Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea Cum întâmpinau bulgarii dobrogeni Anul Nou. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Dincolo de istoricul regiunii ori al localităţii, monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, scrisă de prof. C.D. Constantinescu-Mirceşti, împreună cu elevii săi, descrie cu lux de amănunte obiceiurile diferitelor comunităţi ce au locuit în Dobrogea. Lucrarea face parte dintr-o colecţie rară de cărţi pe care ZIUA de Constanţa le oferă spre lecturare, în format digitalizat, tuturor celor interesaţi, în Biblioteca Virtuală, sugestiv intitulată Fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
 
 
Astăzi ne vom opri asupra obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou ale bulgarilor stabiliţi în satul Ezibei.
 
 
Înainte cu două-trei săptămâni de Crăciun, încep să se adune tinerii noaptea la şezători, unde unul - care se numeşte stăninic - îi învaţă cântece pe ceilalţi. Ca să nu răguşească, în ajun colindătorii mănâncă nohut sau beau ouă crude. Colindatul începe pe la ora 11, iar flăcăii de 18-19 ani se împart în două grupe, una colindă o jumătate din sat şi cealaltă restul. A doua zi, colindătorii aduc colacii în casa stăninicului, iar aici colacii se pun la licitaţie şi flăcăii cumpără singuri colacii fetelor. Dacă e o fată mai frumoasă, colacul se preţuieşte şi până la 150 de lei. Banii strânşi colindătorii îi dăruiesc uneori comitetului şcolar, alteori îi împart între ei.
 
În noaptea ajunului de An Nou, mama spală copiii, iar dacă unul dintre ei strănută când este spălat, tatăl va trebui să-i dăruiască primul ied sau miel.
 
În noaptea anului nou, după ora 12, se joacă Cârnilo (Cămila), un dans tradiţional specific a cărui legendă o puteţi citi accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa în monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, disponibilă integral în format electronic.

Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii. 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Obiceiuri bulgăreşti pentru cele patru momente cruciale din viaţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea Participarea musulmanilor din Medgidia la cel de-al Doilea Război Balcanic şi la Primul Război Mondial

12 Sep 2018 1195

#citeşteDobrogea 131 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu, un dobrogean de renume mondial

12 Sep 2018 580

#citeşteDobrogea 162 de ani de atestare documentară a oraşului modern Medgidia

01 Sep 2018 2006

#citeşteDobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările

31 Aug 2018 1312

#citeșteDobrogea Sărbătorile tătarilor, descrise în cartea „Un sat dobrogean Ezibei“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 Aug 2018 1113

#citeşteDobrogea Obiceiuri şi tradiții la musulmanii dobrogeni (galerie foto)

21 Aug 2018 2828

#citeșteDobrogea Ion Apolozan și Dumitru Chiravola, eroi ai Primului Război Mondial

17 Aug 2018 810

#citeșteDobrogea Alexandru Alecu, organizatorul școlii musulmane la Medgidia (galerie foto)

12 Aug 2018 777

#citeşteDobrogea Regele Carol I semna, în urmă cu 138 de ani, decretul de înfiinţare a Camerei de Comerţ şi Industrie din Constanţa. Lucrări valoroase din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

09 Aug 2018 1415

#citeșteDobrogea „Zaifet“ sau „carclaruma“ ori „sunet dunii“, obiceiuri la tătarii din Ezibei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

07 Aug 2018 1711

#citeşteDobrogea Tinerii bulgari umblau mascaţi în Postul Paştelui. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

31 Jul 2018 843

#citeşteDobrogea Opt decenii de la naşterea regretatului actor Nicu Constantin

31 Jul 2018 1269

#citeşteDobrogea Scriitorul şi realizatorul TV Corneliu Leu ar fi împlinit, pe 21 iulie, 86 de ani

21 Jul 2018 767

#citeşteDobrogea 158 de ani de la naşterea primarului „de o cinste exemplară“ Cristea Georgescu. Destin tragic

20 Jul 2018 1281

Din nou, despre cei mai loiali minoritari ai statului român - turcii şi tătarii dobrogeni - 1878-1914 (galerie foto)

18 Jul 2018 4572

#citeşteDobrogea Obiceiuri bulgăreşti pentru cele patru momente cruciale din viaţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

