Unirea Constanța întâlnește liderul clasamentului, Petrolul Ploiești. Partida este televizată

 
În runda precedentă, formația constănțeană a câștigat pe terenul ultimei clasate, Astra Giurgiu.
 
  • Meciul se dispută pe stadionul CNAF Buftea.
 
Echipa de fotbal Unirea Constanța susține joi, 10 martie, meciul din etapa a 19-a a Ligii a 2-a, ultima din sezonul regular.
 
Aflată pe locul 17 în clasament (din 20 de echipe), formația de pe litoral este implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, urmând a evolua în play-out, iar joi se va duela cu liderul clasamentului, Petrolul 52 Ploiești, care conduce ierarhia cu 43 de puncte. De cealaltă parte, echipa pregătită de Leo Strizu a acumulat până acum 11 puncte, după trei victorii, două egaluri și 13 înfrângeri, golaveraj 16-51. Meciul Unirea Constanța - Petrolul 52 Ploiești se dispută pe stadionul CNAF Buftea, de la ora 19.30, fiind transmis în direct de Digi Sport 1.
 
În runda precedentă, formația constănțeană a câștigat pe terenul ultimei clasate, Astra Giurgiu, scor 3-2, după ce a condus cu 3-0 încă din minutul 19 (Chirițoiu 2, Ardelean 16, Trif 19). „Este bine că am câștigat, dar cei intrați după pauză m-au dezamăgit. Am făcut o primă repriză bună, în care am marcat rapid de trei ori și ne-am creat multe ocazii. Nu sunt mulțumit pe deplin, pentru că vreau să avem o creștere în joc, iar acest lucru s-a întâmplat doar în prima repriză. Ne așteaptă un meci greu cu Petrolul Ploiești“, a declarat Leo Strizu, după meciul cu Astra.

Miercuri, tehnicianul formației de pe litoral  a spus că elevii săi nu au nimic de pierdut din acest meci. „Ar fi important să obținem măcar un punct. Am pregătit bine partida împreună cu băieții și ei știu că nu au nimic de pierdut. Din contră, au mult de câștigat în cazul unui rezultat pozitiv. Echipa este tânără și are de învățat ceva din genul acesta de partide, dar orice punct ne ajută foarte mult pe viitor. Nu este o problemă că se joacă în nocturnă, așa se întâmplă la nivel mare și, dacă vor să ajungă fotbaliști, trebuie să se obișnuiască“, a punctat Leo Strizu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Sursa foto: Facebook (Unirea Constanța)   
 

Citește și:
 
Unirea Constanța a învins Astra Giurgiu în deplasare. În minutul 19, oaspeții conduceau cu 3-0!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 675

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1302

Farul Constanța, meciuri amicale cu Dunărea Călărași și Unirea Slobozia

18 Mar 2024 1148

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, învinsă de LPS Suceava (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 1038

Victorie și calificare în play-off pentru voleibaliștii de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)

25 Feb 2024 608

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Unirea Principatelor Române ne arată un fapt esențial, anume că deciziile curajoase pot modela destinul unei națiuni unite”

24 Jan 2024 599

Piesă din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța, expusă cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 671

Știri Constanța azi LIVE. Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Jan 2024 1696

Programul Muzeului de Artă Populară Constanța pe 24 ianuarie

23 Jan 2024 690

LIVE TEXT Unirea Principatelor Române, sărbătorită la MINA Constanța printr-un simpozion (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 955

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța! Agenda evenimentelor

22 Jan 2024 1039

Simpozion despre Unirea Principatelor Române la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

22 Jan 2024 763

Conferință de presă AUR Constanța, la sediul nou. George Simion prezent la eveniment

13 Jan 2024 1647

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1469

Volei CSM Constanța, victorie-blitz cu Unirea Dej

10 Dec 2023 921