Primarul Nicolae Matei „Năvodari excelează şi în sport. E un altfel de oraş”

Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, este convins că echipa locală, promovată în premieră în Liga 1, va face faţă cu brio în eşalonul de elită al fotbalului românesc. Săgeata va beneficia şi în continuare de sprijinul autorităţilor locale, care l-au adus la echipă pe fostul internaţional Tibor Selymeş (ca antrenor) şi colaborează foarte bine cu Ana-Maria Prodan.

„Am reuşit promovarea în Liga 1, ceea ce ne bucură foarte mult. Ca şi în administraţie, Năvodariul excelează şi în sport. Este un altfel de oraş. Continuăm să sprijinim Săgeata şi suntem convinşi că echipa va face o figură frumoasă în campionat. Pentru început, vom juca pe stadionul «Farul» din Constanţa. Sperăm însă ca returul să ne găsească pe arena noastră de la Năvodari, care va cunoaşte o serie de modernizări, astfel încât să corespundă rigorilor primului eşalon”, a declarat Nicolae Matei. „În primul an, fiind echipă nou-promovată, ne-am propus să ne menţinem în campionat. Suntem optimişti că ne vom atinge acest obiectiv. Avem mare încredere în Tibi Selymeş şi în Ana-Maria Prodan”, a spus şi Alexandru Manu, preşedintele Consiliului Director al clubului năvodărean. Nicolae Babu şi Dumitru Rida vor activa ca vicepreşedinţi ai CD. „Îi mulţumesc primarului Nicolae Matei şi celor apropiaţi echipei pe care i-am întâlnit la Năvodari. Mărturisesc că am venit cu puţină teamă. Nu ştiam pe cine găsesc şi ce îşi doresc oamenii. În general, cu primarii se lucrează mai greu, dar la Năvodari e altfel. Sunt plăcut surprinsă de ce am întâlni aici. Lucrez cu o echipă de profesionişti. Primarul este genul de om care, dacă ai dat mâna cu el, nu-ţi trebuie contract. Iar aceasta pentru mine înseamnă cel mai mult”, a arătat impresarul Ana-Maria Prodan, care a început munca de alcătuire a lotului Săgeţii pentru Liga 1. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 496

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 867

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 553

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 488

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 370

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 453

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 777

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 502

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 459

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 436

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 524

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 518

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 556

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 556

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 773