Drumul de exploatare din Albeşti a fost deschis circulaţiei

Lucrările la drumul de exploatare din comuna Albeşti sunt aproape finalizate. Primarul Gheorghe Moldovan a declarat, ieri, că în două săptămâni va avea loc recepţia finală a lucrărilor. Vestea bună este că se circulă deja pe acest tronson. „În acest moment, se lucrează la rigole şi la terasamente. În două săptămâni va avea loc şi recepţia lucrărilor”, a explicat ieri şeful autorităţii locale.
Primarul comunei Albeşti a precizat că autoritatea locală va contracta un credit în vederea acoperirii TVA-ului şi asigurării cofinanţării lucrării privind amenajarea drumului de exploatare. Pentru plata TVA-ului, dar şi pentru cofinanţare, Gheorghe Moldovan intenţionează să ia un împrumut de 800.000 de lei.
Amintim că banii pentru drumul de exploatare au venit de la Uniunea Europeană, prin Măsura 125. Drumul pe care se circulă deja deserveşte o suprafaţă agricolă de 2.000 de hectare, are o lungime de 7 kilometri şi constituie o rută ocolitoare a drumului judeţean Albeşti - Vârtop - Cotu Văii, fiind destinat în principal traficului agricol.

Începe o nouă asfaltare 

Şeful autorităţii locale a menţionat că în perioada imediat următoare se va interveni pentru modernizarea unei străzi care face legătura cu drumul de exploatare şi care nu a fost prinsă în proiect. Pentru asfaltarea acestui tronson, investiţia se ridică la suma de 500.000 de lei. Primarul Gheorghe Moldovan a precizat că 150.000 de lei îi are deja asiguraţi, această sumă provenind de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). „Reprezentanţii CJC mi-au promis că îmi vor aloca, în rate, întreaga sumă pentru modernizarea acestei străzi”, a mai mărturisit primarul comunei Albeşti. De lucrare se va ocupa constructorul drumului de exploatare, Autoprima Serv. „Avem proiectul, avem achiziţia finalizată. Este vorba de o achiziţie directă, întrucât valoarea contractului nu a depăşit 100.000 de euro”, a afirmat primarul Gheorghe Moldovan. Şeful autorităţii locale a menţionat că a fost mulţumit de colaborarea cu Autoprima Serv în privinţa drumului de exploatare. „Am continuat colaborarea cu ei, pentru că am fost mulţumiţi de lucrarea pe care au realizat-o. În plus, ei aveau deja utilajele în zonă”, a declarat primarul Gheorghe Moldovan.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Albești, județul Constanța, reabilitează Școala Gimnazială „Ion Creangă“. Transpetru Serv SRL și Con Ted Company SRL vor încasa peste 1,4 milioane de lei (DOCUMENT)

10 Apr 2024 489

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 547

Comuna Albești, creanțe de peste 60.000 de euro de la contribuabili de negăsit, spune Curtea de Conturi. Raportul din 2023 (DOCUMENT)

17 Mar 2024 633

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1135

Primăria Albești, județul Constanța, organizează o licitație pentru reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”

06 Feb 2024 1064

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Albești, județul Constanța

24 Jan 2024 1299

Născut în județul Constanța Nevzat Yusuf Sarigol, profesor și autor de seamă al comunității tătare

20 Jan 2024 1651

A 83-a aniversare Constănțeanca Guner Akmolla, promotoare a culturii și istoriei tătarilor în volumele sale

14 Jan 2024 1180

Accident Constanța Eveniment rutier la ieșirea din Albești spre Cotu Văii. Mai mulți tineri, răniți

21 Dec 2023 1088

Licitații publice O companie din București va realiza documentațiile pentru reabilitarea și modernizarea DJ391 Tronsonul Mangalia-Albești-Negru Vodă (DOCUMENT)

07 Dec 2023 981

Secretarul comunei Albești, în proces cu Agenția Națională de Integritate, la Tribunalul Constanța

29 Nov 2023 876

Oficial! Lista localităților din județele Tulcea și Constanța afectate de întreruperea energiei electrice

27 Nov 2023 1231

#Dobrogea145 Cristian Vlad, viceprimar cu atribuții de primar comuna Albești, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1335

Proiectul „Înființare Centru de Colectare prin Aport Voluntar”, derulat de UAT Albești a trecut de etapa de informare a cetățenilor

08 Nov 2023 699

UPDATE. De sâmbătă, comuna Albești se chinuie fără curent electric. Aproximativ șapte străzi sunt afectate. Ce spune viceprimarul?

06 Nov 2023 1004