Superliga 2023/2024. Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular Hagi - „Sperăm să venim de la Botoșani calificați în play-off“


 
  • Înaintea ultimei etape, mai sunt de stabilit ultimele două echipe care vor juca în play-off, alături de FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Farul ocupă locul cinci, cu 42 de puncte.  
 
Farul Constanța, campioana în exercițiu a României, nu a reușit (deși merita) să învingă la Ovidiu CFR Cluj, în etapa a 29-a, astfel că verdictul privind calificarea în play-off s-a amânat pentru ultima rundă, în care „marinarii“ vor juca în deplasare cu „lanterna roșie“, FC Botoșani.
 
Partida de la Ovidiu s-a încheiat la egalitate, 1-1, oaspeții reușind să egaleze în minutul 82, după ce Farul (care a fructificat în meci numai una dintre ocaziile avute) deschisese scorul în minutul 65. „Am avut o săptămână grea, nu așa norocoasă: ce am făcut cu Galați, ce am făcut la Cluj, cum am luat golul, jucând bine, fiind de la egal cu adversarul, văzând și acest meci, pe care ar fi trebuit să-l câștigăm. Cu CFR Cluj, am avut ocazii multe, am făcut ce trebuia, ne-am amintit de cum eram înainte. Farul a făcut presiune, a stat sus, a pus adversarul în criză de spațiu și timp, a recuperat multe mingi, a jucat din când în când și foarte bine. Recăpătăm lucrurile, însă din păcate a venit din nou acel moment pe care l-am mai văzut de nu știu câte ori. Însă acesta e fotbalul, le-am ridicat băieților moralul și mergem înainte cu încredere, curaj și convingere, ca să facem treabă și să intrăm în play-off. Știm că nimic nu e ușor. Trebuie să ne refacem bine mental și fizic și să ne pregătim foarte bine pentru ultima etapă, de la Botoșani. Pe teren, mai vezi, mai comentezi, dar apoi, la rece, trebuia să-i felicit pe jucători, pentru că au făcut un meci foarte bun“, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului. 
 
Ocazii foarte clare, dintr-un metru!
 
Acesta a menționat că echipa sa merita clar victoria. „Am avut mult mai multe ocazii. Și foarte clare, dintr-un metru. Însă era greu să menținem ritmul din prima repriză timp de 90 de minute. Repriza a doua am început-o și mai bine. Meritam 100% să câștigăm. Sperăm să venim de la Botoșani calificați în play-off. Nu fac calcule pentru meciurile din ultima etapă, mergem să jucăm și să încercăm să câștigăm“, a menționat Hagi. Înaintea ultimei etape, mai sunt de stabilit ultimele două echipe care vor juca în play-off, alături de FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Farul ocupă locul cinci, cu 42 de puncte. Meciul FC Botoșani - Farul se joacă vineri, 8 martie, de la ora 20.00. Programul complet al etapei AICI.   

Narek Grigoryan, joc solid, deși încă nu e la capacitate maximă
 
Titular contra CFR Cluj, Narek Grigoryan a făcut un meci solid, cât a jucat. Jucătorul de atac armean a fost schimbat în minutul 58, cu Dina Grameni, nefiind încă pregătit 100%. „Narek a jucat bine, dar am vrut să-l schimb la pauză, el vine după o întindere, a treia accidentare de acest gen de când l-am cumpărat. Un jucător foarte bun, care ne-a demonstrat că știe fotbal, dar nu e pregătit 100%. Nu voiam să-l înlocuiesc, că a jucat foarte bine, însă mă gândeam că nu va putea să ducă până la final. Oricum a dus-o bine. El a făcut doar o miuță, n-a venit la Cluj, a jucat miercuri cu juniorii, două reprize a câte 25 de minute. A rezistat în meci, mă bucur că e bine. Sper să nu vină mâine să spună că a simțit ceva. E un jucător foarte bun, un atacant, un decar important“, a spus Gheorghe Hagi.    
 
De ce a fost schimbat Mihai Popescu
 

Farul a început meciul cu CFR Cluj cu Mihai Popescu și Kevin Boli fundași centrali, în condițiile în care a lipsit Ionuț Larie, căpitanul echipei, accidentat în meciul cu U Cluj. „Nu știu care va fi situația lui Larie, pentru meciul de la Botoșani, va mai face teste medicale. Însă, oricum, cu CFR Cluj, Popescu și Boli au făcut un meci foarte bun. Pe Popescu l-am schimbat pentru a nu risca o eliminare (n.r. avea cartonaș galben), altfel pentru ce? Obosise și a avut două lucruri la limită, a jucat 90 de minute și la Cluj. Mai jucasem cu Kiki fundaș central, Dussaut fundaș stânga, iar Sîrbu, care vine și el după o accidentare, fundaș dreapta (n.r. după înlocuirea lui Popescu). Dar nu acolo a fost problema. Eu zic că am făcut lucrurile bine, dar a venit acel gol, acea execuție“, a punctat managerul tehnic al Farului.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța  
   
Citește și:
 
LIVE TEXT. Superliga 2023 / 2024
Farul Constanța, egal la Ovidiu cu CFR Cluj. Calificarea în play-off se va decide în ultima etapă (GALERIE FOTO)


Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1
„Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 548

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 620

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1106

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 356

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1048

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 674

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 440

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3156

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1854

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 677

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1362

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 871

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 937

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 792

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1488