Palatul Copiilor Constanța Înotătorii, patru medalii și recorduri personale în Grecia, la „Ivanofeia“, întrecere internațională (GALERIE FOTO)

  • Matei Silivestru, Vlad Nicolaev și Eric Lefterică, pregătiți de Octavian Tileagă, au reprezentat Palatul Copiilor Constanța la competiția de la Salonic.
 
Întâlnirea internațională de înot „Ivanofeia“, desfășurată în Grecia, la Salonic, a reunit la start, printre sutele de participanți (din Grecia, Macedonia, Moldova, Cipru și România), și trei reprezentanți ai Palatului Copiilor Constanța, pregătiți de antrenorul emerit Octavian Tileagă.
 
Este vorba de Matei Silivestru (care a concurat la categoria de vârstă 15-16 ani), Vlad Nicolaev (Open) și Eric Lefterică (13-14 ani, aflat la primul concurs internațional). Palmaresul Palatului Copiilor la această întrecere a fost de patru medalii și mai multe recorduri personale stabilite de înotători. 
 
„A rămas cu un Argint «nesuferit»“
 
Matei Silivestru a cucerit trei medalii: aur la 200 m liber (cu record personal, 1:56:11) și la 400 m liber și argint la 100 m liber (cu record personal, 52.81, vechiul record fiind 53.21). Aceasta din urmă distincție putea să fie însă și ea de aur. „Una caldă, una rece… Nu puteam încheia concursul de aici fără să facem şi o gafă monumentală. Și asta tocmai din partea lui Matei, prea sigur pe victoria la 100m.Liber. A rămas cu un Argint «nesuferit». Un timp excelent însă, nou record personal, dar umbrit de pierderea medaliei de Aur din proprie greșeală. Nu-i nimic. Ne concentrăm pe următoarea finala, cea de la 400m.Liber. Hai, Mateuț! La treabă!“, a postat Octavian Tileagă după finala de la 100 m liber.
 
Ambiție ieșită din comun
 
A patra medalie a fost obținută de Vlad Nicolaev, bronz la 50 m bras (cu record personal, 29.52, vechiul record fiind 29.91). „Cu o ambiție ieșită din comun, Vlăduț a obtinut bronzul, cu record personal, luptând alături de sportivi greci mai mari cu 5 ani si calificati la J.O. Paris 2024“, a subliniat antrenorul valoarea evoluției lui Vlad Nicolaev. Acesta și-a doborât recordul personal și la 100 m bras (în finala probei înotând în 1:05:96, de la 1:06:27 - vechiul record). În serii, Vlad înregistrase timpul de 01:06:09, iar obiectivul din finală era coborârea sub 01:06, planul fiind îndeplinit. 
 
„Bravo, domnul Erikos Lefterikos!“
 
Și Eric Lefterică a doborât record personal, la 100 m fluture, probă pe care a încheiat-o în 1:14:05 (coborând de la 1:19:53, recordul anterior). „Bravo, domnul Erikos Lefterikos!“, l-a încurajat cu umor Octavian Tileagă pe elevul său. Totodată, Eric și-a îmbunătățit cea mai bună performanță și la 50 m fluture (31.06 față de 31.91).

 
„Ivanofeia“ a picat foarte bine
 

„Concursul la băieți a fost foarte puternic. Au participat și sportivi din lotul Greciei calificați la Jocurile Olimpice de la Paris, ceea ce a ridicat calitatea întrecerii. Pentru noi a picat foarte bine această participare, cu o lună înainte de campionate, care vor avea și rol de selecție. Băieții noștri au evoluat foarte bine“, a declarat Octavian Tileagă.
 
Premiat de bunicul orb!
 
La competiția din Salonic s-a înregistrat și un moment care a impresionat pe toată lumea, festivitatea de premiere de la o probă fiind oficiată de bunicul orb al câștigătorului medaliei de aur!
 
Calificați la etapa finală
 
Înotătorii de la Palatul Copiilor Constanța au avut evoluții deosebite și la Bacău, la etapa regională a Campionatului Național de copii cu vârsta de 10-11 ani. Clubul de pe litoral a participat cu cinci copii, unul pregătit de Octavian Tileagă (Matei Diaconescu) și patru antrenați de Elena Hălmăgean (Cristian Bădilă, Antonio Ciorogaru, Christiana Constantin și Sofia Sandu), iar trei dintre ei au obținut calificarea la faza finală: Matei Diaconescu (la 10 ani), Christiana Constantin (la 10 ani) și Cristian Bădilă (la 11 ani).
 
„Îi felicit pe toți!“
 
„Sunt foarte mândră de copiii cu care am participat la Bacău. Îi felicit pe toți pentru recordurile realizate, dar în special pe cei care au reușit calificarea la Campionatul Național din vară, Cristian Bădilă și Christiana Constantin“, a menționat Elena Hălmăgean.
 
La numai patru sutimi distanță de aur
 
Prezențe pe podium și valoroase recorduri personale a înregistrat la Bacău și Matei Diaconescu: la 50 m fluture - 34.21 (vechiul record - 36.52), medalie de argint, la patru sutimi de aur; la 200 m liber - 2:35:22 (de la 2:43:19), medalie de argint; la 50 m liber - 32.66 ( de la 33.07), medalie de argint, aurul fiind scăpat iar printre degete, tot pentru patru sutimi de secundă; la 200 m mixt - 3:00:64 (de la 3:06:94), medalie de argint.
 
„Va ajunge departe“
 
„Matei e atât de dornic de performanță… Nu am mai văzut de mult asemenea ambiție. E un luptător, într-o luptă permanentă cu timpii. Va ajunge departe“, l-a lăudat Octavian Tileagă pe elevul său.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Octavian Tileagă)
 
Citește și:
 
Constanța. Palatul Copiilor natație
Matei Diaconescu, mezinul echipei, a împlinit zece ani. Cadoul și l-a făcut la concursul de la Târgoviște! (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, cinci medalii (trei de aur) la Campionatul Național, plus a treia performanță a competiției! (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 930

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 575

Palatul Copiilor Constanța „Evadare“ în lumea subacvatică, facilitată de scafandri. „Am trăit cu toții o experiență inedită“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Apr 2024 774

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 758

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 638

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe 2024”

23 Mar 2024 1267

Constanța. Palatul Copiilor natație Matei Diaconescu, mezinul echipei, a împlinit zece ani. Cadoul și l-a făcut la concursul de la Târgoviște! (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 Mar 2024 1585

Primăria Constanța „Cetățenii din municipiu, invitați să se implice în activitățile de regenerare urbană a Palatului Copiilor”

15 Feb 2024 695

Județul Constanța, pe locul I la numărul de laboratoare inteligente

19 Jan 2024 1015

Natație Constanța Matei Silivestru, medalii de aur și de argint și record național (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 1050

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru a corectat un record național, în Slovenia, la Concursul Țărilor Central Europene (GALERIE FOTO)

28 Nov 2023 1599

Ziua Dobrogei, marcată de elevii din județul Constanța! Spectacol impresionant pe scena Palatului Copiilor Constanța

14 Nov 2023 1298

LIVE TEXT Manifestare de Ziua Dobrogei la Biblioteca Județeană Constanța intitulată "Istorie și Civilizație în Dobrogea Multiculturală" (FOTO +VIDEO)

14 Nov 2023 1202

Ziua Dobrogei, celebrată și de Inspectoratul Școlar Județean Constanța

13 Nov 2023 967

Ziua Dobrogei 2023 Evenimentul „Istorie și Civilizație în Dobrogea Multiculturală” – Ediția I, la Biblioteca Județeană Constanța

10 Nov 2023 1407