Patru handbalişti de la HC Dobrogea Sud Constanţa, în pregătire cu lotul naţional Under-19

  • Stagiul se va derula la Izvorani, în perioada 25 - 30 mai şi se va încheia cu două amicale contra Poloniei.
  • Unul dintre antrenorii secunzi ai lotului naţional este Enis Murtaza, de la HCDS.
  • România se află în grupa B şi va lupta cu Letonia, Luxemburg și Azerbaidjan pentru promovarea în eşalonul superior.
 
Academia HC Dobrogea Sud Constanţa continuă să alimenteze cu jucători loturile naţionale ale României. Selecţionata Under-19 se pregătește pentru calificarea în prima grupă valorică a handbalului juvenil continental şi efectuează un nou stagiu de pregătire, la care au fost convocaţi şi patru handbalişti constănţeni.  
 
După cantonamentul din luna aprilie, de la Turnu Severin, lotul național de juniori 2002-2003 se va afla acum în pregătire la Izvorani, reprezentanţii HCDS la această acţiune fiind jucătorii Gabriel Preda, Ionuț Stănescu, Andrei Bruj și Robert Soare, dar şi antrenorul Enis Murtaza, secund al reprezentativei tricolore. Stagiul se va derula în perioada 25 - 30 mai şi se va încheia cu două amicale contra Poloniei, programate pe 28 şi 29 mai, în fiecare zi de la ora 11.00.  
 
„Încercăm să facem astfel de acțiuni în fiecare lună, să nu avem perioade lungi de pauză. Pentru a fi cât mai bine pregătiți la ora turneului de calificare, avem nevoie de meciuri internaționale”, a declarat Enis Murtaza, potrivit site-ul oficial al clubului constănţean. „Ne bucurăm că avem patru juniori convocați și că Enis Murtaza este antrenorul secund al echipei naționale. Este o confirmare a muncii noastre. Ea vine după performanța juniorilor 3, care s-au calificat la turneul final al Campionatului Național. Academia noastră își face treaba și suntem încrezători că acești handbaliști vor crește în valoare și vor juca la cel mai înalt nivel”, a spus şi preşedintele HCDS, Ionuţ Stănescu, conform sursei citate.
 
După cantonamentul de la Izvorani, pentru tinerii tricolori vor urma alte două stagii de pregătire, obiectivul fiind o pregătire cât mai bună pentru meciurile de calificare în grupa valorică A, categoria Under-19. În acest moment, România se află în grupa B şi va lupta cu Letonia, Luxemburg și Azerbaidjan pentru câştigarea turneului şi promovarea în eşalonul superior.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Handbal)

 
Citeşte şi:
 

Dueluri România - Serbia la handbal. Din lotul tricolor au făcut parte şi şase tineri de la HC Dobrogea Sud Constanţa

Juniorii III de la HC Dobrogea Sud Constanţa s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4166

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1664

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2446

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1505

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1562

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1838

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1490

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2300

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1520

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1919

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1971

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat programul din noua ediție a Ligii Naționale

10 Jun 2022 1478

HC Dobrogea Sud Constanța a transferat și un vicecampion european

02 Jun 2022 1650

HC Dobrogea Sud Constanța a transferat un handbalist care a evoluat și în EHF European Cup

01 Jun 2022 1860

Așa tați, așa fiice! George Buricea și Laurențiu Toma, bronz în Cupa României. Fetele lor, voleibaliste, aceeași medalie cu Academia Tomis (GALERIE FOTO)

17 May 2022 3557