 1969

Oficial Farul Constanța a anunțat transferurile lui Eduard Radaslavescu și Radu Boboc la FCSB

05 Aug 2022 1490

Eduard Radaslavescu, de la Farul Constanța la FCSB. Discuții și pentru transferul lui Radu Boboc

04 Aug 2022 2586

Naționala Under-19 a României a ratat dramatic barajul pentru accederea la Campionatul Mondial

24 Jun 2022 1915

Naționala Under-19 a României începe meciurile de la Campionatul European. În lot sunt opt fotbaliști de la Farul Constanța (VIDEO)

18 Jun 2022 1762

CFR Cluj - Farul Constanța Gică Hagi - „Vom avea meci dificil, dar sperăm să atingem un nivel de joc ridicat“ (VIDEO)

29 Apr 2022 3553

Farul Constanța Un alt fotbalist născut în 2004 a debutat în Liga 1. Puncte comune cu Eduard Radaslavescu, omul meciului cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Apr 2022 4120

Farul Constanța, prima victorie în play-off. Tânărul Eduard Radaslavescu a marcat în premieră în Liga 1

09 Apr 2022 3120

FC Argeș - Farul Constanța Gică Hagi - „Sper ca acum să fim mai eficienți, să marcăm și să reușim să câștigăm“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

08 Apr 2022 2957

Farul, la puterea a șaptea După 36 de ani, alt Popescu, dar aceeași calificare la Euro Under-19! Gică Popescu, urmat de fiul său Nicolas

02 Apr 2022 2973

Farul Constanța joacă luni cu FCSB Ionuț Larie - „Un prim obiectiv a fost îndeplinit, dar munca noastră nu se oprește aici“

14 Mar 2022 2283

Farul Constanța. Dan Sîrbu, debut în Liga 1, la 18 ani „Am așteptat de mult acest moment. E o onoare pentru mine“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

02 Mar 2022 4296

Farul Constanța Dan Sîrbu a debutat în Liga 1 în meciul cu FCSB, la 18 ani. Trei jucători în echipa etapei, cu Gică Hagi antrenor

28 Feb 2022 2228

„E o onoare“ Tinerii Eduard Radaslavescu și Roberto Mălăele, căpitani la Farul Constanța în meciul cu Cerno More Varna (GALERIE FOTO)

04 Feb 2022 3947

Farul Constanța Eduard Radaslavescu aleargă după primul gol în Liga 1. Țintește și să devină un jucător de bază

07 Jan 2022 2550