„Marinarii“ ar putea întâlni şi Steaua ’86 Fostele glorii de la Farul şi Dinamo joacă sâmbătă la Mangalia

Stadionul Central din Mangalia va găzdui, sâmbătă, 7 iunie, de la ora 16.00, un atractiv meci de old-boys între FC Farul şi Dinamo Bucureşti, o acţiune organizată în colaborare cu Asociaţia Sportivă Municipală Callatis MG şi cu Primăria Mangalia. Din câte se pare, echipa de veterani a Farului va fi condusă de pe banca tehnică de antrenorul Petre Grigoraş. În teren vor fi, printre alţii, Cr. Munteanu, Cămui, Mănăilă, Carabaş, S. Tufan, I. Barbu, D. Şerban, T. Curt, Pitu, N. Tănasă, Funda, Gache, C. Anghel, M. Popa, Stere, G. Mihai sau Bârboră, dar vor fi prezenţi şi foşti „marinari“ mai în vârstă. De la Dinamo nu vor lipsi Ţeţe Moraru, Orac, Augustin, Movilă, Mateuţ, Ţălnar, dar şi „câini“ mai tineri, precum Dănciulescu. Invitaţi de onoare vor fi Gică Hagi şi Paul Peniu, preşedintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“. „Suntem pregătiţi pentru acest eveniment deosebit. Trebuie să ne aducem aminte de marii fotbalişti şi să promovăm sportul. Numai aşa vom reuşi să rupem tânăra generaţie din faţa calculatorului“, a declarat Lucian Luca, preşedintele ASM Callatis MG. Potrivit secretarului asociaţiei, Cornel Trucmel, partida de veterani Farul - Dinamo nu va fi singura care se va juca, sâmbătă, pe stadionul Central. Organizatorii plănuiesc ca, înaintea acestei confruntări, să se dispute şi un meci de juniori, după cum cel al veteranilor va fi urmat de un alt meci de old-boys, între Metalul Mangalia şi echipa din Băneasa.  
Totodată, este posibil ca la Mangalia să aibă loc, în luna august, o altă partidă interesantă de veterani, Steaua ’86 - FC Farul.     

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea Fotbaliști renumiți, din Constanța și din țară, participă la Turneul Armânilor și la sărbătoarea de la Camena (GALERIE FOTO)

03 Aug 2023 3007

Voința Valu lui Traian, câștigătoarea Trofeului Liga Old-Boys (GALERIE FOTO)

20 Mar 2023 4512

Constanța Cine a acces în semifinalele Trofeului „Liga Old-Boys“ (GALERIE FOTO)

13 Mar 2023 1757

UPDATE. Constanța S-au stabilit echipele calificate în sferturile de finală ale „Trofeului Liga Old-Boys“ (GALERIE FOTO)

06 Mar 2023 1710

La Constanța se va organiza „Memorialul Gică Barbu“, în amintirea fostului fotbalist al Farului

15 Feb 2023 1955

Constanța Trofeul Liga Old-Boys se apropie de sferturile de finală. Cum arată clasamentele (GALERIE FOTO)

06 Feb 2023 2354

Constanța O nouă etapă în Trofeul Liga Old-Boys. Opt goluri în meciul Macedonia Ovidiu - FC Lumina (GALERIE FOTO)

30 Jan 2023 2358

Trofeul Liga Old-Boys, de la Constanța, a programat noi partide. Rezultatele înregistrate (GALERIE FOTO)

23 Jan 2023 1946

Constanța Rezultatele din ziua a doua a „Trofeului Liga Old Boys“ (GALERIE FOTO)

09 Jan 2023 1994

Constanța Rezultatele din prima zi a „Trofeului Liga Old Boys“ (GALERIE FOTO)

08 Jan 2023 4283

Constanța Ediția 2023 a Trofeului Liga Old Boys. Componența grupelor și programul primelor două etape

17 Dec 2022 3985

Legende ale Farului și Rapidului s-au confruntat, la Constanța, la Trofeul „Dumitru Antonescu“ (GALERIE FOTO)

27 Nov 2022 2901

În weekend, la Constanța se dispută o nouă ediție a Trofeului „Dumitru Antonescu“

22 Nov 2022 1897

Constanța. O carieră de 27 de ani Arbitrul Cătălin Toader a agățat fluierul în cui. Pe cine a avut colegi de brigadă la meciul de retragere (GALERIE FOTO)

13 Jul 2022 4484

Constanța Vulturii Buzău, câștigătoarea „Cupei Farul“ la old-boys. Mihai Moraru, de la veteranii Farului, desemnat cel mai bun portar (GALERIE FOTO)

12 Jul 2022 3448