Sport

Meciuri crâncene la Mamaia Cei şapte magnifici din Constanţa urcă sâmbătă în ringul Superkombat

Idu Tenis Arena din Mamaia găzduieşte, sâmbătă, 30 iulie, o nouă gala Superkombat. În main-event ar fi trebuit să se lupte Cătălin Moroşanu şi turcul Murat Aygun, care este antrenat de celebrul olandez Peter Aerts (triplu campion mondial K-1). Din pricina unor probleme medicale serioase, „Moartea din Carpaţi“ nu va mai putea evolua însă, fiind înlocuit de Sebastian Cozmâncă, colegul său de sală și de antrenament.
 
„Este cea mai mare veste pe care o puteam primi. Le mulțumesc organizatorilor că au acceptat să lupt în locul lui Cătălin și că eu voi avea onoarea să îi închid gura turcului“, a spus Cozmâncă (24 de ani). „S-a antrenat cot la cot cu mine, mi-a pus probleme la sparring, sunt sigur că poate câștiga. Îl știu cât de dedicat e, știu ce poate. Marele regret este că nu am eu ocazia să îl fac KO pe Murat, că o va face Sebi“, a declarat Moroșanu, aflat la un centru de recuperare din capitală.
 
Gala va putea fi urmărită în România pe Sport.ro, de la ora 20.00 (partea de New Heroes), și pe Eurosport 2, de la ora 22.00 (World Grand Prix). La nivel european, Eurosport 2 va transmite partea a doua a evenimentului.

Alex Filip are şansa să atace titlul mondial

La gala de la Mamaia vor urca în ring şi şapte luptători constănţeni: Alex Filip, Adrian Roşca, Mădălin Crăciunică, Ionuţ Sandur, Eduard Chelariu, Cosmin Mărcuţă şi Cristi Stoica. În cazul victoriei (din meciul cu grecul Fotis Gionis), Alex Filip are şansa apoi să atace titlul mondial la categoria lui de greutate, în Germania, pe 1 octombrie. „Este a doua oară când lupt cu un grec la Superkombat. Primul pe care l-am întâlnit era foarte experimentat şi se afla la un nivel ridicat, însă l-am învins. Şi Gionis este mai înalt ca mine (ca de altfel toţi adversarii mei), dar acest lucru nu mă sperie. Este o mare onoare pentru mine să lupt din nou acasă, unde nu am pierdut niciodată. Susţin pentru a patra oară un meci la Superkombat la Constanţa. Partida are o miză extraordinară, pentru că aş fi primul constănţean care are o şansă la un titlu mondial în Superkombat“, a spus Alex Filip.

Programul complet al galei:
 
World Grand Prix (de la ora 22.00)
11. Main-event - Categoria grea (+96 kg)
Murat Aygun (Turcia) vs Sebastian Cozmâncă (România)
10. Eliminatoriu pentru titlul mondial - Categoria semigrea plus (-86 kg)
Dawid Kasperski (Polonia) vs Alexandru Negrea (România)
9. Super Fight - Categoria mijlocie (-71 kg)
Rangel Ivanov (Bulgaria) vs Amansio Paraschiv (România)
8. Super Fight - Categoria super mijlocie (-77 kg)
Fotis Gionis (Grecia) vs Alex Filip (Constanţa; CS Oyama Karate - antrenor, Marius Burlacu)
7. Super Fight - Categoria grea (+96 kg)
Robert Constantin (Italia) vs Andrei Şugar (România)
 
New Heroes (de la ora 20.00)
6. Super Fight - Categoria mijlocie (-72,5 kg)
Mustapha El Messaoudi (Maroc) vs Eduard Chelariu (Constanţa; CS Pontica - antrenor, Daniel Asaftei)
5. Super Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Giuseppe de Domenico (Italia) vs Adrian Roșca (Constanţa; CS Bogdan Ciubotariu - antrenor, Samir Regep)
4. Super Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Serginio Kruydenhof (Olanda) vs Ionuţ Sandur (Constanţa; până în luna februarie, a fost la Tai-Chi-Do-Ryu, cu antrenorul Marcel Ilaşcu, în prezent se pregăteşte la Oyama Karate, antrenor - Marius Burlacu)
3. Super Fight - Categoria mijlocie (-71 kg)
Mădălin Crăciunică (Constanţa; CS Keru Kento - antrenor, Lucian Stoicoci) vs Robert Stoica (România)
2. Super Fight - Categoria ușoară (-65 kg)
Tiberius Udrescu (România) vs Cosmin Mărcuță (Constanţa; CS Keru Kento - antrenor, Lucian Stoicoci)
1. Super Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Valerian Traistă (România) vs Cristi Stoica (Constanţa; CS Tai-Chi-Do-Ryu - antrenor, Marcel Ilaşcu).