17 Jul 2018 1090

#citeşteDobrogea Prevestiri din lumea fizică sau animală, la aromâni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

10 Jul 2018 1018

#citeşteDobrogea Sărbători la macedoneni nerecunoscute de biserică. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

03 Jul 2018 1426

#citeşteDobrogea Obiceiuri la aromâni - „Dacă nu te cuminţeşti, te dau liguciarilor“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

27 Jun 2018 1615

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dominic Dembinski. Nostalgii nevinovate

27 Jun 2018 747

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dan Tărchilă. Ceremonial de spiritualitate românească (galerie foto)

26 Jun 2018 612

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Carmen Chihaia. Un teatru pentru mileniul III

25 Jun 2018 524

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ion Coja. Un Teatru Naţional la Constanţa?

23 Jun 2018 755

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ileana Berlogea. Din cutia amintirilor (galerie foto)

22 Jun 2018 704

#RespectTeatru #CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Romeo Profit. Cu gândul și cu fapta la un semicentenar (galerie foto)

21 Jun 2018 563

#citeşteDobrogea 112 ani de la naşterea sculptorului dobrogean Cristea Grosu (galerie foto)

21 Jun 2018 709

#RespectTeatru# CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Aurelia Lăpușan. De veghe la memoria teatrului constănțean

20 Jun 2018 591

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii 1951. Constanţa sovietică şi înfiinţarea Teatrului Dramatic (galerie foto)

20 Jun 2018 771

#citeșteDobrogea De vorbă cu istoricul Valentin Ciorbea. Legătura dintre generalul Paul Teodorescu, Mănăstirea Dintr-un Lemn și marinari

19 Jun 2018 734

#citeşteDobrogea TOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea românească Constanţa, stadiul de adormire 1879 - 1895

19 Jun 2018 875

#RespectTeatru Marele regret al artistului Adrian Daminescu - „Nu Oleg Danovski a făcut această Operă, ci tatăl meu“

15 Jun 2018 3351

#RespectTeatru La mulți ani, Alecu Mereuță! Și la cât mai multe amintiri proaspete!

14 Jun 2018 1141

#RespectTeatru La mulți ani, Aida Abagief!

14 Jun 2018 1059

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean 90 de ani de la nașterea actorului Jean Ionescu, directorul cu cel mai îndelungat mandat la Teatrul de Stat. Interviu acordat în anul 1966

09 Jun 2018 784

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Personalul sanitar al orașului. Cât de veche este farmacia Miga

09 Jun 2018 1244

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean Șapte titluri esențiale pentru teatrul constănțean

09 Jun 2018 1236

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Dulcea povară“, autor Jean Badea (2017). În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Jun 2018 734

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Starea economică a Constanţei în ajunul războiului din 1877

08 Jun 2018 847

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje 23 Noiembrie 1878 - ziua libertăţii pentru Constanţa

07 Jun 2018 1255

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean „Georgeta Mărtoiu, flacără de iubire pentru teatrul constănțean“

07 Jun 2018 698

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Contemporani cu istoria culturală. Anaid Tavitian, inconfundabilul glas al sufletului artei teatrale de la malul Mării Negre

07 Jun 2018 1827

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanța la 1872 - „străzile sunt pline de bucăți cu inscripțiuni, coloane și sculpturi“

06 Jun 2018 682

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Întâlniri providenţiale. Jean Badea şi ZIUA de Constanţa = evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“

06 Jun 2018 849

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Medalia Jean Ionescu, simbol al recunoştinţei pentru o viaţă dedicată scenei

05 Jun 2018 1397

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Englezii la Constanţa - „oraşul renăscu ca prin farmec“

05 Jun 2018 1170

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Actorul Jean Ionescu, cel mai longeviv director al Teatrului de Stat (galerie foto)

05 Jun 2018 1119

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Pe locul Catedralei „Sf. Petru şi Pavel“ era un cimitir turcesc

04 Jun 2018 987

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Seniorii teatrului constănţean. De vorbă cu Virgil Andriescu, despre incredibilul debut, roluri marcante şi colegi valoroşi

04 Jun 2018 2309

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Tătarii şi cazacii în Dobrogea

02 Jun 2018 1425

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Teatrul Liric (Opera Constanţa)“, autor prof. dr. Adrian Doxan (2007). În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

02 Jun 2018 844