Primul amical din Antalya Viitorul a remizat cu echipa de pe locul cinci din prima ligă a Serbiei

viitorul1.jpgFC Viitorul a remizat, 0-0, în primul meci amical din Antalya, susținut, aseară, cu echipă FK Rad Belgrad (locul cinci în prima ligă din Serbia). Meciul s-a jucat la baza sportivă Kremlin din Lara. Antrenorul echipei constănțene, Cătălin Anghel, a început meciul în alcătuirea: Vâtcă - Larie, Bejan, Mladen, Toșca - Benzar, Nikolov, Dică - Cârstocea, Gavra, Cristocea. După pauză au mai jucat Șerban, Puțanu, L. Turcu, Țâru, Mitache, Nazâru, Târnovan, Lazăr, Cl. Herea, Vaștag, Tănase, Rusu și Mitriță.

Viitorul s-a aflat la cârma meciului în prima parte, însă Lazăr (16), Dică (36, din lovitură liberă) și Cristocea (40) au ratat deschiderea scorului. După pauză, constănțenii s-au menținut în terenul advers, dar tot n-au găsit drumul spre gol. Cele mai mari ocazii le-au irosit Tănase (81) și Lazăr (90 plus 2, care a ratat din 6 m), în vreme ce Rad Belgrad a avut o bară în minutul 81, de altfel singura situație periculoasă a sârbilor.

Viitorul va disputa următorul amical pe 31 ianuarie, în compania echipei clasate pe locul șase în prima divizie din Croația, RNK Split.

Sursa foto: Academia Hagi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 468

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 859

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 551

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 485

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 370

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 450

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 773

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 494

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 432

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 520

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 551

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 767