Meci de tradiţie la Constanţa, Farul - Petrolul Ploieşti. „Marinarii“ vizează a treia victorie la rând. Oaspeţii îşi joacă ultima carte (galerie foto)

Stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanţa va găzdui, sâmbătă, 4 mai, de la ora 15.30, partida de fotbal SSC Farul - Petrolul Ploieşti, contând pentru etapa a 33-a a Ligii a 2-a.

În clasament, Farul se află pe locul 11, cu 39 de puncte, în vreme ce Petrolul ocupă poziţia a cincea, cu 62 de puncte.

La echipa gazdă nu vor putea juca Antoche (suspendat) şi Rosado (accidentat).

Vom avea un meci foarte greu, Petrolul urmând a-şi juca sâmbătă poate ultima şansă în lupta pentru promovare. Dar echipa noastră s-a exprimat bine în ultima perioadă, suntem pe un drum ascendent şi sunt convins că putem da o replică bună. Distanţa e mică până la linia retrogradării, astfel că trebuie să fim uniţi, puternici şi să rămânem concentraţi până la final. O victorie cu Petrolul ne-ar da o siguranţă mai mare în clasament. Băieţii au avut o atitudine bună, iar rezultatele bune din ultima perioadă nu sunt întămplătoare. Aşteptăm cu mare drag suporterii lângă noi. Venim după două victorii la rând şi am avut evoluţii bune, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.

Sperăm să continuăm seria rezultatelor pozitive şi să câştigăm şi cu Petrolul. Suntem foarte motivaţi. Pentru mine e un meci special, jucând în trecut şi la Petrolul, dar acum sunt la Farul şi îmi fac datoria la această echipă. Traversăm un moment bun, de care vrem să profităm. Mai avem emoţii în privinţa locului din clasament, încă nu s-a decis nimic. La valoarea lotului, ar trebui să fim în zona poziţiilor 8-10, a spus şi mijlocaşul Georgian Păun.  


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 313

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 987

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 627

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 409

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2923

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1738

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 646

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1334

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 836

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 913

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 779

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1480

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1142

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 970

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 688