07 Dec, 2013 00:00
1665
Marian BOCAI
Ambele echipe de volei ale Constanţei care evoluează în prima ligă, CVM Tomis (la băieţi) şi CSV 2004 Tomis (la fete), susţin astăzi meciuri de campionat pe teren propriu. De la ora 14.00, în sala de la Complexul Sportiv „Tomis”, Tomis, ultima clasată în Divizia A1, fără niciun punct la activ, întâlneşte CSM Lugoj, formaţia de pe poziţia a noua, cu zece puncte. Partida contează pentru etapa a 11-a. De la ora 17.00, în Sala Sporturilor, vicelidera CVM Tomis (21p) dă piept, în runda a zecea, cu LPS Piatra Neamţ, echipa care ocupă locul şapte, cu nouă puncte.
În Liga Naţională de handbal masculin, mâine, campioana şi deţinătoarea Cupei, HCM Constanţa, joacă în deplasare cu Energia Pandurii Tg. Jiu, de la ora 13.30, în direct la Digi Sport 2. Partida este inclusă în runda a 12-a, prima a returului.
Sursa foto: cev.lu
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: