Amalia are nevoie de ajutor

cap_4.jpgAmalia-Emilia Enache apelează din nou la ajutorul nostru, al tuturor. Fetiţa are şapte ani şi este din Năvodari.

Amalia s-a născut prematur, iar complicaţiile nu au întârziat să apară. După numeroase investigaţii, diagnosticul medicilor a fost cutremurător: întârziere psihomotorie, microcefalie cu atrofie corticală, distrofie de gradele II-III. Calvarul a început încă de la naşterea fetei. „Naşti cu cine vrei, aşa mi-a spus doctorul la care mergeam", mărturiseşte mămica ce dezvăluie, nu că ar mai fi fost cazul, metehnele sistemului sanitar autohton. Tot ce îşi doresc părinţii este să-şi vadă copila mergând. Să o vadă mare şi fericită. Aceasta presupune o atenţie deosebită, un tratament îndelungat şi, desigur, mulţi bani, necesari pentru recuperarea kinetoterapeutică şi pe care familia nu îi are. caz_umanitar_amalia_enache_2.jpgPărinţii trec prin greutăţi financiare de nedescris în încercarea de a-şi vedea copilul mergând, zâmbind. Cei care pot şi doresc să o ajute pe Amalia să păşească spre o viaţă normală, pot depune bani în contul deschis de părinţi la BRD Năvodari: RO 94 BRDE 140 SV 53285861400 pe numele Florica Enache. Familia Enache poate fi contactată şi la numărul de telefon 0751.541.899.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

daniel

01 Mar, 2012 21:18

aceasta fetita merita ajutata...merita o viata normala

ady

25 Jan, 2012 22:04

ce pacat ca sunt atatea cazuri asa ajutati o pe amalia!

irina

25 Jan, 2012 22:00

ajutati acest ingeras!!

aurelia

25 Jan, 2012 21:59

aceasta fetita merita sa o ajutam!!!!va roggg da ti like si comenturi!!

Corbeanu Andreea

25 Jan, 2012 19:38

Sa o ajutam acest minunat copil!!!!

IOANA

24 Jan, 2012 11:25

AMALIA ESTE UN COPIL FFFF FRUMOS SI MINUNAT SA O AJUTAM CUM PUTEM VOTATI .POATE REUSIM SA FACEM CEVA PENTRU EA

cami

24 Jan, 2012 11:22

Amalia este un copil minunat si merita sa o ajutam .Pentru o viata normala putem sa dam o mana de ajutor .HAIDETI SA FACEM O BUCURIE

ioana iacob

23 Jan, 2012 10:31

LACRAMIOARA :Amalia merita o viata mai buna sa facem ceva pentru un copil o viata merita salvata

iulius

21 Jan, 2012 11:45

orce om are dreptu la o viata normala,noi cei;normali"avem datoria sa-i intindem o mana de ajutor Amaliei pentru a se bucura si ea de frumusetile copilariei ca orce copil,Trebuie sa o ajutam

Alex

20 Jan, 2012 14:15

Haideti sa o ajutam pe aceasta fetita,este un copil minunat si are nevoie de ajutorul nostru pentru a-i reda sansa la o viata normala.Un like pe Twitter sau Facebook o poate ajuta enorm!

Articole asemanatoare

Miliarde de dolari pentru Ucraina din fondurile NATO. Anunțul făcut de alianța militară

11 Jan 2024 838

Campania „Să dăruim copiilor din comunitate” se apropie de final. Încă mai avem o șansă să dăm o mână de ajutor

20 Dec 2023 624

Primul convoi de ajutor umanitar a intrat în Gaza printr-un punct de trecere israelian

17 Dec 2023 713

Peste 188 de milioane de euro aprobate României de către DG-ECHO, din fondurile rescEU

29 Nov 2023 856

Slovacia anunță încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine

26 Oct 2023 788

ONU Au început să intre în Gaza camioanele pentru ajutor umanitar

21 Oct 2023 689

Cetățenii ucraineni refugiați în România vor beneficia de asistență umanitară din partea statului român până la sfârșitul lunii martie 2024

05 Oct 2023 1127

Forțele Aeriene Române transportă zeci de tone de ajutoare în Libia pentru a sprijini victimele inundațiilor

18 Sep 2023 737

Pompieri români, în misiune de stingere a incendiilor de pădure în Franța

29 Jul 2023 829

IGSU Zeci de pompieri români, în misiune de stingere a incendiilor în Grecia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jun 2023 1192

Ajutați micuțul din Constanța cu nume biblic! Un bebeluș are nevoie de ajutorul nostru

12 Jun 2023 1796

Constanța Tricoul purtat de Alexandru Cicâldău în meciul Moldova - România 0-5, scos la licitație pentru ajutorarea lui Iulian Voinea (GALERIE FOTO)

09 Feb 2023 1674

Apel umanitar de Crăciun! Familia bărbatului decedat la semafor în Tomis 3 din Constanţa are nevoie de ajutor! Trei copii au rămas fără tată

25 Dec 2022 3068

Suferă oare România de "sindromul salvatorului"?

17 Nov 2022 1473

LIVE-VIDEO Convoiul cu cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina pleacă de la Constanța spre Suceava (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Oct 2022 2061