Ultramaraton de 24 de ore pe nisip, la Mamaia, care promovează drepturilor de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilități (galerie foto)

Peste 2.000 de oameni sunt așteptați să ia parte, în luna mai, la un eveniment sportiv unic în lume: un ultramaraton de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia.
 
Evenimentul sportiv “Alerg 24h Autism Marea Neagră” este organizat de Centrul Psihologic “Marea Neagră” şi are menirea de a promova drepturilor de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilități.  
 
Pentru a putea participa la eveniment, fiecare căpitan de echipă este nevoit să adune în jurul său minim 20 de prieteni, alături de care să se bucure de o experienţă de neuitat. Înscrierea echipei se poate efectua pe site-ul alergpentruautism.ro.  
 
Startul va fi dat sâmbătă, 5 mai, la ora 10.00, din Piațeta Perla din staţiunea Mamaia, iar traseul va avea o distanţa de 3 kilometri.
 
Participanţii vor alerga în buclă traseul, ziua şi noaptea, astfel încât, echipa care va adună cei mai mulți kilometri va fi declarată câștigătoare.
 
Organizatorul evenimentului este psihologul Adrian Gemănaru, cunoscut opiniei publice nu doar pentru nominalizările şi premiile la World Festival Autism pentru inovaţiile sale terapeutice dedicate copiilor cu autism, cât şi pentru participarea la ultramaratoane de 70 sau chiar 100 de kilometri, în urma cărora sunt finanţate de sponsori proiectele sale sociale.
 
Ideea evenimentului “Alerg 24h Autism Marea Neagră” a luat naştere în timpul unui epuizant ultramaraton de 100 km desfăşurat în Franţa, pe care psihologul l-a finalizat cu brio şi în urmă căruia a reuşit să finanţeze, cu ajutorul sponsorilor, proiectul “Camera Virtuală”, menit să sprijine copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist.
 

După ce în 2016 am alergat în afară țării un ultramaraton de 100 de km, am vrut ca următoarea competiție la care să particip să fie un eveniment de 24 de ore. Mi-am dorit ca aceste 24 de ore de alergare să le petrec pe malul mării, din dorința de a prinde răsăritul. Câțiva prieteni au fost de acord să mă susțină în această încercare, iar după ce am anunțat evenimentul pe rețelele de socializare, am găsit repede o echipă de alți 20 de oameni care s-au alăturat iniţiativei. Cu două săptămâni înaintea evenimentului a apărut ideea de echipe și am reușit să ne strângem 150 de oameni în 6 echipe, iar cu câteva zile înainte de start erau deja 16 echipe ce conțineau 500 de alergători. Surpriză mare a fost că la start au venit aproape 1.000 de oameni care doreau să participe la eveniment. A fost un eveniment atât de spectaculos, atât de angrenant şi interactiv, încât imediat după concurs am primit deja sute de cereri pentru o nouă ediţie. La această a doua ediţie, aşteptăm peste 2.000 de oameni, a declarat Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului sportiv de la malul Mării Negre.

 
Efortul deosebit realizat de fiecare echipă și participant la această competiție va fi recompensat la final cu trofee și medalii.
 

Având în vedere istoria cu totul specială a judeţului Constanţa, pentru anul acesta au fost pregătite medalii și trofee personalizate sub forma hărţii judeţului, fiind evidenţiate principalele staţiuni turistice ale litoralului românesc.
 
De altfel, evenimentul sportiv “Alerg 24h Autism Marea Neagră” reprezintă şi o metodă inedită de a promova litoralul românesc la nivel internaţional.
 

Prin formatul competiţiei, dorim să scoatem în evidenţă forţa oamenilor de a acţiona ca un întreg şi de a depăşi împreună greutăţi fizice şi psihice. Fiecare echipă va avea pe plajă instalată o torţă, care va reprezenta viața echipei pe tot timpul evenimentului, iar în situaţia în care echipa va rămâne fără niciun concurent pe timpul nopţii, atunci torţa va fi stinsă, iar echipa va părăsi concursul. Este o cursă în care trebuie să încerci să supravieţuieşti cât mai mult, finalizarea concursului fiind la 24 de ore faţă de startul lui. Traseul competiţiei măsoară o distanţă de 3 kilometri, pe care concurenții îl pot parcurge de câte ori doresc. Important este ca, la jumătatea traseului, acolo unde există punctul de întoarcere, fiecare participant să-şi ridice jetonul pe care va trebui să-l introducă în cutia echipei sale, la finalul buclei. Va fi un eveniment foarte interesant, presărat cu multe surprize, a mai spus Adrian Gemănaru, psihologul român câștigător, în 2017, la World Festival Autism din Canada pentru unul din proiectele sale dedicate copiilor autişti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Jandarmul Sorin Andrici, de la Tulcea, a alergat aproape 190 de kilometri la ultramaratonul „Autism 24 h Marea Neagră”

14 May 2020 3792

150 de persoane vor alerga minimum 100 de kilometri, de acasă, la Ultramaratonul Autism24h Marea Neagră

28 Apr 2020 3614

Carpii, învingători și la ediția a treia a ultramaratonului „Autism 24h Marea Neagră“, de la Mamaia

05 May 2019 3801

Ultramaraton de 24 de ore la Mamaia Aproape 2.500 de adulţi şi copii sunt aşteptaţi la „Autism 24h Marea Neagră“ (galerie foto)

25 Jan 2019 1895

„Românii ştiu să lucreze în echipă“ „Carpii“ au încheiat pe primul loc, din 41 de formaţii, ultramaratonul de 24 de ore de la Mamaia (galerie foto)

07 May 2018 3940

Imagini de la eveniment Ultramaratonul de la Mamaia, „Alerg 24 h Autism Marea Neagră“, s-a încheiat. Premierea echipelor participante (galerie foto)

06 May 2018 4088

Militarul Laurenţiu Cobzaru, de la Forţa Albastră Galaţi, primul alergător care a depăşit 100 de kilometri la ultramaratonul de la Mamaia (galerie foto)

06 May 2018 4223

La Mamaia, eveniment sportiv unic în lume Cursa inedită pe nisip în care trebuie să încerci să „supravieţuieşti“ cât mai mult

05 May 2018 4728

Cursă inedită la ultramaratonul „Alerg 24h Autism Marea Neagră“. „Apă, Nisip, Foc“. Pentru cei mai puternici

24 Apr 2018 2503

O echipă din Galaţi, „Forţa Albastră“, care are şi militari în componenţă, participă la ultramaratonul de la Mamaia, „Alerg 24h Autism Marea Neagră“

16 Apr 2018 3204

Ultramaraton de 24 de ore la Mamaia, pentru ajutorarea copiilor cu autism

19 Apr 2017 2682