Adversarii s-au aflat ieri faţă în faţă la cântarul oficial

Luptătorii români şi străini care se vor înfrunta sâmbătă la Gala Superkombat de la Mamaia au avut de trecut ieri testul cântarului, la un centru comercial din Constanţa, în faţa a numeroşi privitori. Una dintre atracţiile evenimentului a fost legendarul luptător olandez Peter Aerts, de trei ori campion mondial K-1, care este prezent la Constanţa în calitate de antrenor al luptătorului turc Murat Aygun ce îl va întâlni în main-eventul galei pe Sebastian Cozmâncă. Peter Aerts a primit aplauzele spectatorilor, dar şi titlul de ambasador al staţiunii Mamaia. „Mă bucur că mă aflu aici, un loc foarte frumos al României. Sunt încrezător că Murat Aygun se va impune fără probleme”, a declarat Peter Aerts. „Fie ca cel mai bun să câştige”, a spus Sebastian Cozmâncă, cel care l-a înlocuit pe Cătălin Moroşanu, adversarul iniţial al turcului. „Unde este Moroşanu, că nu-l văd?”, s-a arătat în continuare iritat Aygun de absenţa „Morţii din Carpaţi”, care s-a văzut nevoit să declare forfait din pricina unor serioase probleme medicale. Aseară, toţi luptătorii au participat la un alt eveniment, fiind prezentaţi pe o scenă din Piaţeta Cazino din Mamaia.  

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Promoția atinge un alt nivel. Din ring, în filme de acțiune! Producători de la Hollywood, cu ochii pe luptătorii din gala OSS Fighters 3 (galerie foto)

13 Feb 2019 1102

Momentul adevărului „Şocul“ Alex Filip - Bogdan „Ciobănaşul“ Năstase candidează la meciul serii în gala Dynamite Fighting Show

08 Dec 2018 2895

Revanşa mult aşteptată După trei ani, Alex Filip, luptătorul din Constanţa, se confruntă din nou cu „Ciobănaşul“ Bogdan Năstase

17 Nov 2018 1575

Aventuri exotice în Madagascar Alex Filip, celebrul luptător din Constanţa, concurent la reality show-ul „Ultimul Trib“

26 Jul 2018 5499

Imagini de la eveniment Luptători de toate vârstele, prezenţi la seminarul de la Constanţa al campionului mondial Loren Javier Jorge (galerie foto)

24 Jun 2018 819

Nume mari în kickboxing Loren Javier Jorge şi Orinta van der Zee susţin în weekend un seminar la Constanţa. Programul evenimentului

21 Jun 2018 626

Bombardament Alex Filip, victorie spectaculoasă la Superkombat. Italianul Gennaro Coriolano n-a prins finalul primei reprize!

27 Mar 2018 1949

Acum nu mai dă goluri, ci pumni! Uriaşul Raul Manoilă, de la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa Un fost handbalist debutează la Superkombat! (galerie foto)

20 Mar 2018 3503

Clubul Sharks Gym a deschis o filială la Mangalia Alex Filip va evolua în gala Golden Fighter 4 din Bulgaria. Iar înainte în Superkombat (galerie foto)

06 Mar 2018 2710

Luptători la Keru Kento Constanța Cosmin Mărcuță și Tarkan Ismail, învingători la Confruntarea Titanilor

25 Nov 2017 3843

Pregătire cu Alex Filip, la Sharks Gym Constanţa Micii fotbalişti de la Academia Farul fac şi antrenamente de kickboxing (galerie foto)

31 Oct 2017 3278

Se căsătoresc într-o zi specială Luptătorul Costin Mincu a cerut-o de soţie pe Alexandra Florentina Mina în faţa Cazinoului din Constanţa (galerie foto)

21 Sep 2017 8478

Dumitru „Bomberman“ Ţopai a câştigat meciul de la Superkombat. Mădălin Crăciunică, învins

19 Sep 2017 2665

Luptătorul Ozel Mustafa, din Constanţa, victorie la Festivalul Superkombat

17 Sep 2017 2883

Eduard Chelariu - Samo Petje, în Austria Dumitru Ţopai, Mădălin Crăciunică şi Ozel Mustafa luptă în galele de la Festivalul Superkombat

16 Sep 2017 5900